Sari direct la conținut

Presa despre guvernele lui Basescu

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu nu exclude cooptarea PSD intr-un guvern de uniune nationala, cu conditia ca social democratii sa se reformeze scrie EvZ.

Nucleul noului guvern ar urma sa fie constituit din PD, PNL si PLD, formula aprope imposibil de realizat, considera Romania Libera.

Propunerile lui Basescu nu au fost primite nici de PSD, nici de PNL, afirma Gandul.

Potrivit ziaruluiCotidianul, toate declaratiile lui Basescu privind viitorul guvern sunt tot atatea incalcari ale constitutiei.

Marea reconciliere cu PSD

Chiar daca, declarativ, s-a aratat sceptic ca motiunea va avea succes, Basescu le-a dat PSD-istilor toate motivele sa o sustina fara rezerve. „Va trebui sa discut cu partidele daca este o solutie realizarea unui guvern de uniune nationala, chiar cu partide care, cred eu, nu este momentul sa fie aduse la guvernare, ma refer la PSD, care are fragilitatile lui interne”, a spus Basescu.

Cu numai o seara inainte, intr-o „Editie speciala” la TVR 1, dadea de inteles ca PSD va fi „un partid cu care se poate lucra” abia dupa alegerile din 2008, daca se va reforma.

„Dar stiu ca dincolo de interesele de partid, dincolo de ceea ce cred eu, principala mea obligatie este sa actionez in interes national. Chiar daca nu-mi place, trebuie sa trec peste sentimentele personale”, a justificat Basescu posibila aducere la guvernare a PSD, care ar echivala practic cu o incalcare a angajamentelor sale electorale.

Numele premierului acestui nou guvern ar urma sa rezulte in urma discutiilor cu toate partidele, a asigurat seful statului. De altfel, Basescu s-a aratat deschis la o reconciliere chiar si cu partidele care i-au orchestrat suspendarea. „Voi strange legaturile cu orice partid care doreste acest lucru.

Nici eu nu sunt chiar un kamikaze, nici macar in politica”, a adaugat Basescu, consecvent insa si in privinta unei relatii speciale cu PD. „Cu certitudine, optiunea mea va fi un premier PD”, a admis presedintele la TVR.

EvZ

Guvernul imposibil

Formula PD-PNL-PLD pare greu de realizat acum. Liderul PSD, Mircea Geoana, l-a acuzat pe Basescu ca s-a antepronuntat si ca, anuntand intentia de a forma un guvern PD-PNL-PLD cu premier PD, ar fi „un gest neconstitutional si nedemocratic”. PNL nu vrea oficial guvern cu PSD. PRM nu sustine formula propusa de Basescu.

Liberalii apropiati premierului Tariceanu – Norica Nicolai, Ludovic Orban si Crin Antonescu – au respins ideea ca fiind o „diversiune nerusinata”. Cat despre propunerea de a fi desemnat tot un premier liberal, Antonescu a spus ca ar fi doar o „tentativa de a crea o diversiune in interiorul partidului liberal” si ca PNL nu intra intr-un guvern fara Tariceanu.

Iar Ludovic Orban a anuntat ca exista sanse de reconciliere cu PD numai in cazul in care „democratii renunta la politica dictata de Basescu”. Democratul Radu Berceanu a anuntat ca formula PD-PNL-PLD i se pare ca este prima incercare ce trebuie facuta.

Bogdan Olteanu si Viorel Hrebenciuc le-au comunicat liderilor PNL si PSD rezultatul „negocierilor” dintre ei: cooptarea PSD la guvernare dupa europarlamentare si sustinere reciproca in turul doi la alegerile locale. Propunerea le-a fost refuzata.

Romania Libera

Refuz din toate partile

Nici una dintre ofertele presedintelui n-a fost prea bine primita. Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a dat asigurari ca PNL nu va intra in guvernul de uniune nationala, iar colegul sau de partid Ludovic Orban a calificat propunerile prezidentiale drept „scenarii science-fiction”.

Mircea Geoana i-a reprosat ca vorbeste nu ca presedinte al Romaniei, ci ca lider al PD. Nici liberal-democratul Valeriu Stoica nu s-a aratat incantat de ideea guvernului de uniune nationala, sustinand ca ar prefera unul de tehnocrati.

Gandul

Basescu incalca constitutia

Seful statului incalca flagrant Legea fundamentala prin conditiile pe care le pune PSD-ului pentru a fi acceptat la guvernare si prin implicarea sa in formarea unei noi aliante de dreapta. La articolul 80, aliniatul 2, din Constitutie se spune: “Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice.

In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”.

Prevederile din Constitutia Romaniei – al carei garant trebuie sa fie – au fost incalcate in ultimele zile de seful statului pe parcursul a doua iesiri la posturile nationale publice de radio si televiziune. Cea mai recenta s-a petrecut vineri in cadrul editiei speciale a emisiunii “Sfertul Academic” de la Radio Romania Actualitati.

Traian Basescu facuse afirmatii similiare si cu o seara in urma, la emisiunea “Editie Speciala” de pe canalul 1 al Televiziunii Romane.

Constitutia prevede, la articolul 80, ca presedintele are rolul de mediator. Or, daca se implica politic, el nu-si mai poate exercita acest rol. Asta nu l-a impiedicat insa pe Basescu sa se implice in activitatea interna a PSD si sa ceara eliminarea liderilor Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc din structurile de conducere ale partidului.

Mai mult, seful statului a avertizat ca, daca acest lucru nu se va intimpla, el nu va fi de acord cu cooptarea PSD la guvernare nici dupa alegerile din 2008. Asta desi electoratul ar putea stabili cu totul altceva prin vot.

“Perspectiva PSD este, daca pina la alegeri isi face acea curatenie de care este nevoie, sa devina un partener fezabil de guvernare si, ca presedinte in functie, pentru ca spre ghinionul multora voi fi presedinte in functie si la urmatoarele alegeri legislative, voi desemna inca un premier si voi contribui la formarea Guvernului, daca scapa de ancorele lor din trecut, de a face politica de

gen Viorel Hrebenciuc, de a fi intotdeauna un adversar al evolutiilor democratice, cum este Ion Iliescu… Scapind de oameni de acest tip, PSD devine un partid cu care se poate lucra”, a declarat Basescu la TVR.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro