Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Diplomat american, expulzat din Ecuador; Noul Partid Anticapitalist s-a format in Franta; Politia suedeza, acuzata de rasism; Venezuelenii protesteaza impotriva planului pentru realegere al lui Chavez

HotNews.ro

Diplomat american, expulzat din Ecuador. Presedintele Ecuadorului a ordonat expulzarea unui important diplomat american, acuzandu-l pe acesta de suspendarea ajutorului pentru programul anti-drog ecuadorian. In timpul discursului saptamanal televizat, Rafael Correa, l-a acuzat pe atasatul ambasadei americane, Armando Astorga, ca ar fi avut un comportament insolent si prostesc si ca a tratat Ecuadorul ca pe o colonie. Presedintele sustine ca Astorga a incercat sa conditioneze obtinerea unui ajutor economic din partea Washingtonului de posibilitatea de a numi seful politiei anti-drog. „Domnule Astorga, pastrati-va banii murdari, noi nu avem nevoie de ei. Noi avem demnitate”, a spus Presedintele Correa, iar apoi i-a dat diplomatului 48 de ore ca sa paraseasca tara. Ambasada Statelor Unite a negat acuzatiile si a anuntat ca Armando Astorga a parasit deja Ecuadorul, scrie BBC.

Noul Partid Anticapitalist s-a format in Franta. Un nou partid, care vizeaza toti francezii de stanga, a luat nastere sambata. Noul Partid Anticapitalist (NPA) reprezinta de fapt o reconfigurare a Ligii Comuniste Revolutionare, care a fost dizolvata cu scopul crearii unui nou partid. Potrivit fondatorului NPA, Olivier Besancenot, criza economica mondiala, dar si reactia conservatoare a guvernului francez la aceasta problema, demonstreaza ca sistemul capitalist global nu este viabil. Besancenot este unul dintre cei mai populari politicieni de stanga din Franta si probabil va fi unul dintre purtatorii de cuvant ai partidului nou creat. Unii oficiali din partid au anuntat ca NPA are deja 9.000 de membri, fata de 3.200, cat avea Liga Comunista Revolutionara, joia trecuta, in momentul in care a fost dizolvata, scrie USA Today.

14.000 de persoane au fugit din zona de conflict din Sri Lanka. Peste 1.400 de civili au parasit zona de conflict din Sri Lanka, duminica, astfel incat totalul refugiatilor din ultimele 4 zile a ajuns la 14.000 de persoane. Acest fapt va inlesni operatiunile militare ale armatei impotriva gruparii Tigrilor Tamili. Mai mult de 50.000 de soldati lupta in nord-estul insulei impotriva rebelilor, care mai au doar in jur de 2.000 de combatanti, facand astfel ca finalul conflictului sa para iminent, scrie Reuters.

Politia suedeza, acuzata de rasism. Politia suedeza este acuzata de rasism dupa ce, in cadrul unui exercitiu, ofiterii care interpretau rolul criminalilor si al suspectilor, au adoptat nume rasiste. Comisarul de politie, Bengt Svensson, a declarat ca mai multi dintre cei 50 de ofiteri care au participat la acel exercitiu au avut un comportament socant si inacceptabil. Deocamdata nu este clar daca numele au fost alese de cei care conduceau cursul sau de participanti. Svensson a anuntat ca acest caz va fi investigat de o persoana sau un grup de persoane care nu fac parte din sectia de politie unde s-a produs incidentul, scrie BBC.

Razboiul din Afganistan, mai dificil decat cel din Irak. Richard Holbrooke, emisarul special in Afganistan si Pakistan al presedintelui american, a declarat ca Afganistanul va fi mult mai dificil de reabilitat decat Irakul. Declaratia a fost facuta duminica, in cadrul unei conferinte pe probleme de securitate, care a avut loc la Munchen. Holbrooke a spus ca „nu exista nici o formula magica pentru Afganistan; nu exista nici un acord de la Dayton in Afganistan”, facand referire la acordul de pace negociat la sfarsitul conflictului din Bosnia. „Va fi o lupta lunga si dificila”, a mai spus acesta. Coruptia generalizata este unul dintre principalele motive pentru care Afganistanul este criticat de americani, scrie The New York Times.

Venezuelenii protesteaza impotriva planului pentru realegere al lui Chavez. Zeci de mii de venezueleni au iesit pe strazile Caracasului, sambata, protestand impotriva celei de-a doua incercari a Presedintelui Hugo Chavez de a modifica constitutia, pentru a putea guverna in continuare daca reuseste sa castige alegerile. Pe 15 februarie, venezuelenii urmeaza sa voteze daca presedintele si alti politicieni au sau nu dreptul la un numar nelimitat de mandate. O astfel de propunere a fost deja respinsa de votanti in 2007. Marsul sub sloganul „Nu inseamna nu”, a fost cel mai mare mars organizat de opozitie in ultimul an, noteaza Reuters.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro