Presa in Diagonala: Experti ONU investigheaza acuzatiile de tortura impotriva oficialilor israelieni; Statele Unite cer sprijinul Arabiei Saudite in lupta impotriva talibanilor din Pakistan; O flota de “corabii portugheze” ameninta Mediterana
Statele Unite cer sprijinul Arabiei Saudite in lupta impotriva talibanilor din Pakistan. In contextul in care SUA urmeaza sa aiba discutii cu lideri din Afganistan si Pakistan saptamana aceasta, Secretarul Apararii, Robert Gates, a efectuat o vizita in Arabia Saudita, marti, pentru a obtine sprijin in lupta impotriva talibanilor din Pakistan. Gates a declarat ca „Arabia Saudita este foarte influenta in regiune” si „se afla in relatii stranse si de durata cu Pakistanul”. Secretarul american al Apararii a lansat un apel la adresa aliatilor Pakistanului din regiune pentru a sustine SUA in incercarea de a contracara atacurile insurgentilor talibani, care ameninta din ce in ce mai mult Pakistanul, scrie The New York Times.
Casatoria intre homosexuali urmeaza sa fie aprobata de primarul din Washington DC. O majoritate covarsitoare din Consiliul Washington DC a votat azi in favoarea recunoasterii casatoriilor intre persoane de acelasi sex, oficiate in alte state. Aceasta masura, aprobata cu 12 voturi pentru si unul impotriva, urmeaza sa ajunga la primarul Arian M. Fenty, un sustinator al casatoriilor intre homosexuali. Daca Fenty semneaza actul, Washingtonul va aduce aceasta problema in fata Senatului, scrie Washington Post.
Experti ONU investigheaza acuzatiile de tortura impotriva oficialilor israelieni. Experti ONU in probleme de drepturile omului au interogat mai multi oficiali israelieni, marti, in legatura cu sute de acuzatii de tortura impotriva palestinienilor retinuti de fortele de ordine. De asemenea, Comitetul Natiunilor Unite impotriva Torturii a interogat si o delegatie israeliana in legatura cu existenta unui presupus astfel de centru. Israelul a negat acuzatiile de tortura, insa nu a discutat despre existenta unui presupus centru de detentie secret, scrie Reuters.
O flota de “corabii portugheze” ameninta Mediterana. Oricine planuieste sa petreaca o vacanta pe malurile Marii Mediterane e bine sa fie atent: pentru prima data in ultimul deceniu, frumoasele, dar primejdioasele “corabii portugheze” au fost semnalate in apropierea plajelor spaniole. Corabiile portugheze sau caravelele portugheze (Physalia physalis), organisme coloniale din grupul celenteratelor (din care fac parte si meduzele) sunt animale marine inarmate cu tentacule foarte lungi, prevazute cu celule urticante, capabile sa descarce un venin puternic, atingerea acestor tentacule putand fi chiar mortala pentru om. Aceste animale nu inoata, ci plutesc in voia vanturilor si a curentilor marini, fiind echipate cu un organ special, un soi de flotor, viu colorat, cu ajutorul caruia se mentin la suprafata. Caravelele portugheze esueaza adesea pe tarmuri, dar raman periculoase si acest caz; tentaculele lor nu trebuie atinse, deoarece isi pastreaza puterea “urzicatoare” ore in sir dupa ce animalul a esuat pe nisip, scrie Descopera.
Haga tripleaza sentinta lui Veselin Sljivancanin in cazul crimelor de razboi de la Vukovar. Curtea de apel a ONU pentru crime de razboi, de la Haga a hotarat ca un fost ofiter din armata iugoslava, inchis pentru crimele de la Vukovar, din 1991, ar fi trebuit sa ispaseasca 17 ani de inchisoare, in loc de cei cinci la care a fost condamnat. Curtea a considerat condamnarea initiala a lui Veselin Sljivancanin, pentru tortura si complicitate la crime de razboi, ca fiind inadecvata. Sljivancanin, in varsta de 56 de ani, a fost eliberat in decembrie 2007, dupa 4 ani de inchisoare. Acesta a revenit la Haga, pentru decizia care a revizuit si sentinta superiorului sau, Mile Mrksic. Mrksic, in varsta de 62 de ani, ispaseste o pedeapsa de 20 de ani de inchisoare pentru torturarea si uciderea prizonierilor, precum si permiterea unor conditii inumane de detentie. Cei doi barbati au fost condamnati in septembrie 2007, pentru rolul lor in executia a 194 de non-sarbi ce au cautat refugiu intr-un spital din Vukovar, in 1991, scrie BBC.