Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Hosni Mubarak va fi transferat la un spital militar; Expertii rusi vor studia contaminarea nucleara din Marea Japoniei; Proteste ale militarilor in Burkina Faso; Atac sinucigas cu bomba intr-o moschee din Indonezia

HotNews.ro
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto
Presa in Diagonala, Foto: Colaj foto

Hosni Mubarak va fi transferat la un spital militar. Hosni Mubarak a fost internat marti intr-un spital din cadrul resortului Sharm el-Sheikh, la scurt timp dupa ce procurorii au inceput interogarea sa. La inceputul acestei saptamani autoritatile au decis retinerea lui Mubarak pe o perioada de 15 zile pentru a fi interogat in legatura cu acuzatii de abuz de putere, deturnare de fonduri si implicare in uciderea protestatarilor. Presa oficiala a spus ca Mubarak a suferit o criza de inima desi reprezentantii spitalului unde acesta se afla internat au declarat ca starea de sanatate a pacientului este buna. Autoritatile au decis insa transferarea fostului presedinte catre un spital militar unde acesta va ramane pana cand starea sanatatii va permite sa fie cercetat. Noua conducere a Egiptului este presata de opinia publica sa il aduca pe Mubarak in fata justitiei. Si fiii fostului presedinte Gamal si Alaa Mubarak au fost arestati si trimisi la inchisoarea Torah unde se afla si fostii ministri, oamenii de incredere ai presedintelui si alti fosti oficiali, scrie Reuters.

Groapa comuna cu 800 de cadavre descoperita in Irak. Victimele au fost impuscate in timpul regimului Saddam Hussein. Oficialii irakieni au decoperit in provincia Anbar o groapa comuna care contine cadavrele a peste 800 de persoane care se presupune ca ar fi fost asasinate in timpul regimului Saddam Hussein. Victimele, femei, barbati si copii, au fost impuscate in cap. Dupa imbracamintea victimelor acestea par sa provina din diferite paturi sociale. Specialistii considera ca cel mai probabil masacrul a avut loc in timpul razboiului dintre Irak si Iran (1980 – 1988). Exista si alte variante, trupurile pot apartine kurzilor impotriva carora Saddam Hussein a dus campanii militare in anii ’80-’90 sau siitilor care au incercat o rascoala in anul 1991. Ramasitele descoperite vor fi trimise la Ministerul Sanatatii pentru investigatii criminalistice incercandu-se identificarea lor. La minister exista si liste cu persoanele civilie si militarii disparuti in timpul lui Saddam. In anul 2003 s-a mai descoperit o groapa comuna cu peste 3000 de cadavre in apropiere de Bagdad. Unii activisti sustin ca pe teritoriul Irakului exista gropi in care se afla pana la 300.000 de victime ale regimului Saddam Hussein, anunta BBC.

Expertii rusi vor studia contaminarea nucleara din Marea Japoniei. Rusia va trimite o expeditie spre Marea Japoniei pentru a analiza si monitoriza nivelul contaminarii nucleare in apa si procesele seismice din zona. Expeditia va incepe pe 22 aprilie si va dura aproape o luna. Intre timp 47 de automobile fabricate in Japonia sunt blocate in portul rusesc din Vladivostok. Masinile prezinta un nivel ridicat de radioactivitate. Potrivit autoritatilor acestea trebuie decontaminate chiar in port, iar daca operatiunea va da rezultate bune masinile vor putea fi descarcate, informeaza Ria Novosti.

Iordania: Protestele din capitala Amman se extind in mai multe orase. Peste 1000 de persoane apartinand mai multor partide politice si grupuri de opozitie au manifestat vineri in capitala Iordaniei. Oamenii cer reforme guvernamentale si constitutionale, reforme sociale si economice, dar si stoparea coruptiei. Proteste asemanatoare au avut loc vineri in mai multe orase iordaniene. Inca din luna ianuarie iordanienii au inceput sa iasa in strada frecvent, dar spre deosebire de celelalte state arabe cetatenii Iordaniei nu au cerut schimbarea regimului, ci schimbari in interiorul actualului regim. In luna februarie, regale Abdullah al II-lea a demis guvernul incercand sa le faca pe plac protestatarilor si a promis reforme politice si economice. Cu toate acestea lista solicitarilor venite din partea manifestantilor se mareste de la o saptamana la saptamana. Desi protestele au fost pasnice inca de la inceputul lor, peste 100 de persoane au fost ranite si una a decedat luna trecuta cand activistii loiali guvernului demis au atacat cu pietre taberele adverse, scrie CNN.

Proteste ale militarilor in Burkina Faso. In complexul prezidential din capitala Ouagadougou a izbucnit vineri seara un protest violent al garzilor militare. Militarii sunt suparati pentru ca nu le-au fost platite indemnizatiile promise. Incidentul a inceput in doua dintre baracile care adaposteau soldatii si a cuprins rapid intregul complex. Militarii au tras focuri de arma, au furat masini, au jefuit magazinele din vestul capitalei si au incendiat locuintele unor apropiati ai presedintelui Blaise Compaore. Acesta potrivit unor surse anonime nu se afla in interiorul complexului. Autoritatile au declarat ca pana in acest moment nu exista victime si ca se negociaza cu soldatii incetarea ostilitatilor, anunta The Guardian.

Atac sinucigas cu bomba intr-o moschee din Indonezia. Un atac sinucigas cu bomba a avut loc vineri dimineata intr-o moschee din orasul Cirebon din West Java. In interiorul moscheei se aflau la rugaciunea de dimineata mai multi politisti. Atacul s-a soldat cu 28 de raniti care au fost transportati de urgenta la spital. Intre ei se afla si seful politiei locale. Desi moscheele sunt tinte predilecte in Afghanistan, Pakistan sau Irak, este prima data cand un astfel de atac are loc in Indonezia. Indonezia s-a alaturat luptei impotriva terorismului in anul 2002 dupa ce o ramura locala a Al Qaeda, Jemaah Islamiyah, a atacat doua cluburi de noapte din insula Bali omorand 202 persoane. De atunci au mai avut loc cateva atacuri sinucigase cu bomba dar mai putin periculoase, informeaza Fox News.

Kosovo si groaza. Un reportaj El Pais despre traficul cu organe prelevate de la prizonierii sarbi. In lumina palida a amiezii, centrul orasului Fushe-Kruje din inima Albaniei este plin de oameni. Strada principala, cu cladirile sale nou construite, cu magazine de rochii de mireasa si clinici stomatologice moderne reprezinta noul in Albania. Fushe-Kruje a avut momentul sau de glorie, in 2007, cand a primit vizita neasteptata a presedintelui Statelor Unite, George W. Bush. Acum este din nou subiect de stiri din cauza unui raport al Consiliul Europei care arata ca in acest colt de Albanie se afla centrul unei afaceri monstruoase: traficul cu organe prelevate de la prizonierii sarbi la terminarea razboiului din Kosovo, isi incepe El Pais reportajul despre un subiect controversat al carui final nu se intrevede prea curand, scrie EurActiv.ro.

Politia siriana a folosit gaze lacrimogene pentru a impiedica 50.000 de protestatari sa ajunga in piata centrala din Damasc. Fortele siriene de securitate au folosit, vineri, bastoane si gaze lacrimogene pentru a impiedica zeci de mii de persoane din suburbiile capitalei Damasc sa ajunga in piata centrala a orasului, Abbasside, relateaza Reuters. Martorii au declarat ca politistii i-au fugarit pe demonstranti strigand: „Vreti libertate? O sa va dam noi libertate!”. „Am numarat 15 autobuze pline ale mukhabarat (politiei secrete). Acestia au mers pe aleile aflate la nordul pietei, urmarind protestatarii si strigand: Tradatorilor, vreti libertate? Va vom da libertate!”, au declarat martorii. (A.N.)

Chile: Justitia a decis exhumarea fostului presedinte Salvador Allende, mort din 1973. Justitia chiliana a decis, vineri, exhumarea fostului presedinte Salvador Allende, in cadrul anchetei prin care se incearca sa se stabileasca daca acesta s-a sinucis sau a fost asasinat pe 11 septembrie 1973, in urma puci-ului organizat de Augusto Pinochet, anunta AFP. Instanta a admis o cerere in acest sens depusa de familia fostului sef de stat, iar exhumarea acestuia ar urma sa aiba loc in a doua jumatate a lunii mai. Allende, presedinte socialist chilian incepand din 1970, a murit in 1973, la varsta de 65 de ani, fiind gasit impuscat in palatul prezidential din Santiago de Chile, in urma puci-ului organizat de Augusto Pinochet. La scurt timp dupa moartea lui, ancheta a stabilit ca el s-ar fi sinucis. Familia lui Allende a admis, initial, ipoteza sinuciderii acestuia, insa recent, ancheta a fost redeschisa, iar rudele au cerut exhumarea sa.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro