Sari direct la conținut

Prețul grâului continuă să crească, apelul producătorilor de furaje: semănaţi porumb

HotNews.ro
Grâu , Foto: fermierinromania.ro
Grâu , Foto: fermierinromania.ro

Cursa prețului grâului la bursa de mărfuri din Chicago continuă: contractele futures pe grâu (Ucraina este unul dintre cei mai mari exportatori mondiali), depăşesc recordul istoric și cresc cu 7%, ajungând până la 1.134 de dolari un bushel, unitatea de măsură anglo-saxonă folosită pentru acest tip de materii prime, potrivit La Stampa, citat de Rador.

Preţul porumbului creşte şi el cu 3%, ajungând până la 747 de dolari, fiind cel mai mare din 2013 şi până în prezent. O cursă care pare de neoprit, motiv pentru care industria alimentară italiană lansează un apel:

„Avem nevoie de o conștientizare generală din partea instituțiilor și a operatorilor și, dat fiind că ne apropiem de perioada semănatului de primăvară, ar trebui să semănăm cel puțin cu 70-80.000 de hectare de porumb mai mult pentru a recupera scăderea previzibilă a importurilor din Ucraina, ţinând cont şi de criticitatea actuală”.

Giulio Gavino Usai, manager economic al Assalzoo, asociația care reunește peste 100 de companii și reprezintă 75% din producția națională, alege Fieragricola di Verona pentru a încuraja fermierii să investească în acest sector.

Conform datelor prelucrate de Teseo.Clal.it, în perioada ianuarie- noiembrie 2021, Italia a importat din Ucraina circa 733.000 de tone de cereale, în principal porumb (600.000 de tone, egal cu 13% din achizițiile internaționale), dintr-un total de 4,6 milioane de tone de importuri interne de cereale, în timp ce astăzi există riscul ca importurile din porturile ucrainene să fie blocate.

Achizițiile italiene de boabe de soia și semințe oleaginoase din Ucraina (aproximativ 72.000 de tone în primele 11 luni ale anului 2021) au în schimb un impact redus.

În Italia ajung puțin sub 100.000 de tone de porumb din Rusia, în timp ce principalii furnizori sunt Ungaria, Ucraina, Slovenia, Croația, Austria și România. „Problema principală vizează porumbul – continuă Usai – iar Italia va trebui să caute alte piețe într-un sistem mult mai competitiv și cu riscul ca prețurile să rămână ridicate”.

Pentru managerul economic al Assalzoo este nevoie de o schimbare de ritm în Uniunea Europeană: „Unele soiuri de cereale și semințe oleaginoase produse în Statele Unite nu au primit încă autorizație de import de la Bruxelles.” Cu 6,79 milioane de tone de porumb produse în 2020-2021, Italia are o rată de autoaprovizionare de porumb egală cu 55%, față de rată Uniunii Europene care este egală cu 86,3%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro