Sari direct la conținut

Prețul locuințelor din SUA a ajuns la cel mai înalt nivel de după criza din 2008 / Ce spun economiștii despre situație

HotNews.ro
Casa executata silit in SUA, Foto: Jake Wyman / Alamy / Profimedia images
Casa executata silit in SUA, Foto: Jake Wyman / Alamy / Profimedia images

​Prețurile locuințelor din Statele Unite au ajuns la niveluri nemaiîntâlnite din 2006, provocând îngrijorări legate de o posibilă nouă bulă imobiliară precum cea care a îngenuncheat economia mondială în urmă cu 13 ani, scrie Business Insider.

O nouă bulă imobiliară în SUA la atât de puțin timp după criza care a declanșat un efect de domino ce a amenințat stabilitatea sistemului financiar global ar fi într-adevăr o veste foarte proastă, mai ales în contextul recesiunii declanșate acum de pandemia de COVID-19.

Dar deși creșterea prețurilor locuințelor americanilor este similară cu cea înregistrată atunci, factorii care au cauzat-o sunt diferiți.

La nivel național prețul locuințelor din SUA a crescut cu 12%, cel mai rapid ritm din 2006, până în luna februarie, potrivit indicelui de referință al S&P. Creșterea a fost foarte amplu distribuită, toate cele 20 de orașe americane analizate în index înregistrând o majorare a prețurilor locuințelor.

Prețul median pentru locuințe care nu sunt la prima vânzare este de asemenea mai mare decât pentru construcțiile noi pentru prima dată din 2005.

Cu alte cuvinte „prima” plătită de americani pentru a locui într-o casă nouă a dispărut complet întrucât cumpărătorii s-au grăbit să cumpere orice locuință disponibilă pe piață.

Însă „condițiile care au stat la baza a ceea ce s-a întâmplat atunci, în timpul bulei din 2005 și 2006 și ceea ce alimentează creșterea prețurilor de astăzi sunt fundamental, radical diferite”, afirmă Frank Nothaft, economist-șef al companiei de consultanță financiară CoreLogic.

În timp ce explozia prețurilor de la mijlocul anilor 2000 a fost alimentată de creditări dubioase și euforia de pe piață, creșterea de astăzi se datorează aproape exclusiv unei penurii de locuințe în SUA.

Oferta lunară de locuințe se află la un minim aproape istoric de 3 luni, făcându-i pe vânzători să ceară sume tot mai mari pentru proprietățile lor. În 2009 indicatorul respectiv ajunsese la 12 luni consecutive de minim.

Piața de astăzi este de asemenea susținută de un proces puternic de subscrieri și nu este copleșit de o criză a creditelor ipotecare subprime, afirmă Nothaft.

Creșterea prețurilor pe care o vedem astăzi „își are baza în legile economiei”, continuă acesta. „Dobânzile record de scăzute la credite ipotecare și creșterea axării pe spațiu au dus la explozia cererii însă o retragere a vânzătorilor și lipsa de noi clădiri au dus la un declin național în vânzările de locuințe”, explică economistul.

„Când pui laolaltă aceste lucruri, creșterea cererii și oferta limitată, acestea duc la creșterea prețurilor și asta vedem pe piață acum”, subliniază Nothaft.

Lecții din criza anterioară

Alți indicatori nu sunt la cel mai ridicat nivel din 2006 ci la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Prețul median de vânzare pentru locuințele existente a atins un nivel record de 329.100 de dolari în luna martie, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor Imobiliare din SUA (NAR). Și deși oferta de locuințe care nu sunt la prima vânzare a crescut ușor în ultimele luni, ea încă este aproape de minimul istoric de 1,03 milioane de unități înregistrat în luna februarie.

„Construim prea puțin de ani de zile”, afirmă Gay Cororaton, director pentru cercetări comerciale și în domeniul imobiliar la NAR.

Lipsa de locuințe își are rădăcinile în crahul pieței imobiliare din 2008 și a consecințelor pe termen lung. Mania cumpărării de locuințe din anii 2000 a alimentat o explozie în construirea de noi locuințe și constructorii s-au grăbit să facă față cererii fără precedent.

Dar odată ce bula s-a spart, dezvoltatorii imobiliari au redus ritmul de construire într-un efort de a sprijini cererea. Construirea de noi locuințe a crescut lent de-a lungul ultimului deceniu, lăsând piața cu o ofertă slabă pe când a început boom-ul actual.

Daryl Fairweather, economist-șef la compania imobiliară Redfin din Seattle afirmă că în ultimul deceniu a avut loc o scădere masivă a construirii de noi locuințe. De douăzeci de ori mai puține locuințe au fost construite în ultimii 10 ani comparativ cu anii 1960.

Dar ultimele date sugerează că dezvoltatorii încep în sfârșit să se alinieze la cererea de pe piață. Construirea de noi locuințe a crescut cu 20% luna trecut până la nivelul înregistrat în, ați ghicit? 2006. Indicatorul arată de asemenea cea mare creștere de la o lună la alta din 1990, subliniind creșterea vertiginoasă a cererii.

Americanii par de asemenea pregătiți să țină în viață boom-ul cel puțin pentru ceva timp.

Procentul de americani care intenționează să cumpere o locuință în următoarele șase luni a crescut la 8,9% în aprilie față de 8,1% în luna anterioară, înregistrând cel mai ridicat nivel din 1987.

Economiștii nu se așteaptă ca creșterea prețurilor imobiliare să se oprească prea curând întrucât și milenialii au început să ajungă la vârsta optimă de cumpărare a unei locuințe și dezvoltatorii au început să răspundă cererii crescute.

Însă aceștia sunt de părere că piața se va așeza într-o creștere mai sustenabilă după creșterea ușoară a dobânzilor.

„Cred că ne vom întoarce tot mai mult la trendul pe care îl vedeam înaintea pandemiei”, afirmă Nothaft, adică la o creștere constantă a prețurilor de doar o cifră procentuală.

Pe același subiect:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro