Sari direct la conținut

Prima mare companie petrolieră care a anunțat că nu intenționează să se întoarcă în Venezuela

HotNews.ro
Prima mare companie petrolieră care a anunțat că nu intenționează să se întoarcă în Venezuela
Platformă offshore de extracție petrolieră (imagine ilustrativă), FOTO: Shutterstock

Directorul general al companiei norvegiene de petrol și gaze Equinor a declarat miercuri pentru Reuters că aceasta nu intenționează să revină în Venezuela, țară din care s-a retras definitiv la începutul acestui deceniu.

„În acest moment, acest lucru nu este pe masă”, a spus directorul Anders Opedal, în marja unei conferințe de afaceri „Ne-am retras din Venezuela deoarece am dorit să realocăm capitalul”.

Equinor, o companie a statului norvegian a intrat în industria petrolului și gazelor din Venezuela la mijlocul anilor 1990, investind miliarde de dolari în proiecte onshore și offshore și identificând țara drept o componentă centrală a operațiunilor sale, dar în cele din urmă s-a retras după aproximativ 25 de ani.

Deși mai puțin cunoscută publicului larg comparativ cu alte companii petroliere majore, Equinor este unul dintre cei mai mari jucători din lume, cu venituri de peste 100 de miliarde de dolari în 2024 și active totale de peste 130 de miliarde.

Compania petrolieră de stat a Venezuelei a preluat afacerile Equinor din țară

Decizia de de retragere din Venezuela a venit pe fondul mai multor plecări ale companiilor petroliere occidentale rămase în țara sud-americană, care a inclus și gigantul francez TotalEnergies. Equinor și TotalEnergies erau unele dintre puținele companii majore care încă operau în Venezuela după ce fostul președinte Hugo Chavez a dispus la începutul anilor 2000 un val de naționalizări.

Atât afacerile Equinor, cât și cele ale TotalEnergies au fost preluate în 2021 de Petroleos de Venezuela SA (PDVSA), compania petrolieră de stat a Venezuelei.

„Acum Venezuela este proprietarul deplin al uneia dintre cele mai puternice companii din America Latină”, declara PDVSA într-un comunicat remis la momentul respectiv.

Chevron este principala companie petrolieră occidentală care încă operează în Venezuela și produce aproximativ un sfert din petrolul Venezuelei. În anii 2000, când alte companii au fost constrânse să plece în timpul regimului fostului președinte Chavez, Chevron a rămas, considerând că situația s-ar putea îmbunătăți în cele din urmă.

Aproximativ jumătate din producția Chevron este exportată în Statele Unite.

Trump a anunțat că Venezuela va ceda SUA zeci de milioane de barili de petrol deja extras

Subiectul rezervelor de petrol ale Venezuelei, cele mai mari din lume, a revenit în atenția publică după operațiunea militară prin care SUA l-au răsturnat de la putere pe președintele Nicolas Maduro și l-au dus la New York pentru a fi deferit justiției americane.

Președintele Donald Trump a vorbit de mai multe ori de atunci despre petrolul Venezuelei, inclusiv în conferința de presă pe care a susținut-o după capturarea lui Maduro, când a spus că companii americane vor fi implicate în reclădirea infrastructurii de exploatare. „Vom trimite marile companii petroliere americane să investească miliarde de dolari”, a declarat președintele SUA.

În pofida comentariilor sale optimiste, majoritatea analiștilor din industrie spun că companiile petroliere sunt reticente să se întoarcă în Venezuela din cauza istoriei turbulente pe care au avut-o în țara sud-americană și a incertitudinilor care planează asupra viitorului său după înlăturarea de la putere a lui Nicolas Maduro.

Marți seara, Trump a afirmat că Venezuela va ceda Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol, care vor fi vânduţi la valoarea de piaţă, iar veniturile vor fi controlate de SUA.

„Petrolul va fi vândut la prețul de piață, iar acești bani vor fi controlați de mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, pentru a mă asigura că sunt utilizați în beneficiul poporului Venezuelei și al Statelor Unite!”, a scris Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.

INTERVIURILE HotNews.ro