Primii oameni ar fi supraviețuit iernilor grele hibernând – cercetători

Daunele sezoniere la oasele fosilizate din Spania sugerează că omul de Neanderthal și predecesorii săi au folosit aceeași strategie ca urșii de cavernă, relatează The Guardian.Urșii o fac, liliecii o fac, chiar și aricii comuni o fac. Iar acum se pare că și primii oameni ar fi putut să o facă. Hibernau, potrivit experților în fosile.

Dovezile provenite din oasele găsite pe unul dintre siturile cele mai importante din lume sugerează că predecesorii noștri hominizi ar fi putut să treacă peste frigul extrem de acum sute de mii de ani dormind toată iarna.

Cercetătorii spun că leziunile și alte semne de răni la oasele fosilizate ale primilor oameni sunt aceleași ca la fosilele altor animale care hibernează. Acestea sugerează că predecesorii noștri au făcut față iernilor crâncene la vremea respectivă incetinindu-și metabolismul și dormind timp luni de zile.

Concluziile se bazează pe excavări într-o peșteră din Sima de los Huesos – groapa oaselor – din munții Atapuerca, din apropierea orașului Burgos din nordul Spaniei.

În ultimii 30 de ani, rămășițele fosilizate a zeci de oameni au fost curățate de sedimentele din aceast groapă. Peștera este propriu-zis o groapă comună, spun cercetătorii care au găsit mii de dinți și bucăți de os care par să fi fost în mod deliberat aruncate acolo.

Aceste fosile datează de acum peste 400.000 de ani și erau probabil de la omul de Neanderthal sau de la predecesorii lui.

Într-o lucrare publicată în jurnalul L’Anthropologie, Juan-Luis Arsuaga – care a condus echipa care a făcut primele excavări acolo – și Antonis Bartsiokas, de la Universitatea Democrit din Tracia, susțin că fosilele găsite acolo arată variații sezoniere care sugerează că creșterea osului a fost întrerupt pentru luni de zile în fiecare an.

Ei sugerează că acești oameni se aflau în ”stări metabolice care i-au ajutat să supraviețuiască pentru lungi perioade de timp în condiții reci cu provizii limitate de hrană și depozite suficiente de grăsime corporală”.

Hibernau și asta s-a înregistrat ca o întrerupere în dezvoltarea osului.

Cercetătorii admit că ideea „poate suna ca de science fiction”, dar subliniază că multe mamifere, inclusiv primate, cum ar fi bebelușii de tufiș (Galagidae) și lemurii, fac acest lucru. „Acest lucru sugerează că baza genetică și fiziologia pentru un astfel de hipometabolism ar putea fi păstrate la multe specii de mamifere, inclusiv la oameni”, afirmă Arsuaga și Bartsiokas.

Modelul leziunilor găsite în oasele umane din peștera Sima sunt în concordanță cu leziunile găsite în oasele mamiferelor hibernante, inclusiv urșii de cavernă. „O strategie de hibernare ar fi fost singura soluție pentru a supraviețui, trebuind să petreacă luni într-o peșteră din cauza condițiilor înghețate”, afirmă autorii.

Ei subliniază, de asemenea, faptul că rămășițele unui Ursus deningeri au fost de asemenea găsite în groapa Sima, făcând cu atât mai credibilă sugestia că oamenii făceau același lucru „pentru a supraviețui condițiilor glaciale și a deficitului de hrană, așa cum a făcut-o urșii peșterii”.

Autorii examinează mai multe contraargumente. Modernii inuiți și sami – deși trăiesc în condiții la fel de dure și reci – nu hibernează. Deci, de ce au făcut asta oamenii din peștera Sima?

Răspunsul, spun Arsuaga și Bartsiokas, este că peștii grași și grăsimea de ren asigură inuiților și samilor hrană în timpul iernii și astfel împiedică necesitatea hibernării acestora. În contrast, zona din jurul sitului Sima în urmă cu jumătate de milion de ani nu ar fi furnizat suficientă hrană. După cum afirmă: „Aridificarea Iberiei atunci nu ar fi putut oferi suficientă hrană bogată în grăsimi pentru locuitorii din Sima în timpul iernii aspre – făcându-i să recurgă la hibernarea în peșteri”.

Chris Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra a subliniat că mamiferele mari, cum ar fi urșii, nu hibernează de fapt, deoarece corpurile lor mari nu își pot reduce suficient temperatura de bază. În schimb, intră într-un somn mai puțin profund cunoscut sub numele de toropeală. Într-o astfel de condiție, cerințele energetice ale creierelor de dimensiune umană a oamenilor din Sima ar fi rămas foarte mari, creându-le o problemă suplimentară de supraviețuire în timpul toropelii.