Sari direct la conținut

Probleme neașteptate pentru Rafael Nadal – Ce spune antrenorul ibericului despre participarea la JO 2024 de la Paris

HotNews.ro
Probleme neașteptate pentru Rafael Nadal – Ce spune antrenorul ibericului despre participarea la JO 2024 de la Paris
Rafael Nadal Foto: Bildbyran / ddp USA / Profimedia

Rafael Nadal a avut parte de încă o tragere la sorți infernală (după cea de la Roland Garros), iar un eventual meci cu Novak Djokovic s-ar întâmpla în turul al doilea de la Jocurile Olimpice. Până acolo însă mai e mult, ibericul anulându-și antrenamentul de joi din cauza unor probleme medicale.

Unul dintre cele mai așteptate momente de la ediția din acest an a Jocurilor Olimpice, un duel Nadal vs Djokovic, este încă departe de a se întâmpla, iar asta nu doar pentru că cei doi trebuie să-și câștige mai întâi meciurile din runda inagurală (Novak cu Matthew Ebden, iar Rafael cu Marton Fucsovics), ci și pentru că spaniolul a acuzat unele probleme medicale.

Nadal și-a anulat antrenamentul de joi, unul în care ar fi trebuit să joace împotriva lui Alexander Zverev, nimeni altul decât cel care l-a eliminat în turul întâi de la ediția din acest an de la Roland Garros.

Conform spuselor lui Carlos Moya, antrenorul fostului lider ATP, Nadal a resimțit probleme la coapsă, iar cea mai bună variantă a fost aceea ca ibericul să se odihnească.

Mai mult decât atât, Moya precizează că „nu poate asigura” că Nadal va juca la Jocurile Olimpice. „Cel mai important în aceste momente este să nu forțăm lucrurile”, a completat antrenorul spaniolului.

Veștile dinspre Paris sunt pe jumătate liniștitoare pentru fanii lui Nadal, jurnalistul Jose Morgado vorbind despre faptul că jucătorul în vârstă de 38 de ani va juca totuși la Jocurile Olimpice, iar soluția de avarie ar fi varianta de dublu.

Dacă lucrurile nu vor decurge bine cu problema fizică pe care a întâmpinat-o joi, Nadal se va retrage din proba de simplu, dar va juca alături de Carlos Alcaraz în cea de dublu.

Când vor avea loc finalele pentru aur

Dublu mixt / 2 august
Simplu feminin / 3 august
Dublu masculin / 3 august
Simplu masculin / 4 august
Dublu feminin / 4 august

Turneul olimpic de tenis are loc în perioada 27 iulie – 4 august.

INTERVIURILE HotNews.ro