Programul “Casa Verde” sau cum sa compromiti pe termen lung o idee buna din motive obscure

1. Introducere

Programul “Casa Verde” este denumit in termeni oficiali “Programul de inlocuire sau completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana sau alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului” si pentru anul 2009 beneficiaza de o finantare de 520 de milioane de lei, adica mult peste 100 milioane euro. Aproape 80% din suma (400 de milioane de lei) este destinata subventionarii achizitionarii unor sisteme de acest tip de catre populatie. Programul este descris in detaliu pe pagina Internet a Administratiei Fondului pentru Mediu (“AFM”), si a Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile (“Ministerul”), mai exact in documentele de la adresele urmatoare:

Primul document este semnat de fostul Ministru al Mediului si Dezvoltarii Durabile, dl. Atilla Korodi, al doilea de Presedintele AFM, dl. Mihai Toti, care astfel isi asuma in totalitate programul. In cel mai bun caz, o regretabila eroare de judecata, in opinia mea.

Am intentionat sa reactionez imediat dupa lansarea oficiala a programului, la inceputul lui noiembrie 2008. Am ezitat (si cred ca bine am facut) pentru ca n-am vrut ca intrebarile/nedumeririle de mai jos sa fie folosite in scopuri politice in plina campanie electorala. Asa macar exista speranta ca noua conducere de la Minister se va gandi de doua ori inainte de a lansa un program mai mult decat discutabil. Nici nu vor putea pretexta ca n-au fost preveniti, iar dl. Nemirschi va avea o excelenta ocazie sa demareze in forta.

Materialul care urmeaza (sa-l numim “analiza” doar in lipsa altui termen mai adecvat) se bazeaza pe postulatul conform caruia banul public trebuie cheltuit cu intelepciune, chibzuinta, cu macar un dram de moralitate si, nu in ultimul rand, cu eficienta. Cine nu e de acord cu acest postulat simplu se poate opri cu lectura aici. “Casa Verde” pacatuieste grav la toate aceste capitole.

O a doua ipoteza de lucru (cel putin partial falsa) este ca programul este perfect transparent, mai exact ca tot ceea ce este de stiut poate fi aflat de pe site-urile celor doua institutii mentionate si/sau din documentele oficiale emise de acestea. Analiza se refera in principal la componenta de program dedicata populatiei (inclusiv asociatii de locatari/proprietari si ONG-uri), oricum mult mai importanta ca finantare, dar majoritatea observatiilor sunt valide si pentru cealalta componenta.

Am structurat aceasta analiza intr-un mod intrucatva jurnalistic, ca o serie de observatii si raspunsuri ciudate/nepotrivite la intrebarile pe care orice jurnalist le-ar pune, sau si le-ar pune. Am ales aceasta abordare, desigur, si pentru ca sper ca analiza sa fie de oarecare interes pentru mass media.

2. Ce?

2.1. Ce-si propune asadar acest program sa realizeze? Numele sau este suficient de explicit incat sa genereze de la bun inceput si prima nedumerire. De ce “incalzire”, sau mai exact de ce doar incalzire? Intrebarea nu e chiar stupida. In primul rand, pentru ca, din start, un sistem destinat acestui scop (indiferent de ce anume tip de energie regenerabila foloseste in ultima instanta) va trebui dimensionat dupa, sau aproape de nevoile maxime de energie termica ale consumatorului – ceea ce, implicit, inseamna ca in perioada sezonului cald va fi utilizat foarte putin, sau deloc. Prin urmare, banul public nu va fi utilizat cu eficienta maxima posibila. Ii pasa cuiva?

2.2. Intr-al doilea rand, si probabil mai important, la situatia existenta in Romania, in care marea majoritate a locuintelor sunt izolate termic in mod necorespunzator, subventionarea unor sisteme sofisticate si performante de incalzire revine la instalarea unor super-pompe cu care sa umplem mai repede cu apa un butoi gaurit. Prin urmare, banul public nu va fi utilizat cu eficienta maxima posibila. Ii pasa cuiva?

2.3. Dupa stiinta mea, ce-i drept limitata, in Romania nu exista niciun producator de astfel de sisteme, fie ele panouri solar-termale, turbine eoliene mici sau mari, pompe de caldura, nemaivorbind de panouri fotovoltaice. Prin urmare, presupunand ca in costurile totale ale lucrarii componenta cea mai importanta este pretul echipamentelor (cel putin asa ar fi normal), rezulta ca programul despre care vorbim subventioneaza de fapt anumiti producatori straini. In celebrul caz al Logan-urilor MIRA, macar masinile erau fabricate in tara… Decizia este cel putin bizara in contextul economic actual, cand parca se vorbea de austeritate, de stimularea economiei nationale etc. Mai merita mentionat ca un program asemanator, dar orientat catre refacerea izolatiilor termice ale locuintelor (de genul celui derulat cu viteza unui melc schiop de unele primarii) ar fi avut macar meritul de-a lasa cea mai mare parte din bani in tara…

Prin urmare, banul public nu va fi utilizat cu eficienta maxima posibila. Ii pasa cuiva?

2.4. Nimic din datele si documentele publicate de Minister si de AFM cu privire la acest program nu arata ca respectivele institutii stiu ce vor de la echipamentele care ar urma sa fie achizitionate si instalate – sau ca le pasa de-acest lucru. Nu exista in niciunul dintre aceste documente nici macar o singura referinta la tipurile de instalatii, la preturi, la specificatii tehnice, la termene de garantie, la eficienta sistemelor – la nimic. Ironia suprema, in documente nu exista nici macar cerinta explicita ca echipamentele instalate sa nu fie ele insele daunatoare mediului…

In cazul cel mai bun, aceasta este o declaratie de-a dreptul socanta de incompetenta tehnica. Alaturand acestei constatari criteriile de selectie a asa-zisilor “instalatori validati” (pct. 3.6. si 3.7 mai jos) – sau mai degraba lipsa unor astfel de criterii – capatam imaginea inedita a unor institutii de stat care nu stiu cum sa scape mai repede de peste 100 de milioane de euro.

Pe scurt, “avem 130 de milioane de euro si vrem sa-i cheltuim, dar nu stim pe ce, asa incat vi-i dam voua si faceti voi ce credeti de cuviinta cu ei”… Prin urmare, banul public nu va fi utilizat cu eficienta maxima posibila. Ii pasa cuiva?

2.5. Fireste, nici vorba de licitatii sau ceva macar vag asemanator in ceea ce priveste echipamentele ce urmeaza a fi achizitionate. Responsabilitatea este elegant pasata altora (pct. 3.6. mai jos).

2.6. Desi numele oficial al programului nu mentioneaza explicit acest lucru, cei bine informati par sa stie ca va fi vorba de fapt despre panouri solare si-atat, dupa cum pare sa demonstreze o mica scapare intr-un document AFM, http://www.afm.ro/main/info_stuf/casa_verde/informare_prelungire_perioada_analiza_dosare_program_panouri_solare.pdf

3. Cine?

Intrebarea poate fi pusa in mai multe sensuri. In acest program exista de fapt trei categorii de “jucatori” – 1) statul, prin cele doua institutii mentionate; 2) beneficiarii finali; si 3) instalatorii validati, firmele care A) furnizeaza si instaleaza sistemele, si B) primesc subventia.

3.1. Te-ai astepta ca primul jucator, finantatorul, adica statul, sa fie cat de cat interesat de mersul programului, atat de cine sunt beneficiarii, cat si de cine va cheltui efectiv banii (adica instalatorii) si pe ce. Nimic mai fals. Asa cum nu este interesat de obiectele pe care se vor duce banii publici (pct. 2.4.), statul nu pare sa fie interesat nici de CINE ii va cheltui si fireste, nici nu-si asuma vreo responsabilitate in privinta lor. Singurul lucru pe care si-l asuma statul este selectarea instalatorilor validati; acestora le este mai apoi delegata intreaga autoritate atat in ceea ce priveste alegerea si caracteristicile tehnice si preturile sistemelor care urmeaza a fi instalate, cat si calitatea lucrarilor, cat si selectarea beneficiarilor. Statul se spala pe maini, precum Pilat din Pont.

3.2. Nu exista absolut niciun criteriu de selectie a beneficiarilor, nicio “ordine de merit” in cazul extrem de probabil in care volumul total al subventiilor solicitate va depasi cu mult sumele disponibile. Selectia este facuta de instalatorii validati, pe baza unor criterii stabilite de acestia. Statul nu se pricepe si nici nu-i pasa cui va da in ultima instanta banii; sa decida instalatorul, pe raspunderea lui. Singura aluzie la un criteriu cat de cat obiectiv este aceea ca “locatia si amplasamentul propuse de catre solicitant permit instalarea sistemului.” Nu sunt insa specificate si considerentele pe baza carora instalatorul decide daca locatia si amplasamentul sunt sau nu adecvate; prin urmare, decizia sa nu poate fi contestata.

3.3. In particular, nu exista nicio conditie referitoare bunaoara la nivelul de bunastare a beneficiarului subventiei. Mai abrupt, statului ii este perfect indiferent daca subventia se duce in panouri solar-termale instalate pe acoperisul unui bloc confort III populat aproape in exclusivitate de pensionari sarmani, sau intr-o pompa de caldura destinata vilei vreunui potentat local.

3.4. Aceeasi indiferenta cu privire la destinatia finala a sistemului. Din nou, judecand dupa documentele oficiale, statului ii este perfect egal daca din banii publici se achizitioneaza sisteme de apa calda menajera/incalzire propriu-zise, utilizate permanent – sau poate sisteme de incalzire a apei pentru piscinele unor case de vacanta folosite 20 zile pe an.

3.5. Tot la nivelul beneficiarilor finali, exista o discriminare implicita, chiar daca relativ subtila, in favoarea beneficiarilor cu posibilitati materiale ridicate – pornind de la modul absolut discretionar in care instalatorii validati isi pot alege clientii si terminand cu modalitatea de intrare in program, cu timpul extrem de scurt disponibil (pct. 4.6., 5.2., 5.3. mai jos), nivelul ridicat de informare necesar, pana la urma chiar si accesul la Internet etc.

3.6. Lucrurile nu stau mai bine, ba chiar dimpotriva, la nivelul celei de-a treia categorii de jucatori, instalatorii validati.

Art. 3, pct (g), din ordin defineste instalatorul validat intr-un mod rezonabil, ca fiind “operatorul economic specializat, care comercializeaza si instaleaza sisteme de incalzire ce utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana sau alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului”. Mai apoi insa, cand vine vorba de selectia instalatorilor si validarea acestora, toate, dar absolut toate criteriile utilizate de AFM (articolele 19 si 20, respectiv anexa nr. 6 la ordinul citat) sunt pur formale.

Instalatorul nu trebuie sa aiba datorii la stat, trebuie sa aiba printre obiectele de activitate si activitatea corespunzatoare codului CAEN 432 – “Lucrari de instalatii electrice si tehnico-sanitare si alte lucrari de instalatii pentru constructii” (!!!) – sa aiba o activitate economica de minimum sase luni (!!!) etc…

Dar 3.6.1.NU trebuie sa dovedeasca in niciun fel ca are, ca organizatie, cunostinte specializate in domeniul sistemelor pe baza de energii regenerabile, 3.6.2. ca are relatii de afaceri in domeniu, 3.6.3. ca are experienta, ca a mai instalat astfel de sisteme… 3.6.4. Nici macar nu trebuie sa dovedeasca faptul ca are indicatori financiari solizi, reputatie in piata etc. 3.6.5. Nu trebuie nici macar sa aiba o cifra de afaceri comparabila cu o fractiune din subventia totala, care fractiune, judecand dupa datele disponibile la acest moment, ar putea ajunge la, sau chiar depasi 200.000 de euro. O firma cu un singur angajat, o existenta de sase luni si cifra de afaceri zero este perfect eligibila pentru program, in opinia autoritatilor.

3.6.6. Singurul criteriu care se refera, fie si macar foarte pe departe, la competenta tehnica a instalatorului apare la pct. A.2.1.8. din Anexa 6, respectiv o declaratie pe proprie raspundere a instalatorului ca “poate instala sisteme de incalzire care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana sau alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului, in anumite zone geografice”. Nu ca in realitate chiar instaleaza astfel de sisteme, ca le cunoaste, ca lucreaza cu ele etc. – ci numai ca le “poate” instala.

Pe scurt, aproape orice firma cu minimum sase luni de activitate in domeniul mentionat are sanse mari sa fie eligibila. In aceste conditii, surprinzatoare este tocmai mirarea AFM ca in patru saptamani a primit un “volum neasteptat de mare de dosare” (peste 5.000, din care aproape 2.000 au fost acceptate), http://www.afm.ro/main/info_stuf/casa_verde/informare_privind_prelungirea_datei__analiza_dosare.pdf

3.7. In principiu, comisia de validare a AFM judeca dosarele depuse de firmele instalatoare dupa trei criterii – juridic, economic si tehnic. Primul este in esenta un criteriu de verificare a conformitatii/completitudinii dosarelor. Exista Anexa 5 la Ordin, care contine unele considerente economico-financiare privitoare la instalator, respectiv tehnice cu privire la proiectul propus – dar nu si criteriile de apreciere a celor de mai sus. Prin urmare, nu sunt decat doua variante posibile – fie exista astfel de criterii de apreciere a aspectelor tehnico-economice, dar ele nu sunt facute publice niciunde, ceea ce desigur este inacceptabil, fie criteriile pur si simplu nu exista si avem de a face doar cu un concurs de hartii, ceea ce, din nou, ar trebui sa fie inacceptabil.

3.8. Poate cel mai straniu si mai important aspect nu numai al intrebarii “CINE?”, ci al intrgeului program se refera nu atat jucatorii mentionati explicit, cat la cei care nu sunt mentionati, desi ar trebui sa fie. Acestia sunt furnizorii de tehnologie. Documentele programului nu fac defel vorbire de unde vor fi procurate sistemele, de la ce firme, daca achizitiile vor fi facute pe baze concurentiale sau, dimpotriva, daca e foarte in regula sa existe un singur furnizor, daca vor exista conditii de pret/discounturi de volum, daca statul va avea vreo implicare, daca va pune vreo conditie etc. (a se vedea si pct. 6.4. mai jos, referitor la marimea subventiei). Dupa toate aparentele, rezolvarea tuturor acestor probleme va fi delegata tot instalatorilor validati. Nicio diferenta fata de situatia absurda in care statul s-ar duce la o societate de leasing si i-ar spune “am 130 de milioane de euro, vreau o flota de masini. Indiferent ce marca, model, caracteristici, producator, ba chiar si indiferent cate, alege-le tu cum si cate vrei, atata vreme cat nu costa mai mult de X bucata”.

4. Cand si cum?

Semnele de intrebare sunt numeroase si in aceasta privinta.

4.1. Surprinde, nu neaparat in modul cel mai placut, viteza uluitoare cu care s-au derulat si continua sa se deruleze lucrurile. De mare mirare cum un program care n-a putut fi lansat in 46 de luni, poate fi lansat si “epuizat” in doua luni. Si nu in oricare doua luni, ci in ultimele doua luni de mandat, in plina campanie electorala, alegeri, guvern nou etc.

4.2. Desigur ca, intr-o tara in care proiectele publice se desfasoara cu o incetineala de cele mai multe ori exasperanta, o atare vioiciune ar merita de fapt aplaudata – daca ea n-ar fi atat de mare incat sa creeze riscul vicierii grave a rezultatele programului si implicit sa determine acea risipa a banului public de care aminteam in introducere.

4.3. Probabil tocmai din motive de mare urgenta, programul nu a fost supus dezbaterii publice. Altminteri, Ministerul isi facuse un bun obicei din a consulta publicul in privinta multor proiecte si programe – astfel de anunturi exista inca in numar mare chiar pe prima pagina a site-ului respectiv, http://www.mmediu.ro/index.html – dar, paradoxal, “Casa Verde” NU se numara printre programele asupra carora Ministerul a gasit de cuviinta sa ceara si alte pareri. Din nou, vorbim de o suma de mult peste 100 de milioane de euro.

4.4. Tot graba trebuie sa fi fost cauza unei alte nefericite coincidente – asa cum Ministerul nu s-a mai ostenit sa supuna dezbaterii publice programul, la fel si AFM se pare ca a omis sa-l mai treaca prin Comitetul de Avizare – procedura standard respectata in alte cazuri.

4.5. Confuzia nu se opreste aici. Din documentele oficiale nu rezulta clar (de fapt, nu rezulta deloc) cum se va desfasura programul, bunaoara cine hotaraste si pe baza caror criterii ce anume sistem urmeaza a fi instalat unui anumit beneficiar. Beneficiarul solicita instalatorului validat un anumit tip de sistem, iar acesta din urma este obligat sa-l procure si apoi monteze? In acest caz, fireste, beneficiarul va avea nevoie de foarte mult timp pentru a identifica exact acel instalator validat – dintre zeci, sute, sau poate mii – care este in masura sa execute sarcina respectiva. Sau poate ca, asa cum sugereaza Anexa 1 la Ghidul de finantare, beneficiarul trebuie sa stie dinainte ce sistem, sau sisteme, poate livra si monta instalatorul validat ales? Aceasta situatie presupune, la randul ei, mult timp si interactiuni repetate cu instalatorul validat, pentru informare, explicatii etc.

4.6. Timpul pare insa sa fi fost cel mai mare inamic al autoritatilor si este cel mai mare inamic al amatorilor de “Case Verzi” subventionate de stat. Programul a fost lansat de facto printr-o conferinta de presa a d-lui Korodi pe 23 octombrie 2008, iar de jure prin emiterea pe 3 noiembrie 2008 a deja mentionatului Ordin nr. 1339, pentru Aprobarea Ghidului de finantare… Conform Ordinului citat (Art. 20, pct. 2), instalatorii doritori sa participe la program (cei peste 5.000) au avut la dispozitie patru saptamani sa se inscrie in program, respectiv perioada 1-28 noiembrie 2008.

In termen de alte 15 zile si-apoi inca trei (Art. 20, pct. 4, respectiv pct. 6), ar fi trebuit selectati instalatorii validati, iar lista lor publicata pe site-ul AFM. In realitate, termenul de publicare pe site a listei instalatorilor validati – si implicit termenul de la care potentialii beneficiari pot incepe sa se intereseze despre ce si cum si cine si unde – a fost decalat pentru duminica, 28 decembrie 2008 (si, in urma unui nou ordin ministerial, decalat inca o data pentru data de 15 ianuarie 2009).

Pe de alta parte, data la care solicitantii pot incepe sa se inscrie in program – data la care ei trebuie deja sa-si fi ales instalatorul validat, sa fi luat legatura cu acesta, sa fi convenit asupra unui sistem sau altul etc. – era 5 ianuarie 2009. Daca, asa cum pare foarte probabil, interesul beneficiarilor va fi macar la fel de ridicat ca si al instalatorilor, adica extrem de mare, iar principiul va fi “primul venit, primul servit”, pare destul de clar ca 5 ianuarie 2009 va fi atat prima, cat si ultima zi de inscrieri. Or, in aceste conditii, potentialii beneficiari ar fi avut practic la dispozitie intocmai DOUA ZILE (29 si 30 decembrie 2008) pentru asa-zisa cercetare de piata, studiat mai multe oferte, stabilit legatura cu foarte proaspat validatul instalator preferat, eventual adus acesta la locul faptei, ca sa vada daca “locatia si amplasamentul propuse de catre solicitant permit instalarea sistemului” s.a.m.d. Un astfel de termen ar fi fost cel mult o gluma. Realitatea previzibila este ca, in buna traditie romaneasca a concursului care se da joi, dar locul s-a ocupat de marti, intreaga subventie “se va fi dat” inca din zorii zilei de 5 ianuarie, poate cu doua-trei exceptii demonstrative, asa, de gura lumii, sa nu bata prea tare la ochi…

5. Unde?

Alta intrebare, alte raspunsuri neconvingatoare, daca nu de-a dreptul ciudate.

5.1. Desi in diverse ocazii, inclusiv in discursul de lansare a “Casei Verzi” dl. Korodi amintea de potentialul eolian si solar al tarii, programul ignora in totalitate acest aspect. Indiferent daca o anumita regiune are potential ridicat sau scazut, daca locuinta solicitantului este pozitionata intr-o zona mai mult sau mai putin favorabila tipului de sistem dorit, programul ofera conditii egale pentru toti, cel putin in teorie. Altfel spus, exista o probabilitate semnificativa ca multe sisteme solare sau eoliene sa sfarseasca prin a fi instalate in locuri improprii, unde sa functioneze cu randamente scazute, fie pentru ca beneficiarul a fost mai iute de mana, picior, sau telefon, fie pentru ca nivelul subventiei practic elimina riscurile beneficiarului.

Nicio problema. Statul nu este deranjat nici de perspectiva utilizarii ineficiente a banului public, nici de faptul ca, oarecum paradoxal, prin astfel de tratament nediscriminatoriu descurajeaza tocmai ce s-ar presupune ca vrea sa stimuleze, in speta utilizarea sistemelor bazate pe energii regenerabile. La nivel de simplu utilizator, in cazul obtinerii unor rezultate modeste, aproape nimeni nu-si va spune ca poate locuinta sa e intr-un loc inadecvat din acest punct de vedere, ci va da vina pe echipamentele respective. Utilizarea oricaror echipamente, oricat de moderne si de performante, in conditii inadecvate este cea mai buna anti-reclama care se poate face insasi ideii.

5.2. Dincolo de documentele oficiale, dl. Korodi a avut dupa lansarea programului un numar de indraznete iesiri in media. Bunaoara, intr-un interesant articol din Adevarul (http://www.adevarul.ro/articole/cum-iti-pui-eoliene-pe-banii-statului.html), fostul ministru este citat ca spunand, printre altele, ca “Nu cred ca intra in discutie casele din chirpici. In aceste cazuri, instalatorul poate refuza cererile”. Aceasta limitare nu apare nicaieri in documentele programului. Dar chiar lasand la o parte faptul ca dl. Korodi pare sa stie lucruri inedite despre program, lasand la o parte si faptul ca o interventie ca aceea de mai sus ar putea fi lesne interpretata ca o “indicatie” data instalatorilor, se poate totusi foarte bine pune intrebarea – pana la urma DE CE casele de chirpici n-ar intra in discutie???

Turbinele eoliene oricum nu se monteaza pe casa, indiferent din ce-ar fi ea facuta, decat cel mult daca locatarii sunt amatori de senzatii tari. Iar panourile solare se pot monta chiar mai bine, mai usor si mai ieftin langa casa, nu neaparat pe acoperis (or casele de chirpici sunt de regula in mediul rural, au curti si gradini relativ mari, spatiu suficient etc.). Si-atunci ce ramane din indicatia d-lui (fost) ministru? Altceva decat ideea ca posesorii caselor de chirpici sunt cetateni de mana a doua, nedemni de subventiile statului?

5.3. Inca si mai interesant, si poate la fel de relevant, dl. Korodi a mai dezvaluit si alte noutati despre “Casa Verde” – de asemenea inexistente in documentele oficiale – mai precis despre cine ar trebui sa beneficieze de acest program, in viziunea domniei sale. “Programul se va derula in resedintele de judet” (http://stirileprotv.ro/stiri/eveniment/vei-panouri-solare-afla-de-la-ministrul-mediului-cum-poti-sa-le-ai.html). Nici acest lucru nu rezulta in vreun fel din documentele oficiale. Sa intelegem ca SI acesta va fi un criteriu sugerat discret instalatorilor validati?

5.4. In plus, TOCMAI resedintele de judet (in particular orasele mari si aglomerate) sunt cele mai putin adecvate pentru astfel de sisteme. Aceasta, desigur, doar daca eficienta cheltuirii banului public are vreo importanta… Cele mai multe astfel de sisteme necesita un oarecare spatiu/conditii pentru instalare, unele sunt relativ zgomotoase, altele n-ar trebui sa stea “in umbra” unor blocuri inalte. Nivelul de poluare este mult mai ridicat in marile orase. Implicit, randamentul oricaror instalatii solare va fi mai mic. Pe langa faptul ca densitatea mare de cladiri reduce forta vantului, din motive evidente localitatile oricum tind sa fie pozitionate in locuri cat de cat ferite de vant.

6. Cat?

Pare o erezie, dar tot ce tine de cifre in acest program striga “ineficienta, exagerare, risipa”.

6.1. Nivelul subventiei, de 90% din costurile totale, este pur si simplu aberant. Nu cred sa mai existe undeva in lume subventii de acest nivel, mai ales pentru asa ceva. Cu certitudine apa calda e necesara, semn de civilizatie, iar incalzirea locuintei inca si mai si – dar nu vorbim totusi de chestiuni de viata si de moarte aici, care sa justifice subventii de 90%…

Aceasta nu mai este subventie, ci de-a dreptul pomana. Si, fiind pomana, va fi tratata ca atare de catre beneficiari – respectiv cu prea putina grija si responsabilitate pentru lucrurile pe care se duc banii. La urma urmelor, oricum 90% sunt banii statului. Cam orice sistem e bun cand platesti doar 10% din el…

6.2. Intr-un mod de-a dreptul hilar, in discursul de lansare a programului Dl. Korodi afirma ca nivelul extrem de ridicat al subventiei (atat in valoare absoluta, cat si relativa) inseamna “un plafon care sa sustina cat mai multi romani sa-si cumpere sisteme de incalzire prietenoase cu mediul”. Si inca – “Attila Korodi a explicat ca procentul de subventionare este atat de mare pentru ca exista resurse si pentru ca, astfel, un numar mai mare de romani ar avea acces la sisteme de energie regenerabila” (http://www.green-report.ro/dynamic/stiri/stiri/korodi-nu-vor-exista-derapaje-in-programul-casa-verde–14670.htm). Avem prin urmare un tort de marime fixa – suma disponibila in fiecare an pentru “Casa Verde”. Fostul ministru pare sa creada sincer ca, taind tortul in felii groase, va obtine mai multe felii, pentru mai multi meseni, decat taindu-l in felii mai subtiri. La acest punct orice alt comentariu este cu adevarat de prisos.

6.3. De altfel, la fel de contraintuitiv este si faptul ca, bunaoara, o scoala – de care, pana la urma, au multi nevoie – nu beneficiaza decat de maximum 60% subventie…

Fara prea multe calcule (pe care oricum e indoielnic ca le-a facut cineva la Minister si/sau AFM), un nivel al subventiei de 30-40% pentru persoane fizice A) ar fi probabil suficient de ridicat incat sa-i determine pe multi sa incerce, B) ar dubla sau tripla numarul beneficiarilor si C) i-ar face in mod cert pe beneficiari mai atenti si mai responsabili cu cheltuirea banilor proprii, dar implicit si cu cei publici.

6.4. Nivelul subventiei este aberant de mare si in valoare absoluta si risca sa determine investitii exagerat de mari din partea beneficiarilor doar de dragul “insfacarii” cat mai multor bani de la stat. Dupa cum spunea cineva care m-a ajutat in aceasta analiza, “Oferta ANM & Korodi e PREA buna pentru a o ignora”. Afirmatia nu este nici imorala, nici anormala, ci atitudinea fireasca, rationala, cu care va fi abordata oferta din program. Marea majoritate a solicitantilor vor merge asadar catre limita de sus a subventiei. De altfel, chiar dl. Korodi admitea (in articolul citat din Adevarul), ca “vom putea onora aproximativ 20.000 de cereri”, adica nivelul mediu asteptat al subventiei pentru un beneficiar este de 20.000 lei, sau mai mult.

Suma este (prea) mare. Oricine s-a interesat de preturile unor astfel de sisteme (eventual le-a si vazut, chiar si in marile hypermarket-uri si in lanturile D-I-Y) stie ca un panou solar, cu rezervor cu tot, costa binisor sub 1.000 de euro. Doua sunt suficiente pentru asigurarea apei calde pentru o familie medie in cea mai mare parte a timpului (iar vara in mod sigur prisosesc). Ducand investitia catre 5.000 de euro, sistemul incepe deja sa aiba o contributie substantiala si la incalzire. In ultima instanta este o problema de raport cost/beneficiu. Pentru un “beneficiu total” – independenta energetica totala, in orice conditii – costurile vor fi foarte mari. Pe de alta parte, se poate totusi obtine din surse regenerabile o parte insemnata din energia termica a locuintei cu costuri rezonabile.

6.5. Ca program, “Casa Verde” pare sa fi fost gandit ca sa dea mult pentru relativ putini.

20.000 de beneficiari, cat prognoza fostul ministru, sau 16.000 daca toti ar accesa subventia maxima, poate parea un numar mare. Dar, privind lucrurile din alta perspectiva, inseamna poate 0,25% din numarul familiilor din Romania. Altfel spus, problema s-ar rezolva elegant pentru tot romanul in urmatorii numai 400 de ani. Sau, inca o perspectiva, inseamna 400-500 de familii dintr-un judet. Fiecare ghiceste pentru sine cam cine-ar putea fi acei fericiti 400-500.

6.6. Din nou, articolul din Adevarul ne da o idee despre beneficiarii programului – la aceste dimensiuni, subventia ar servi de minune pentru “asigurarea necesarului de apa calda pe parcursul intregului an si aport la incalzire pentru o familie de patru persoane, avand o casa de aproximativ 150 de metri patrati”. A se corobora acest fapt cu prescienta d-lui Korodi referitoare la inceperea programului in capitalele de judet.

6.7. De altfel, chiar Ordinul 1339 sugereaza destul de clar acest lucru, de vreme ce subventia maxima accesibila unei asociatii de locatari/proprietari (care in principiu poate grupa zeci de apartamente/membri) este aceeasi cu cea accesibila proprietarului unei locuinte individuale.

6.8. In fine, erezia finala. Oricine a deschis o carte de economie (si a mai si citit din ea) realizeaza cu usurinta ca suma totala alocata acestui program este, si ea, aberant de mare.

Piata romaneasca pentru astfel de sisteme este de cativa ani in crestere rapida. Nu stiu sa existe date cat de cat precise, dar, la nivel strict anecdotic, dimensiunea sa poate de fi de doua milioane de euro, trei, poate cinci milioane de euro pe an. Cu totul improbabil sa fie mai mare de-atat. Iar intr-o piata de, sa zicem, cinci milioane de euro pe an, guvernul arunca dintr-odata o suma de 20-25 de ori mai mare. Ce se intampla cand, dintr-un motiv sau altul, cererea depaseste cu mult oferta, cu peste un ordin de marime, face parte din ABC-ul economiei de piata si una din primele lectii pe care o invata orice student in economie.

Tot la nivel anecdotic, lucrurile sunt clare. Fara a atribui vreo semnificatie statistica acestui lucru, toti, dar absolut toti cei care au aflat de-acest program si cu care am vorbit, s-au aratat interesati sa achizitioneze astfel de sisteme. La fel, am avut ocazia sa vorbesc cu cativa reprezentanti ai unor firme care doresc sa participe la program. Fara exceptie, niciuna dintre aceste firme (putine, ce-i drept) nu au nici cea mai vaga idee despre ce-i vorba, nu stiu de unde vor achizitiona echipamentele, nu au nici experienta si nici specialisti in domeniu etc.

7. Concluzii

Nu exista niciun dubiu, in opinia mea, ca in forma sa actuala “Casa Verde” este un program extrem de slab din aproape orice punct de vedere imaginabil, o batjocura. Daca va fi efectiv pus in opera fara modificari de substanta si in conformitate cu calendarul actual, va fi inca o sursa de risipa grosolana a banului public, intr-un moment extrem de prost, si in plus va compromite o idee generoasa. Nu doresc sa fac insinuari sau acuzatii piezise.

Totusi, am enumerat mai sus aproape 40 de puncte slabe ale programului; mai sunt probabil si altele, poate chiar destul de multe altele. Chiar daca fiecare dintre aceste puncte are doar o sansa din 20 sa fi fost “altceva” decat o simpla balbaiala, o stangacie, o inadvertenta etc., teoria probabilitatilor ne spune unele lucruri neplacute despre sansa ca atat de multe scapari sa apara in acelasi timp.