Proiect megaloman: Sebastian Burduja vrea să conecteze România cu Azerbaidjan, Georgia și Ungaria printr-un uriaș cablu de curent continuu / A fost semnat un memorandum
România se implică într-un nou proiect megaloman: Coridorul Verde. Acesta prevede realizarea unui cablu de curent continuu (HVDC), care va conecta patru state: Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria. Ministrul energiei Sebastian Burduja a fost marți la Budapesta pentru a semna un memorandum de înțelegere cu miniștrii de resort din celelalte trei state.
Operatorii de sistem din cele patru țări vor forma o companie de proiect și studiul de fezabilitate va fi atribuit în cel mai scurt timp, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei. Sebastian Burduja a propus ca sediul companiei să fie la București, urmând ca decizia finală să fie luată în cadrul unor negocieri, în perioada următoare.
Nu este pentru prima oară când România intră în astfel de proiecte de conectare cu alte state. Unul a fost AGRI, care prevedea transportul de gaze lichefiate din Azerbaidjan, prin Georgia și construirea unui terminal de gaze lichefiate pe teritoriul României. Un alt proiect a fost Nabucco care prevedea livrarea de gaze din câmpul gazier Shah Deniz 2, situat în Azerbaidjan, printr-o conductă care ar fi pornit din Bulgaria și ar fi traversat România, Ungaria, ajungând în Austria. Ambele proiecte au eșuat.
Cablul subteran va avea 850 kilometri pe teritoriul României
Acesta este cablul subteran în curent continuu (HVDC) de 5000 MW care ar urma să traverseze România de la est la vest. Recent, compania de stat Transelectrica a anunțat că va fi elaborat un studiu de fezabilitate pentru acest cablu, iar în acest sens a semnat cu TAQA, Meridiam, E-INFRA și Fluor un Memorandum de Înțelegere.
Cablul ar urma să aibă 850 de kilometri. Unii dintre investitorii care au semnat memorandumul sunt implicați și în proiectul inovator mini-reactoarelor NuScale care ar urma să fie construite la Doicești, dar care tocmai a eșuat în SUA.
Această infrastructură urmează să fie amplasată pe ruta Tuzla – Podișor și pe cea a conductei de gaz Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA), folosind coridoarele existente pentru cele două rute.
Sebastian Burduja a vorbit în limba română la Budapesta
În cadrul reuniunii de la Budapesta s-a semnat un Memorandum de Înțelegere între ministerele de resort din România, Republica Azerbaidjan, Georgia, și Ungaria privind cooperarea în domeniul energiei verzi, pentru a aprofunda colaborarea în vederea atingerii obiectivelor comune privind dezvoltarea sectorului energiei verzi, inclusiv producția de hidrogen, mai arată Ministerul Energiei.
Ministerul Energiei susține că Sebastian Burduja s-a adresat în limba română presei prezente la eveniment, vorbind despre state care “au folosit energia ca armă sau cel puțin ca instrument de șantaj” în raport cu Uniunea Europeană.
“Ne reunim în acest proiect, Coridorul Verde, pentru că ne dorim cu toții consolidarea securității energetice a întregii regiuni. România este gata să își asume rolul de hub energetic, furnizor de stabilitate, având toate resursele necesare: de la energie solară și eoliană la energie nucleară și surse geotermale. Acest proiect, lansat la București în decembrie 2022, în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are datoria să avanseze rapid, cu sprijinul tuturor. Trebuie să acționăm în deplină coordonare cu strategiile noastre naționale și având perspectiva de termen lung. Se spune că uneori trebuie să plantăm sămânța unui pom la umbra căruia nu ne vom odihni niciodată, dar acesta va fi acolo pentru copiii și nepoții noștri. Pentru un astfel de proiect suntem astăzi aici.”, a declarat Sebastian Burduja, potrivit Ministerului Energiei.
Pentru mai multe amănunte legate de cablul subteran, citește și
Sursa foto: Klaus-Dietmar Gabbert / DPA / Profimedia