Proiectul de amenajare a lacurilor Floreasca si Tei, blocat din cauza ca a fost modificat prea mult pe parcurs. Primaria Capitalei risca sa piarda finantarea europeana
Proiectul Primariei Capitalei care prevede legarea lacurilor Floreasca si Tei printr-o ecluza si amenajarea unui circuit turistic in zona este blocat, iar municipalitatea risca sa piarda finantarea europeana obtinuta – circa 23 milioane lei – 25% din valoarea proiectului. Lucrarile au inceput la inceputul acestui an si trebuiau finalizate pana pe 31 decembrie 2015. Primaria a reusit sa realizeze circa 45% din proiect insa din cauza ca proiectul tehnic a fost modificat foarte mult pe parcurs, este nevoie de un nou aviz de la Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, iar lucrarile s-au sistat inca din septembrie. Obtinerea documentului va dura circa doua luni, sustine viceprimarul Capitalei, Cornel Pieptea, astfel ca devine imposibil ca municipalitatea sa finalizeze lucrarile pana la sfarsitul anului.
„Un nou proiect al Primariei Capitalei, cu finantare nerambursabila de la Uniunea Europeana, intra in zona de risc maxim de pierdere a finantarii. Acesta are o valoare totala de peste 88 de milioane lei din care aproape 24 milioane lei finantare externa. Durata de executie a lucrarilor a fost 35 de luni (12.02.2013-31.12.2015), iar in prezent stadiul fizic este de 45%. Din cauza diferentelor dintre proiectul initial si realitatea din teren, Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a decis sa nu acorde avizul pentru continuarea lucrarilor. Obtinerea documentului, cu toate etapele procedurale, va dura circa 7 saptamani. In aceste conditii este greu de crezut ca lucrarile se vor putea incheia pana la 31.12.2015”, a declarat Cornel Pieptea, viceprimarul Capitalei.
Acesta a explicat pentru HotNews.ro ca in prezent se lucreaza doar la montarea de mobilier urban si amenajarea pontoanelor, insa nu se poate lucra la ce este mai important – decolmatarea lacurilor, ecluza si reabilitarea malurilor. „Asa am preluat proiectul de la domnul Sorin Oprescu si incercam sa rezolvam situatia”, a declarat Pieptea.
Proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca si Tei presupune decolmatarea si curatarea celor doua lacuri, reabilitarea malurilor si conectarea lor printr-o ecluza cu lacul Herastrau. Astfel, proiectul isi propune realizarea unui traseu turistic ce va putea fi parcurs cu bicicleta, pietonal si nautic. Pe apa, traseul porneste din Lacul Herastrau, trece prin ecluza in Lacul Floreasca si va ajunge, printr-o noua ecluza, in Lacul Tei.
De-a lungul circuitului turistic vor fi amenajate 2 amfiteatre pentru activitati culturale si de agrement (1 pe Lacul Floreasca si 1 pe Lacul Tei), o sala poli-functionala cu o suprafata de 260 mp si o capacitate de 360 de persoane (Lacul Floreasca), 5 platforme pentru activitati culturale si de agrement (4 pe Lacul Floreasca si 1 pe Lacul Tei), care ofera posibilitati de filmare, fotografiere a peisajului albastru si verde, relaxare), 3 piscine destinate agrementului (2 in Floreasca si 1 in Tei), 6 porturi turistice (4 in Floreasca si 2 in Tei), 12 debarcadere (8 pe Floreasca si 4 pe Tei) pentru ambarcatiuni mici de agrement si ambarcatiuni turistice (vaporase, barcute, echipamente pentru wind surf si kite surf, canoe si hidrobiciclete), un loc de joaca pentru copii cu o suprafata de 832 de mp (Lacul Floreasca) si piste de biciclete cu o lungime de 4.410 metri. O pasarela ciclo-pietonala va asigura legatura intre cele doua maluri ale lacului Floreasca. Pasarela permite continuitatea traseului ciclo-pietonal intre Parcul Bordei si malul de nord al lacului fiind situata in zona podului de pe Bd. Aviatorilor. Aceasta va avea o latime de 3 m si o lungime desfasurata de 200 m.
Primaria Capitalei a demarat lucrarile la inceputul acestui an lucrarile, in prezent acestea fiind realizate in proportie de 45% potrivit reprezentantilor municipalitatii.
La sfarsitul lunii august, rerezentantii municipalitatii au anuntat intr-o conferinta de presa ca au finalizat lucrarile de decolmatare si reabilitare a malurilor de lac.
„Proiectul a fost structurat in cadrane de interventie, iar pana in acest moment au fost realizate lucrarile privind crearea celor trei peninsule si lucrarile de decolmatare si de refacere a malurilor, acestea fiind si cele mai complexe tipuri de lucrari. De asemenea se pregatesc lucrarile pentru constructia cladirii polifunctionale pe lacul Floreasca si a pasarelei ciclopietonale si ecluza Floreasca – Tei”, a declarat in august managerul de proiect, Cristina Parvulescu.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat in aceeasi perioada ca lucrarea se va finaliza in primele luni ale anului 2016.
Proiectul de amenajare a unui circuit turistic pe lacurile Floreasca si Tei este finantat prin Programul Operational Regional 2007-2013, axa prioritara 5 „Dezvoltarea durabila si promovarea turismului”, Domeniul major de interventie 5.2 „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale si cresterea calitatii serviciilor turistice”. Valoarea investitiei este de 88.355.487,98 lei, din care asistenta financiara nerambursabila 23.519.736,61 lei, contributie proprie 47.859.566,60 lei si 16.976.184,77 lei TVA. Proiectul de finantare pentru fonduri europene a fost semnat la sfarsitul anului 2013.
Despre starea jalnica in care se afla lacurile din Bucuresti
Cu exceptia lacurilor care se afla in marile parcuri, salba de lacuri a Capitalei este lasata in paragina de 20 de ani. Pe luciul apei plutesc insule de gunoi (pungi de plastic, pet-uri, mobila veche, chiar cate un vas de WC), malurile sunt surpate, iar drumul care serpuieste pe malul apei este murdar si darapanat. Cuprinsi de dorinta de a vedea o imagine cat mai frumoasa, oamenii si-au ticsit casele cat mai aproape de lac venind in anumite situatii cu gardul pana in apa. Asta desi Planul Urbanistic General al Capitalei prevede ca noile constructii sa se departeze intre 30 si 50 de metri fata de malul apei.
In 2007, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat indicatorii economici pentru un proiect de reabilitare a salbei de lacuri Colentina, curatarea zonelor adiacente si introducere acestora intr-un circuit turistic. Proiectul, in valoare de circa 33 milioane de euro, ar fi trebuit finantat in proportie de 85 la suta din fonduri europene. Cu un an inainte, in 2006, Primaria Capitalei a cerut Guvernului sa-i transfere in patrimoniu si cele 3 lacuri aflate la Apele Romane pentru a putea realiza un proiect unitar de amenajare. O data cu schimbarea primarului general, in 2008, acest proiect a fost dat uitarii desi a fost singurul, din ultimii 20 de ani, care a tratat in ansamblu salba de lacuri Colentina. In 2010, Primaria Capitalei a venit cu un nou proiect, amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Floreasca si Tei si zona adiacenta lor, proiect care se realizeaza in prezent.
Primaria sectorului 2 in parteneriat cu Primaria sectorului 1 are si ea un proiect de amenajare a salbei de lacuri Colentina, proiect care prevede construirea unei telegondole intre Casa Presei si capatul Soselei Pantelimon. Telegondola va pleca de la nivelul solului si va circula la o inaltime de circa 50 de metri. In cel mai inalt punct va ajunge la inaltimea de 85 metri. Viteza de deplasare va fi de 5 metri pe secunda, iar capacitatea de transport a unei singure telecabine va fi de 1.500 de persoane pe ora.
„Construirea unei telegondole peste salba de lacuri din Capitala va avea la baza mai multe functiuni si anume: turism, agrement si transport public, oferind tuturor utilizatorilor posibilitatea de a admira zonele verzi de-a lungul traseului si a luciul de apa. Se preconizeaza amenajarea de parcari de descurajare la capetele liniei telegondolei care sa permita descongestionarea traficului rutier prin traversarea Capitalei prin acest sistem de transport. Un alt avantaj al realizarii acestui proiect este amplasarea unor zone pietonale sub traseul telegondolei”, sustin reprezentantii Primariei sector 2.
Proiectul nu prevede insa si curatarea salbei de lacuri astfel ca turistii vor putea admira in voie gunoaiele si saracia din zona. Deocamdata acest proiect nu a fost aprobat.
In data de 16.12.2014 a fost semnat contractul pentru executia lucrarilor intre Municipiul Bucuresti si Asocierea SC CONSTRUCTII ERBASU SA & SC GARDEN CENTER GRUP SRL & SC ECO HORTICULTURA SRL & VEGA 93 SRL & SC AEDILLIA CONSTRUCT 90 SRL, desemnata prin licitatie. Valoarea contractului este de 61.328.313,90 lei, din care cheltuieli diverse si neprevazute in valoare de 4.087.027,83 lei, la care se adauga TVA de 14.718.795,34 lei. Potrivit contractului, termenul de finalizare al lucrarilor este 31 decembrie 2015.