Sari direct la conținut

Proiectul de lege ce ratifica Tratatul de guvernanta al UE, adoptat de Senat

HotNews.ro

Senatorii au adoptat, luni, proiectul de lege ce ratifica Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Europene, anunta Agerpres. Decizia a fost luata cu 89 voturi pentru si unul impotriva. Proiectul de lege a avut raport favorabil si din partea Comisiei de buget-finante din Senat.

Potrivit reprezentantului Guvernului, Ion Ghizdeanu, prevederile tratatului „se refera la intarirea disciplinei fiscale, respectiv a unui sold structural anual care sa respecte obiectivul bugetar pe termen mediu”.

Potrivit Guvernului, Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare stabileste ca limita a deficitului bugetar structural pragul de 0,5%, iar in cazul in care nivelul datoriei publice este semnificativ sub 60% si nu exista riscuri privind sustenabilitatea pe termen lung a finantelor publice, acest deficit structural poate sa ajunga la circa 1% din PIB. Deficitul bugetar maxim ciclic plus cel structural se va incadra in limita de 3% din PIB.

Executivul preciza ca intrarea in vigoare a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in Uniunea Economica si Monetara va aduce o consolidare fiscala importanta, in anii urmatori, pentru Romania.

Potrivit tratatului, in cazul in care se inregistreaza abateri fata de aceste nivele, se va declansa automat un mecanism de corectie, ce trebuie introdus in legislatia nationala, la fel ca si asa-zisa ”regula de aur”, privind limitarea deficitului structural.

Daca un stat membru nu transpune aceste doua prevederi in legislatia nationala, poate fi sesizata Curtea de Justitie a Uniunii Europene. Nerespectarea deciziei acestei instante poate duce la o sanctiune financiara de maximum 0,1% din PIB-ul tarii respective.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro