„Puciul” lor impotriva noastra (de Ovidiu Nahoi)

In ce ne priveste, tradarea s-a consumat demult. E clar ca nu suntem o tara normala! Daca am fi, declaratia de ieri a presedintelui, potrivit careia propunerea PNL de retragere a trupelor din Irak a fost „un puci anti-Romania”, ar fi trebuit sa aiba urmari dintre cele mai grave.

Nu este putin lucru ca un sef de guvern sa fie acuzat de seful statului ca ar fi actionat impotriva interesului national. In mod normal, fie primul-ministru si-ar da urgent demisia, fie presedintele ar urma sa fie supus procedurii de demitere.

Un cap ar trebui sa se rostogoleasca, fiindca ori premierul a actionat ticalos si iresponsabil, ori presedintele a vorbit aiurea, si prin aceasta a afectat el insusi interesul national.

Imaginati-va turnura pe care ar putea sa o ia evenimentele, cu o criza politica fara precedent, cu institutii blocate si cu o Uniune Europeana privind consternata spre „evenimentele de la Bucuresti”. (Cine spunea ca doar o prostie de proportii ar mai putea compromite aderarea la 1 ianuarie 2007 ar avea acum exemplul asteptat…)

Dar, precum se spune ca betivii au ingerul lor pazitor care ii ajuta sa nu se prabuseasca peste vitrina cu pahare de cristal, in ciuda echilibrului precar, tot asa si cu politicienii nostri!

Nu-si controleaza vorbele si gesturile publice, nu par constienti de consecintele actelor lor politice, doar ca aici, in Isarlakul nostru de la mijloc de rau si bun, nimic nu poate fi definitiv si ireparabil. Chiar daca fiecare zi pare sa fie ultima, soarele va rasari si maine.

Asa ca declaratia presedintelui, de pe postul national de radio, nu va avea urmarile de asteptat pentru o tara normala. Viata politica va continua ca si pana acum. Cu o ruptura institutionala intre primul-ministru si presedinte.

Cu o lipsa de comunicare intre PD si PNL, componentele de acum ale fostei Aliante D.A., partide care ar fi trebuit sa reprezinte stalpii de rezistenta ai actualei coalitii de guvernamant. Si cu o majoritate parlamentara dizolvata in viermuiala de interese si de orgolii adapostita de asa-numita Casa a Poporului.

Cu mai putin de jumatate de an inainte de aderarea la Uniunea Europeana, Romania nu mai este o tara guvernata, ci doar cel mult una aproximativ administrata.

Nu exista un set de reforme asumat de coalitia guvernamentala si de o majoritate parlamentara. Nu exista un proiect postaderare. Nu exista dezbateri pe marginea politicilor vitale pentru viitorul Romaniei, cum ar fi refacerea sistemelor de pensii, educatie si sanatate sau atragerea de fonduri comunitare.

Nu exista nimic din ceea ce ar trebui sa constituie principalul set de preocupari pentru un grup de oameni politici responsabili. Exista doar deciziile luate de azi pe maine, la adapostul fortei de atractie exercitate de Bruxelles.

Si mai exista asteptarea infrigurata a unei ipotetice reglari de conturi. Presedintele asteapta sa poata sterge podelele cu premierul, imediat dupa 1 ianuarie. PD asteapta retragerea din guvern, imediat ce ultimul sac al aderarii va fi urcat in caruta.

Iar PNL asteapta, la randul lui, primul militar adus in sicriu din praful irakian, pentru a-si relua ofensiva impotriva presedintelui. Fiecare cu calculele si cu jocul lui.

In rest, nimic nou si nimic important pentru noi de pe frontul politic al unei tari anormale, in care nici acuzatiile de tradare nu mai misca pe nimeni! Pentru ca, in ce ne priveste pe noi, ceilalti, puciul s-a dat demult si tradarea s-a consumat deja.