Sari direct la conținut

Raluca Pruna nu a participat la dezbaterea motiunii simple care o vizeaza, avionul sau are intarziere. Cataniciu (ALDE): "Nu ma asteptam la atata tupeu de tehnocrat"/ Votul se amana, dupa boicotul PNL

HotNews.ro
Raluca Pruna, Foto: Agerpres
Raluca Pruna, Foto: Agerpres

Ministrul Justitiei Raluca Pruna nu a putut ajunge marti la ora programata pentru dezbaterea si votul asupra motiunii simple care o vizeaza, depusa de PSD. Ministrul Costin Borc, unul dintre colegii de cabinet care au venit sa o sustina in plen, a solicitat ca ministrul sa le raspunda deputatilor saptamana viitoare. Dezbaterea a inceput cu putin timp inainte de ora 15.00, iar deputatul ALDE Steluta Cataniciu, primul vorbitor, a afirmat ca nu se astepta „la atata tupeu de tehnocrat” din partea ministrului.

Votul asupra motiunii se amana pe saptamana viitoare, intrucat nu a fost cvorum de sedinta pentru vot final. Desi votul era programat la ora 15.30, acesta a inceput mai devreme, pentru ca dezbaterea a durat foarte putin. In sala nu se aflau decat 141 de deputati, dupa ce PNL a anuntat ca nu va participa la dezbaterea si votul pe motiune.

Motiunea este intitulata „Si minciuna poate sa ucida” si este semnata de 80 de deputati si este cea de-a doua care o vizeaza pe Pruna. Liviu Dragnea a mai spus ca „isi recunoaste vina” ca prima motiune simpla impotriva lui Pruna nu a fost votata de parlamentarii PSD.

„Motivele expuse atunci nu ne-au convins pe noi ca era cazul a se depune o motiune simpla impotriva ministrului Justitiei”, a adaugat Dragnea „Declaratiile publice pe care le-a facut doamna ministru al Justitiei noua ni se par foarte grave. Nu cred ca va tine seama domnul prim-ministru. Doamna ministru are posibilitatea sa poata sa explice ce a vrut sa spuna. Eu nu am conversatii uzuale cu doamna Pruna si nici nu avem o comunicare. Sincer, nici nu tin sa comunic cu doamna Pruna”, a mai spus Dragnea.

Prin motiunea simpla depusa la Camera Deputatilor, PSD cere demisia ministrului Justitiei, Raluca Pruna, pe motiv ca aceasta ar fi mintit in fata CEDO, acestia sustinand ca declaratia lui Pruna este „mincinoasa sub doua aspecte”, adica unul care priveste „minciuna cu hartia sub semnatura cuiva” si cel de-al doilea „ca un inalt demnitar al statului roman a mintit in fata unui organism international”.

Motiunea a fost citita in plen de deputatul PSD Ioan Munteanu.

Deputatii PNL nu participa la dezbaterea motiunii, dupa cum a anuntat liderul grupului liberal, Eugen Nicolaescu.

„Doresc sa fac urmatoarele precizari, ca urmare a faptului ca am anuntat ca grupul parlamentar PNL nu va participa la dezbaterea motiunii pe Justitie si nici la votul final. Ca lucrurile sa fie foarte clare si sa nu fie interpretabile, nu vom participa la votul final atunci cand va fi votata sau va fi supusa votului motiunea pe Justitie. Pentru restul actelor legislative care sunt pe ordinea de zi si care vor aparea la votul final, grupul parlamentar PNL va sta in sala si va vota absolut la toate actele normative care sunt pe ordinea de zi de vot final”, a declarat Eugen Nicolaescu, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adaugat ca motiunea simpla pe Justitie face parte dintr-un joc politic pe care PNL nu vrea sa il gireze.

„Nu suntem de acord cu ipocrizia PSD – ALDE care lupta zi de zi impotriva Justitiei si care nu este sub nicio forma legitimata politic sa vorbeasca despre Justitie. Am recunoscut-o, o recunosc si o voi recunoaste ca doamna ministru Pruna are multe neglijente in exprimare, are de multe ori afirmatii nefericite, dar de aici si pana la a folosi electoral si, as spune eu, in dauna intereselor poporului roman aceste afirmatii nu pot sa fiu de acord si nu le accept. Din punct de vedere responsabil fata de cetatenii acestei tari nu trebuie sa lasam PSD sa isi bata joc de justitie. Asta e tot ce spunem noi ca facem si atentionam cat mai multa lume sa inteleaga ca totusi, intr-un stat de drept, Justitia trebuie protejata, trebuie aparata, sustinuta, trebuie realizata cu toate formele legale pe care le are”, a sustinut liderul deputatilor liberali.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro