Razboiul petrolului, faza decapitati-i pe rusi

Pretul petrolului a cazut drastic, desi asta n-o simtim prea tare la pompa. Petrolierele se invart prin oceane, caci nu mai pot debarca petrolul pe bani buni. Alte petroliere se intorc la destinatie, caci insusi accesul pe anumite piete nu le mai e permis. Lumea se pare nu mai inoata in apa la finele anului 2015, ci in petrol. Curios lucru, caci vorbim, pana una alta, de o resursa limitata a planetei noastre Pamant. Insa grija fata de Pamant nu zgandare marile concerne petroliere si nici nu jeneaza statele implicate intr-un razboi al resurselor, penultimul care le-a mai ramas.

Razboiul combustibililor nu este nou. El a inceput odata cu descoperirea gazului lampant, mai precis a standardizarii calitatii gazului lampant. „Inventatorul” acesteia a fost un contabil american, care a revolutionat in secolul al XIX-lea industria petroliera a lumii. John Davison Rockefeller Sr. (1839 ￢1937) a fost co-fondator al companiei Standard Oil, primul concern petrolier american. Un mare magnat, care a aratat lumii cum dependenta omului si a industriei o poti transforma intr-un imens profit.

Libertatea inseamna, printre altele, mobilitate. Mobilitatea inseamna mijloc de deplasare, fie el automobil, vapor sau avion. Toate acestea consuma combustibil, sangele lor e din petrol. Libertatea mai inseamna consum, iar bunurile de consum cumparate la greu au mai toate legatura cu industria -ale carei angrenaje nu functioneaza decat „unse” pe la incheieturi-, si cu industria chimica, ale carei produse le inghitim si care ne imbraca zi de zi. Libertatea mai inseamna sfidarea vremii si anotimpurilor, confortul caldurii in iarna si al racorii in vara.

Libertatea de a consuma si de a ne deplasa ne-o cumparam scump. Pe langa banii pe care ii scot oamenii din buzunar, asigurarea combustiei globale are o miza strategica fara margini. Cine controleaza resursele, e seriful global. Cine se scalda in petrol sau se leagana pe plapume de gaz poate dicta lumii la cat bate ceasul. SUA, Rusia, Arabia Saudita, Iran, Irak, Venezuela. Sunt cateva din tarile lumii care exporta masiv petrol. Petrol si gaze au si romanii, desi nu simt asta prea tare, recumparandu-si combustibilii prin intermediari, la preturi care ii fac sa creada ca petrolul nu e al lor.

Revenind la primele doua tari din top. Sangele economiei rusesti este gazul si petrolul vandut la export. Simbolic vorbind, Gazprom e o caracatita din ale carei brate Vestul european nu va scapa usor si nicidecum intr-un viitor prea apropiat. In conflictul de anul trecut din Ucraina, desigur ca a fost vorba, pe langa Maidan, Euromaidan, democratie si drepturile omului, de gazul rusesc. Acesta tranziteaza, in drumul sau spre Vest, prin conductele ucrainene, un teritoriu candva sovietic si care s-ar vrea acum european. Flacara revolutiei ucrainene din 2014 a ars cu gaz rusesc.

Alaltaieri, UE si-a anuntat intentia de a prelungi sanctiunile economice contra Rusiei, deoarece n-ar fi fost indeplinite din partea acesteia prevederile acordului de la Minsk. Actualele sanctiuni ar urma sa fie ridicate la 31 ianuarie 2016. Ele privesc bancile de stat rusesti, importul si exportul de armament, ca si industria petroliera si de gaze. SUA a fost de la inceput partasa la aceste sanctiuni. In replica, Rusia a instituit embargou la importul alimentelor din Uniunea Europeana.

Masurile luate de americani si de europeni contra Rusiei, ca urmare a anexarii Crimeei si a sprijinirii separatistilor rusi din estul Ucrainei, au fost, vreme de mai bine de un an si jumatate, suficient de fatise. Ele s-au concretizat in sanctiuni diplomatice si economice, condamnari ale oricarui abuz rusesc in incalcarea libertatii de exprimare si a drepturilor omului. Insa se pare ca nu ajunge.

Dupa atentatul din luna noiembrie de la Paris, conflictul din Ucraina a cazut in plan secund, ca sa nu spunem ca se odihneste in culise, in vederea unui nou act. Pe scena a revenit in forta razboiul contra terorii, de data aceasta intruchipata de ISIS in Siria si in Irak. Principala finantare a Statului Islamic este considerata a proveni din vanzarile de petrol, mai ales catre Turcia, cu care are coridor de transport terestru. Cel putin asa sustine Putin, contrazis insa de Erdogan.

A fost in interesul Rusiei exportatoare de petrol sa bombardeze campurile petroliere si sondele controlate de ISIS. A fost si in interesul SUA si al UE sa salute interventia militara in forta a Rusiei contra unui dusman terorist. Insa prin aceasta interventie, care a subliniat lipsa de consens si de actiune a SUA si a tarilor europene, Putin si-a intarit pozitia, putand sa-si asume un rol de salvator. Insa acest lucru nu putea fi agreat, pe termen mai lung, de americani.

Dupa ce, in vara acestui an, embargoul impotriva Iranului a fost ridicat, petrolul iranian a inceput sa curga iar in lume, practic nelimitat. A fost un nou moment in care pretul petrolului a scazut aproape necontrolat. Cireasa pe tortul noului razboi rece intre americani si rusi o reprezinta decizia de vineri a SUA de a anula interdictia de export la titeiul american, instituita in urma cu patruzeci de ani.

„Embargoul data din perioada socului petrolier din 1973-1975, cand Statele Unite, cu o productie in declin, dorea sa se protejeze de o posibila ruptura in lantul de aprovizionare. Atunci s-a decis constituirea unei rezerve strategice de petrol si interzicerea exportului productiei nationale”, scrie Hotnews.ro. Legea bugetara adoptata vineri de Congres prevede ca „niciun responsabil al guvernului federal nu va putea impune restrictii la exportul de petrol”.

„Reclamata cu vigoare de mai multi alesi republicani si de marile grupuri petroliere, dar criticata de numerosi democrati si combatuta in zadar de organizatiile ecologiste, aceasta masura ar putea conduce la reducerea stocurilor foarte mari, asigurand un debuseu pentru productia americana, dar si o mica scadere a pretului benzinei la pompa”.

Heidi Heitkamp, senatoare americana din Dakota de Nord, a declarat, citata de agentiile de presa: „Deschizand petrolul american, oferim aliatilor nostri un partener comercial mai stabil, reducand puterile unor tari precum Rusia, Venezuela si din regiuni volatile din Orientul Mijlociu care isi folosesc dominatia (pe piata) energiei pentru a influenta tara noastra si aliatii nostri”.

„Revolutia” in exploatarea petroliera americana si canadiana a ultimilor ani o reprezinta valorificarea resurselor de adancime si a gazelor de sist. Se foreaza tot mai adanc si tot mai nociv pentru apa freatica si mediul inconjurator. Insa combustibilii conventionali sunt arme redutabile in razboiul strategic al marilor puteri. Cu un pret minim la petrol si gaze, o tara ca Rusia, masiv dependenta de exportul acestor resurse, poate fi ingenuncheata mai usor.

Intr-un an, pretul la baril a cazut de la 80 la 40 de dolari. Banca de investitii americana Goldman Sachs prognozeaza chiar o cadere la 20 de dolari, in cursul anului viitor. Astfel, pretul petrolului ar putea ajunge la nivelul pe care l-a avut acum 25 de ani. Petrolul vandut de tarile OPEC costa deja sub 33 de dolari, dupa ce, in cursul anului 2012, barilul a costat 110 dolari.

Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a fost fondata in 1965 si cuprinde 12 tari: Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar,Emiratele Arabe Unite si Venezuela. OPEC are sediul la Viena si „este considerata de multi observatori drept un cartel”. (Wikipedia.ro). Unii analisti spun ca preturile convenite de tarile care fac parte din OPEC sunt fortate, declarandu-se mai mari resurse exploatabile decat ar exista de fapt si prin aceasta impunandu-se cote de extractie ce sfideaza exploatarea durabila a unei resurse naturale in fond limitate.

„Caderea pretului la petrol face gauri in bugetul rus”, scrie presa internationala. Drept urmare, presedintele Wladimir Putin a anuntat ajustari bugetare pentru anul viitor, caci bugetul pe 2016 a fost conceput pe baza unui pret la petrol superior celui actual. E o mica infrangere suferita de rusi si o mica victorie inregistrata de europeni si americani? Probabil, la nivel de politici si de strategii. Istoria ne arata insa ca intotdeauna „prea mult” e prea mult si prea ieftin poate duce la dereglari pe piata si noi crize de resurse, de care prezentul, dar mai ales viitorul va fi afectat.