REPORTAJ. Ce am învățat despre oameni și plante de la un șaman francez cu care am petrecut 10 zile în jungla amazoniană

Într-o călătorie în Peru am cunoscut un francez pasionat de natură, care s-a stabilit într-o localitate din Amazonia, unde organizează ceremonii cu ayahuasca și alte diete pe bază de plante. Înainte de a deveni șaman, Bruno a lucrat într-un bar din Nantes și s-a luptat mulți ani cu dependența de alcool. Jungla l-a vindecat.

Câte șanse erau să-l cunosc pe Bruno? Nu l-am căutat. Nu am întrebat de cineva ca el, iar pe Google nu-l găsești. Băteam Peru în lung și-n lat când, într-un microbuz oarecare, în drum spre o cascada oarecare, în compania unor turiști oarecare din Europa, numele șamanului a apărut într-o conversație. Imediat și numărul lui de telefon. 

I-am scris lui Bruno într-o zi de iulie, de pe terasa Hostelului Mural din Tarapoto, un oraș de 200 de mii de locuitori situat în inima junglei peruviene. I-am spus că aș vrea să urmez o dietă cu plante, că nu știu exact care-mi sunt opțiunile, dar că aș vrea să stăm de vorbă. 

Auzisem cele mai nefericite povești de groază cu șamani peruvieni și turiste ghinioniste, așa că am decis să-mi ascult cu atenție instinctul și să văd ce-mi spune despre acest francez trecut bine de 40 de ani, care folosește medicina tradițională amazoniană pentru tratamente de tot felul, la un preț de până la șase ori mai mic decât majoritatea vindecătorilor.

Trebuie să recunosc totuși că, mai mult decât nevoia unei diete, curiozitatea jurnalistică m-a impulsionat să aflu mai multe despre Bruno.

Mi-a răspuns în câteva ore și am stabilit o întrevedere în ziua următoare, în incinta hostelului unde, la ora stabilită, a intrat în camera pe care o împărțeam cu alți zece călători. 

Bruno este înalt, suplu, dar ferm, are ochi albaștri pătrunzători, dinți proeminenți, ușor pătați de mapacho (o specie de tutun natural, fără chimicale, dar cu cantități de nicotină de până la zece ori mai ridicate, din care francezul poartă mereu la el, rulat deja fără filtru, într-o pungă transparentă). Avea un accent franțuzesc inconfundabil.

Mi-a vorbit despre ce presupune o dietă de plante, mi-a vorbit despre purgarea cu tutun și mi-a explicat că cei care vor să ia ayahuască trebuie să țină o dietă de cinci zile în izolare absolută, cu doar câteva alimente, de pământ —linte, platane, ovăz, alune crude, cacao, orez…) fără sare sau alte condimente, fără altă băutură decât apă, fără contact uman, fără internet, săpun sau alte produse chimice. Nici măcar repelent împotriva inevitabilelor insecte din junglă. Pentru o purificare cât mai profundă a corpului.

Mi-a povestit apoi părți din istoricul lui de viață, iar la sfârșitul discuției, aproape convinsă că sunt în siguranță, am stabilit să mergem împreună în Chazuta, un sat amazonian unde ține ceremonii cu ayahuasca și diete pe bază de plante.  

Ayahuasca este o plantă utilizată în medicina tradițională spirituală din triburile din Amazonia. În timp ce țările din America de Sud este legală, în România, ca și în alte state occidentale, ayahuasca este considerată narcotic și este interzisă.

Drumul către capătul lumii cu un bărbat pe care nu-l cunoșteam

A continuat să-mi fie frică, tot drumul, de mai bine de o oră, cu mașina lui, până am ajuns în Chazuta, un sat care mi s-a părut încărcat de magie și tradiții. Acolo mi-am petrecut următoarele zece zile, într-un centru ridicat cu mâinile goale pe terenul unui cuplu japonez-francez.

Locul era alcătuit din numai câteva construcții de lemn improvizate, fără apă care să curgă dintr-un robinet și cu o singură priză pentru curent electric.

Drumurile care șerpuiesc prin jungla înaltă a Amazonului sunt străjuite de-o parte și de alta de plantații de palmieri, iar în plan secund, de dealuri luxuriante îmbrățișate de nori, la care te-ai putea uita ore în șir. 

Dar eu nu mă puteam bucura de nimic. Eram înlemnită de frică. Mă aflam la capătul lumii, în mașina unui bărbat pe care abia îl cunoșteam, îndreptându-mă spre cine știe unde, fără semnal la telefon. 

Hostelul El Mural funcționează ca o comunitate în continuă schimbare, în care majoritatea turiștilor și a celor care lucrează sau locuiesc permanent acolo se cunosc prea bine. Pe Bruno îl știe toată lumea – mulți au făcut diete și ceremonii de ayahuasca cu el. 

Am ales să mă încred în experiența de grup și am întrebat de el pe toată lumea. Am primit răspunsuri numai de bine. 

Șaman sau vindecător?

Bruno preferă să îl numești curandero (vindecător), mai degrabă decât șaman. 

„Cuvântul șaman vine din nordul Rusiei, pentru ca apoi să fie vulgarizat pentru toți practicanții tradiționali care încearcă să restabilească echilibrul în relațiile dintre comunitatea umană pe care o protejează și spiritele dimprejur. Funcția șamanului este de a înțelege, cu ajutorul spiritelor, ceea ce nu se vede; care ar putea fi dezechilibrele într-un grup sau într-o persoană.

Un vindecător este mai mult un soi de doctor: cineva care folosește plantele pentru a desfășura protocoale ce țin de vindecare. De multe ori, șamanii pot fi și vindecători și viceversa, dar continuă să rămână două funcții diferite,” mi-a explicat Bruno.

A călătorit pentru prima dată în Peru când avea 29 de ani, mânat de fascinația pentru Amazon, de istoria incașilor, de magia pe care locul acesta bogat a transmis-o europenilor de-a lungul a numeroase secole. 

Nu-i nevoie să petreci o viață în Peru ca să înțelegi că exercită o atracție nebănuită pentru francezi, poate mai mult decât pentru orice altă naționalitate. Cafenele, restaurante, cazări și tot soiul de businessuri locale marchează prezența francezilor antreprenori. 

Expresia c’est ne pas le Perou (nu e Peru), împământenită în vocabularul de zi cu zi și folosită de francezi pentru a descrie caracterul mediocru (a orice) vorbește despre valoarea pe care Peru o are în imaginarul colectiv.

Probleme serioase cu alcoolul

Plantele l-au atras întotdeauna pe Bruno. La fel și firea omului. A studiat managementul pădurilor în orașul lui natal breton, Nantes, și a început să învețe despre plantele medicinale cu câțiva ani înainte de a călători peste ocean.

În prima lui viață, lucra ca barman și avea probleme serioase cu alcoolul. În baruri a avut, însă, ocazia să cunoască și să se alăture unei mișcări regionale care lupta pentru autonomia și conservarea culturii bretone, o regiune care nu a fost parte a Franței până în secolul XVI și care poartă o puternică moștenire a vechii culturi celtice, manifestată până astăzi în mentalitatea bretonilor, dar și în muzică, dans și bucătărie.

„Problemele pe care mișcarea noastră le avea adesea cu statul făcea ca implicarea să fie destul de periculoasă, dar noi ne ocupam mai mult de partea culturală. Încercam să conservăm o viziune culturală, oarecum politică și anarhistă a Bretaniei, care vorbește mult despre responsabilitatea individuală și despre posibilitatea de a ne autosusține.”

Mama lui l-a rugat să călătorească înainte de a-și bea banii prin baruri 

Mama lui Bruno a murit din cauza alcoolului, iar tatăl a tras după el aceeași dependență toată viața.

„Relația dintre noi nu era întotdeauna ușoară, dar era mama mea, până la urmă. Părinții noștri ne-au iubit, ne-au educat, ne-au dat tot ce aveam nevoie pentru a ne construi propriile vieți. Evident, aveau și ei problemele lor, de mici copii, iar relația dintre ei era complicată, dar eu cred că se iubeau mult.”

A trăit preț de trei ani între aceste două lumi: pe de o parte, orașul, barurile, alcoolul, viața de noapte și rebeliunea politică, pe de altă parte, pădurea, plantele, vindecarea despre care învăța de la prieteni cunoscători din diferite zone ale Franței.

Înainte de a muri, mama lui i-a lăsat o sumă de bani și l-a rugat să călătorească înainte de a cheltui tot în baruri, iar el i-a urmat sfatul. A călătorit de mai multe ori în Peru, alternând verile de muncă în Franța cu lunile petrecute în junglă sub îndrumarea șamanilor cunoscători de plante.

Călătorea în Iquitos, inițial pentru a asista la ceremoniile de ayahuasca ale șamanului Luis Culquitan, dar și pentru a face purgări cu tutun și a urma diete de plate, precum camalonga, ajo sacha, toe, mucura, chiric sanango.

În timpul unei ceremonii în care ayahuasca părea să nu aibă niciun efect asupra lui, și-a dat seama că două voci din capul lui se aflau în conflict: una care se întreba ce face acolo în loc să fie acasă, la un pahar cu prietenii lui, iar alta care se revolta amintindu-i că trăiește un vis din copilărie—de a trăi și a învăța medicina tradițională de la șamanii din Amazon.

„Atunci mi-am dat seama că aveam un blocaj, că mintea mea făcea tot posibilul să nu se elibereze din adicție.”

Hotărât să cunoască și alți șamani și să învețe alte tipuri de tratamente, a ajuns în casa lui Pedro Panduro, un bărbat care creștea ayahuasca în grădina lui și o consuma de trei ori pe săptămână. Acolo a cunoscut un alt tânăr francez mânat de curiozitate și de dorință de vindecare pe căi ancestrale, iar între cei trei s-a format o prietenie puternică pe parcursul verii petrecute alături de Pedro Panduro.

„Am început să cânt, să îmi lucrez vocea, să simt lucruri care emergeau din sesiuni de concentrare. Am învățat mult de la Pedro, postura lui permanent dreaptă, mândră, concentrat pe ceea ce face…”, a mai povestit Bruno.

Atunci a cunoscut-o și pe Diana, femeia care urma să-i fie soție și alături de care să formeze o familie care, în prezent, însumează șase membri. Bunica maternă a Dianei s-a născut într-un trib amazonian și întreaga ei viață, și apoi a celor două urmașe, a fost strâns legată de medicina tradițională.

Și-a dat seama că nu poate să învețe despre plante și medicină și, în paralel, să taie arborii junglei 

Fidel Oliver a fost al treilea mentor al lui Bruno – un brazilian de 86 de ani, pe jumătate orb, purtând veșnic o pipă între buze, care trăia alături de soția lui într-o casă fără electricitate și fără apă.

„Pentru mine a fost un șoc să îl cunosc pe omul acesta care nu avea nimic și totuși era mereu vesel. De la el am învățat să pregătesc ayahuasca, să suflu tutun (un ritual executat din timpul ceremoniei de ayahuasca), dar și despre înțelepciunea care stă în medicina plantelor și lucrurile simple ale vieții”, mi-a mai spus francezul.

În perioada cu pricina, Bruno încerca să construiască un centru și mergea adesea în junglă pentru a tăia copacii necesari construcției. Pentru că lemnul era furat în mod constant, a înțeles că nu poate să învețe despre plante și medicină și, în paralel, să taie arborii junglei – că eforturile lui sunt incongruente. A abandonat proiectul.

S-a hotărât să se întoarcă pentru ultima dată în Franța, să lucreze acolo ultima vară, să își vândă rulota și să se mute definitiv în Peru la 33 ani ani, când Diana a rămas însărcinată pentru prima dată.

Pentru următorii cinci ani a rămas în Tarapoto, orașul în care l-am cunoscut, lucrând în Takiwasi, un centru de recuperare din adicții și cercetare a medicinei tradiționale. Bruno se ocupa de crearea și comercializarea produselor din plante din laborator, comunicarea cu colaboratorii francezi și vizita în grădina botanică a centrului.

În cultura amazoniană, ayahuasca este considerată medicament

S-a mutat apoi cu familia în satul Sana Ana del Río Mayor, unde, cu mica moștenire primită de la tatăl său, a cumpărat un teren și a construit o casă. Împreună cu soția sa și-au deschis propriul laborator și magazin unde comercializează creme, uleiuri și alte produse cosmetice create din plante și continuă să urmeze el însuși diete de plante pentru a se înțelege mai bine și a se dezvolta spiritual.

A durat câțiva ani până să simtă că a dobândit suficientă experiență încât să ghideze purgări de tutun, ceremonii de ayahuasca și diete complete de plante pentru ceilalți.

Când l-am întrebat care este scopul ceremoniilor de ayahuasca, mi-a spus că, înainte de toate, în cultura amazoniană, ayahuasca este considerată medicament. Că ajută la echilibrare, vindecare, la te simți mai bine în viața de zi cu zi, a curăța traume, furii, tristeți și a căpăta o viziune mai amplă asupra vieții. 

Mi-a mai spus că înțelepciunea plantelor și abilitatea de a le folosi se transmit de la un maestru la altul și că nimeni nu poate ghida fără să fi trecut printr-un proces personal de transformare.

Grija față de ceilalți

Personal, am fost impresionată de grija pe care Bruno o are față de ceilalți. Atmosfera pe care reușește să o creeze este una de încredere și siguranță. Mi-a dat senzația că se află în permanență în serviciul celorlalți, purtând discuții individuale dacă este nevoie, oferind un masaj sau așternând o pătură peste cineva căruia îi era frig, fără ca măcar să-i fi cerut acest lucru. 

Trei ani mai târziu, continuă să mă întrebe ce mai fac și se interesează de evoluția mea personală.

L-am întrebam dacă componenta aproape psihoterapeutică, de discuțiile cu pacienții despre istoricul lor de viață, tiparele de comportament, traumele și dorințele profunde, a fost ceva ce a învățat de la maeștrii lui. Mi-a spus că nu. Șamanii nativi nu vorbesc prea mult, dar nevoia de a se deschide și a fi înțeleși este caracteristică lumii occidentale, iar dorința de înțelegere a psihicului uman face parte din alcătuirea lui.

„Am învățat asta în barurile pe care le frecventam în tinerețe. De fapt, munca mea este aceeași. Continui să dau oamenilor de băut, să-i ascult și să le cânt. Diferența cu ayahuasca este că am de spălat doar un pahar”, mi-a spus râzând într-o conversație pe care am avut-o recent cu el.

Vrea să se dedice în totalitate plantelor

Bruno are acum 48 de ani și se simte pregătit să se dedice aproape în totalitate medicinei plantelor. Mulți dintre cei cu care lucrează sunt turiști, atât străini, cât și peruani, care îl solicită pentru ceremonii, pentru diete mai lungi, de una-două săptămâni, sau chiar tratamente de luni de zile. Mulți află despre el așa cum am aflat și eu, de la alți călători cărora le-a câștigat încrederea prin grija pe care o are, prin arta de a asculta și pasiunea pentru plante. 

Planurile lui pe termen lung sunt, în primul rând de a-și educa copiii astfel încât să fie liberi și să aibă o viață fericită. Apoi, va continua să învețe despre plante, să lucreze cu ele și să-i ajute pe alții să se vindece și să învețe la rândul lor.

• Citește și: Doi columbieni se luptă să distrugă mitul „traficanților carismatici”, promovat de seriale precum Griselda și Narcos: „Pentru noi, cocaina nu are culoarea albă, ci roșie”

Dacă vreți să-l ascultați pe Bruno în timpul unei ceremonii, o puteți face mai jos: