Sari direct la conținut

REVIEW Samsung Galaxy S21 Ultra – Ultra camere, ultra zoom, ultra preț

HotNews.ro
Samsung Galaxy S21 Ultra, Foto: Hotnews
Samsung Galaxy S21 Ultra, Foto: Hotnews

Din punct de vedere al specificațiilor, Samsung a pus în noul Galaxy S21 Ultra cele mai bune și la zi componente, cele mai multe și mai capabile camere foto și a creat un pachet care să conțină aproape tot ce se poate în materie de hardware. În cutia telefonului, însă, Samsung nu a mai „pus” atât de multe lucruri: pentru circa 6.000 de lei, utilizatorul nu mai primește nici încărcătorul, nici vreo pereche de căști, nici măcar o simplă husă. Am testat în detaliu noul Galaxy S21 Ultra și am încercat să descoperim, așadar, cât de capabil e noul vârf de gamă de la Samsung, care sunt plusurile și minusurile la care se pot aștepta utilizatorii.

Notă de test

Am testat noul Samsung Note 21 Ultra timp de 7 zile în București și împrejurimi în rețeaua 4G/5G Orange și l-am folosit pe post de unic telefon personal. Telefonul a fost folosit în mod normal, fără vreo opțiune de economisire baterie. Ecranul a fost setat, totuși, pe rezoluția Full HD dar pe modul adaptiv 120 Hz și a avut activată funcția „Dark Mode” care presupune fundaluri închise în multe zone din meniu.

Telefonul a fost un model cu procesor Exynos 2100, cu 128 GB stocare și 12 GB RAM și a rulat pe cea mai recentă actualizare software de la Samsung .

Telefonul a fost pus la dispoziție pentru test de către Samsung, însă nu a existat nici o recompensare financiară sau de altă natură pentru acest articol. Nimeni din partea producătorului nu a văzut spre aprobare conținutul recenziei înainte de publicare, iar ideile și opiniile exprimate în articol sunt exclusiv ale autorului.

CE NE-A PLĂCUT la Samsung Galaxy S21 Ultra

+ Design-ul. Deși e o categorie sub imperiul subiectivismului, noi am apreciat că S21 Ultra arată foarte bine. Iar spatele satinat pe negru arată impecabil. În plus, forma simetrică ale ramelor pe față și așa abia perceptibile, muchiile de metal care se continuă direct în modul camerei din colț realizat și el din metal cu textură satinată. Totul de pe acest telefon reflectă calitatea „premium”.

+ Camerele foto – Cel mai capabil și versatil pachet foto-video de pe un telefon în momentul de față, măcar cel puțin din universul Android. Camera principală este excelentă, cu rezultate foarte bune chiar și noaptea prin Night Mode, iar camera ultra-wide e foarte capabilă. Dar în mod deosebit ne-au plăcut cele DOUĂ camere de zoom – 3x și 10x – excelente pentru situații când nu te poți apropia prea mult de subiectul fotografiat sau pentru perspective mai speciale. Ba chiar și la 30x pozele ies ok, folosibile, mai ales în scopuri „utilitare”.

+ Modul de fixare/stabilizare a cadrului atunci când folosești camera la zoom mare. Un „giumbușluc” software foarte util.

+ Ecranul – nu e deja nici o surpriză că Samsung are cele mai bune ecrane pe vârfurile sale de gamă. Acum pe S21 Ultra a plusat și mai mult: 120Hz adaptiv chiar și la rezoluție QHD, ceea ce se traduce în mișcări incredibil de fluide ale elementelor afișate.

+ Software-ul. Android 11 cu Samsung One UI 3.1 de pe S21 Ultra este foarte capabil, destul de coerent în design și foarte fluid. Cât timp am avut telefonul în teste nu am dat peste nici o eroare, agățare sau probleme.

+ Sunetul excelent pe toate difuzoarele. Sunetul din casca de telefon este foarte bun, dar mai ales cel de pe difuzoarele externe, jos și sus. Remarcăm din nou modul subtil prin Samsung a reușit să ascundă difuzorul de ureche într-o o fantă incredibil de subțire între ramă și ecran, chiar dacă praful tinde să se mai adune acolo.

+ Autonomia – Telefonul a reușit să ne țină constant două zile pline, chiar și atunci când l-am mai abuzat pentru foto-video.

CE NU NE-A PLĂCUT la Samsung Galaxy S21 Ultra

– Telefonul nu vine cu încărcător inclus, deși costă circa 6.000 de lei. Trecând peste argumentele discutabile privind motivația „eco” din spatele deciziei de a nu mai livra căști și încărcătoare din pachet, lipsa unui încărcător (capabil) cu noul telefon poate fi problematic pentru mulți utilizatori astfel:

  • a) pentru utilizatorii care vin la S21 Ultra de la un alt flagship Samsung din trecut (oricare începând de la S10 în urmă… Note 9, S9, S8, S7 etc), încărcătoarele lor nu vor fi capabile de fast charging adecvat pentru S21 Ultra -> vor trebui să-și cumpere separat un încărcător dedicat.
  • b) pentru utilizatorii care vin la S21 Ultra de pe un alt flagship de la alți producători și dețin deja de la acele modele un încărcător capabil, acesta cel mai probabil nu va fi compatibil cu Fast Charging-ul de pe S21 Ultra -> vor trebui să-și cumpere separat un încărcător dedicat.

În cazul nostru, S21 Ultra nu a dorit să se încarce rapid cu niciun alt încărcător mobil avut la îndemână, ba chiar am primit și mesaje de tip „slow charging” la două din ele. Am testat cu un încărcător de 18W de la Blackberry, unul de 30W de la OnePlus și altul de 33W de la un Xiaomi. Abia cu un încărcător de 65W de la un Ultrabook a fost recunoscut ca „Fast Charging”, dar nici acolo viteza de încărcare n-a fost grozavă: circa 1h10m pt 65%.

– Încărcarea „fast” nu e chiar așa fast pentru un vârf de gamă de 6.000 de lei în anul 2021: Cu un încărcător de 25W de la Samsung tot ne-a luat cam 1h20m să-l aducem de la 8% la 100%, în condiții în care telefoane la jumătate de preț vin cu încărcătoare de 60+W și care oferă 0-100% în 30-40 de minute.

– Ergonomia lasă puțin de dorit. Deși ca design arată impecabil, modul camerei este totuși destul de mare și mult ieșit în afara amprentei telefonului și face cu destul de dificilă folosirea confortabilă a telefonului pe o suprafață plană. În plus, din cauza dimensiunilor generoase ni s-a părut că telefonul nu stă foarte bine echilibrat în mână, iar finisajul satinat de pe spate îl face destul de alunecos. E printre puținele telefoane pentru care am lua în calcul o husă din start, unul lucru care ar „anula” practic plusurile de la capitolul design…

ALTE ASPECTE DE MENȚIONAT DESPRE Samsung Galaxy S21 Ultra

> Telefonul nu vine în pachet cu prea multe: fără căști, fără încărcător, fără vreo husă, doar cu un cablu USB-C – USB-C. Vine, în schimb, cu o folie (sau chiar două…) de protecție aplicată direct pe ecran.

> Cititorul de amprente de sub ecran este tot de tipul ultrasonic, dar este fizic mai mare și am simțit asta în timpul perioadei de test: amprente recunoscute mai rapid și mai precis, fără a fi la fel de atenți exact unde punem degetul pe ecran.

> S21 Ultra nu mai vine cu slot pentru card MicroSD.

> One UI 3.1 chiar arată bine, cu unele mici îmbunătățiri cosmetice și pare solid și coerent în design mai peste tot. În plus, sistemul s-a mișcat impecabil.

> Salutăm posibilitatea selectării feed-ului Google Discover în cel mai din stânga ecran. Altă opțiune ar mai fi un reader de știri preinstalat de Samsung.

> Aplicația foto a fost redesenată pe alocuri și în sfârșit oferă acces rapid, direct din fereastra de compoziție, la setările de rezoluție sau format.

> În sfârșit telefonul poate filma Full HD la 60 de cadre pe secunde, iar utilizatorul poate selecta în timpul înregistrării oricare dintre cele patru camere. Din păcat, această opțiune nu este valabilă și la rezoluție UHD@60fps, ci doar la 30 de cadre pe secundă. Poate la anul…

> Modulul camerei foto are o muchie destul de „abruptă” și adună scame și praf foarte ușor în jurul ei.

Samsung Galaxy S21 Ultra – HARDWARE & SPECIFICAȚII

Display: 6.8-inci Dynamic AMOLED 2X, 1440 x 3200 pixeli, raport 20:9 (~516 ppi), compatibil HDR10+ / protejat de Corning Gorilla Glass Victus / rată de refresh adaptivă 10-120Hz

Procesor: Exynos 2100 (5 nm) / Octa-Core (1x Cortex-X1 @ 2.9 GHz + 3x Cortex-A78 @ 2.8 GHz + 4x Cortex-A55 @ 2.2 GHz)

GPU: Mali-G78 MP14

RAM: 12 GB RAM

Stocare: 128 GB UFS 3.1

Baterie: 5.000 mAh Li-Ion

Camere foto:

– Principală: 108 MP (2nd gen), f/1.8, 26mm (wide), 1/1.33″, 0.8µm, PDAF, Laser AF, OIS

– Telefoto 1: 10 MP, f/4.9, 240mm (telefoto periscop), 1/3.24″, 1.22µm, dual pixel PDAF, OIS, 10x optical zoom

– Telefoto 2: 10 MP, f/2.4, 70mm, 1/3.24″, 1.22µm, dual pixel PDAF, OIS, 3x optical zoom

– UltraWide: 12 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1.4µm

Cameră foto frontală: 12 MP, f/2.2, 13mm (ultrawide), 1/2.55″, 1.4µm, dual pixel PDAF

Video: (8K) 4320p@24/30fps, (4K/UHD)2160p@60/30fps, 1080p@60/30fps, 1080p@240fps, 720p@960fps, HDR10+

Dimensiuni: 165.1 x 75.6 x 8.9 mm

Greutate: 227 grame

Sistem de operare: Android 11 / One UI 3.1

Senzori: Senzor de amprentă ultrasonic sub ecran, Accelerometru, Busolă, Barometru, Giroscop, Proximitate

Conectivitate: 5G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.1, A2DP, LE, aptX, USB 3.2 TypeC, Samsung Wireless DeX, UWB

Alte caracteristici:

– cititor de amprente ultrasonic sub ecran

– rezistent la apă și praf – IP68

– Dual-SIM hibrid

– Always On Display

– Încărcare Wireless în ambele direcții (telefonul poate încărca la rândul său alte dispozitive) – 4.5W

– Fast battery charging – 25W ( telefonul NU vine cu încărcător inclus)

– Fast wireless charging – 15W (Qi/PMA)

– Culori: Phantom Black, Phantom Silver

– Difuzoare audio la bază și sus (în cască)

– Samsung DeX

– compatibil cu stylus Samsung S-pen printr-o husă specială

Preț (februarie 2021): 5.900-6.100 lei

Samsung Galaxy S21 Ultra – DESIGN & ERGONOMIE

Galaxy S21 Ultra arată ca impecabil din punct de vedere al design-ului și al construcției, chiar dacă păstrează o tentă sobră. E un design oarecum reținut , dar în același timp foarte premium – telefonul arată ca o bijuterie sau un obiect de preț.

Elementul distinctiv este modulul din metal unde sunt amplasate camerele foto care iese în evidență față de spatele telefonului, dar vine perfect integrat cu muchia telefonului și lasă impresia că se continuă natural.

Pe varianta neagră pe care am testat-o spatele cu negru satinat arată într-un mare fel, se simte premium la atingere și evită practic orice urme și amprente. Modulul camerei foto, realizat din metal, are și el o textură finisată întocmai cât să se potrivească perfect cu restul telefonului, iar marginea metalică lucioasă și accentele rotunde și lustruite din jurul camerelor întregesc senzația elegantă.

S21 Ultra păstrează și muchiile curbate ale ecranului, dar de data aceasta sunt mult mai subtile decât în trecut.

Dacă la design S21 Ultra stă impecabil, nu la fel de bine stă și la partea de ergonomie. Și asta în principal din cauza modulului foto-video care are proporții generoase, nu permite practic telefonului să fie prea ușor de folosit pe o suprafață plană și mută centrul de greutate al telefonului mai spre partea de sus. Asta face ca telefonul să fie mult mai dificil de echilibrat dacă vrei să-l folosești într-o singură mână.

Dacă mai adăugam și faptul că spatele satinat e destul de alunecos, atunci avem cam toate ingredientele pentru o rețetă cu telefon scăpat din mână la un moment dat.

Așa cum ziceam și de Note 20 când l-am testat, și S21 Ultra cam cere să fie folosit într-o husă, aspect care ar știrbi din excelentul său design. Din nefericire, spre deosebire de Note 20 Ultra, S21 Ultra nu vine din pachet cu vreo husă.

Butoanele, în schimb, deși mici ca dimensiuni, sunt ușor de găsit și apăsat, au feedback bun, iar Samsung oferă și pe partea software mai multe „scurtături” care să mai îndulcească celelalte carențe pe partea de ergonomie, cum ar fi posibilitatea să apelezi notificările de sus printr-o glisare în jos cu degetul oriunde pe ecranul principal sau să închizi ecranul printr-un dublu-tap oriunde pe ecran.

Samsung Galaxy S21 Ultra – DISPLAY

Ecranul de pe S21 Ultra este un Dynamic AMOLED 2X cu HDR10+, cu o diagonală de 6,8 inci și o rezoluție WQHD+ (1440 x 3200 pixeli), pe un format înalt 20:9, ceea ce se traduce printr-o densitate foarte mare a pixelilor, de circa 515 ppi.

Ecranul permite un rată adaptivă de refresh, între 10 și 120 HZ și un vârf maxim de luminozitate de 1500 nits, ceea ce ne-a permis să vedem totul cât se poate de clar și bine chiar și în miezul zilei, direct în lumina soarelui.

Dincolo de cifrele „seci”, ecranul de pe S21 Ultra e probabil cel mai bun pe care l-a pus vreodată Samsung pe un telefon – este impecabil din punct de vedere al culorilor și al luminozității, iar rata de refresh ridicată și care se adaptează conținutului afișat pe ecran face ca totul să se simtă incredibil de fluid, totul pare că merge ca uns. Derularea paginilor web, scroll-ul pe feed-urile de Facebook, Twitter sau Instagram, chiar și simplele atingeri stânga-dreapta pe ecran, totul este incredibil de „neted”.

Samsung Galaxy S21 Ultra – SOFTWARE

Galaxy S21 Ultra vine cu Android 11 și cu interfața sa One UI în versiunea 3.1 și nu sunt prea multe modificări față de ce regăseam pe Note 20 Ultra anul trecut (de altfel aceeași variantă de OneUI va ajunge, dacă n-a făcut-o deja – și la modele mai vechi).

La partea de estetică sunt câteva schimbări, notificările fiind mai bine grupate și cu ferestre mai rotunjite și cu unele efecte de transparență ici-colo.

Apreciem că One UI rămâne în continuare destul de coerentă în design și închegată ca funcționalități și pune la dispoziția utilizatorului suficient de multe opțiuni de personalizare sau schimbări estetice sau funcționale, chiar excesiv de multe 🙂

Fără să mai fie vreo surpriză deja, sistemul s-a mișcat impecabil în toată perioada de test, fără „sughițuri” sau erori – totul se mișcă rapid, fluid și totul se deschide instant.

Salutăm în continuare decizia Samsung de a nu mai preinstala pe telefoanele sale prea multe aplicații care să le dubleze pe cele de bază oferite de Google. De exemplu, pe S21 Ultra am găsit două aplicații preinstalate care dublează aplicațiile de la Google și care pot duce la confuzii pentru utilizatorul obișnuit: un magazin alternativ de aplicații de la Samsung și aplicația de Galerie foto. Mai există și aplicația de SMS-uri care vine de la Samsung, dar e singura de genul instalată pe telefon.

De remarcat că la setarea inițială Samsung te lasă să selectezi exact ce aplicații preinstalate vrei să fie activate, atât din suita proprie, cât și unele din suita Google. Chiar și-așa, telefonul nu e ferit de bloatware, cum zic americanii, având în vedere că pe telefon vin preinstalate unele aplicații precum Facebook, Netlflix, LinkedIn sau OneDrive.

Am apreciat foarte mult faptul că Samsung permite acum ca pe ecranul cel mai din stânga utilizatorul poate opta pentru feed-ul Google Discover, o variantă care până nu demult era o caracteristică specifică doar telefoanelor Pixel de la Google.

Samsung Galaxy S21 Ultra – FOTO

Pe partea foto Samsung a pus pe noul Galaxy S21 Ultra PATRU camere foarte bune ce formează probabil cel mai capabil și versatil pachet foto-video de pe un telefon la momentul actual, o sintagma pe care deja ne-am obișnuit să o repetăm mai la fiecare nou review al unui vârf de gamă lansat de producătorul sud-coreean.

Camerele wide și ultra wide sunt practic aceleași pe care le-am lăudat pe Note 20 Ultra: camera principală este de 108 MP (f/1.8, 24mm, 1/1.33″, 0.8µm, Dual Pixel PDAF, Laser AF, OIS), iar cea cu ultra-wide, cu unghi larg este de 12MP (f/2.2, 13mm, 1,4µm, dual pixel PDAF).

Camera cu zoom optic de 10x este de tip periscop, cu un senzor de 10 MP , stabilizare optică a imaginii (OIS, F/4.9, 1,22µm), iar camera cu zoom optic 3x este tot de 10MP și cu aceleași specificații (f/2.4, 1,22µm, OIS).

Oricare cameră ai folosi rezultatele obținute sunt excelente și destul de consistente. Chiar am remarcat cât de asemănătoare în culori, temperatură și echilibru de lumină sunt cele trei camere.

Camera principală e fără doar și poate una dintre cele mai bune de pe piață din acest moment, iar de la 108 MP cât are rezoluția senzorului, camera cuplează pixelii și produce fotografii de 12MP cu rezultate foarte bune. În special în modul „Night”, camera poate surprinde niște cadre superbe.

Am apreciat și la camera ultra-wide că produce rezultate consistente din punct de vedere al culorilor și fără prea multe distorsiuni pe la margini, însă parcă am fi simțit deja nevoia unei rezoluții mai mari. La așa un cadru de larg, cei „doar” 12MP nu pot surprinde suficient de clar toate detaliile în poză.

În schimb, am apreciat foarte mult cele două camere de zoom, cu cele două praguri 3x optic și 10x optic ce oferă utilizatorului un pas în plus la capitolul versatilitate și produc rezultate chiar foarte bune.

Ba chiar cu funcția de stabilizare software, chiar și rezultatele obținute la 30x sau 50x pot fi utilizate, mai degrabă într-un mod „utilitar”, dacă vrei să vezi ce scrie pe ceva foarte îndepărtat sau să observi un anumit detaliu și efectiv nu ai cum să te apropii fizic mai mult.

FOTOGALERIE cu imagini captate cu noul Galaxy S21 Ultra (modul auto, cu HDR+ auto sau night-mode) / Vrei să vezi fotografiile în formatul original, inclusiv informațiile EXIF? Vezi aici galeria Flickr cu S21 Ultra.

FOTOGALERIE cu imagini ZOOM captate cu noul Galaxy S21 Ultra / Vrei să vezi fotografiile în formatul original, inclusiv informațiile EXIF? Vezi aici galeria Flickr cu S21 Ultra.

Samsung Galaxy S21 Ultra – VIDEO

Pe partea video S21 Ultra stă destul de bine, iar în general rezultatele sunt foarte bune pe toate cele patru camere.

Am apreciat în special stabilizarea destul de bună pe video, pe toate camerele, și credem că în sfârșit noile vârfuri de gamă au ajuns să ofere și la 4K același nivel bun de stabilizare cum deja aveam de ceva ani și la filmările FullHD.

Am mai apreciat faptul că în sfârșit Samsung permite filmarea 4K la 60 de cadre de secunde pe toate camerele sale, însă doar pe rând – utilizatorul selectează ce cameră vrea la începutul filmării și nu poate comuta între ele.

În schimb, filmările FullHD la 60fps merg pe toate camerele deodată și utilizatorul poate comuta între ele.

Modul video vine și cu mai multe „jucării” în pachet, printre care și funcția „Director’s View”, prin care telefonul filmează cu toate camerele (inclusiv frontala) și utilizatorul are preview în timp real de la ele și poate alege pe care cameră să comute, însă această funcție merge doar la rezoluție FullHD la 30fps.

În general culorile ni s-au părut destul de exacte, fără a fi exagerat de saturate, iar detaliile surprinse au fost acceptabile, chiar și pe lumină slabă. Prin faptul că telefonul vine acum și cu un senzor laser pentru focalizare, camerele pe filmare nu mai orbecăiesc prea mult pentru focus, iar schimbarea de pe un cadru apropiat pe unul îndepărtat, sau invers, se face aproape instantaneu.

Am remarcat însă că la filmările FullHD @60fps, pe camera de zoom 10x au fost mai multe momente când telefonul „scăpa” cadre și genera sacadări pe video. În general când am pățit asta era când mișcam camera sau încercam să facem o panoramare. Cel mai probabil asta se datorează stabilizării (foarte bune, de altfel!) care „se luptă” să păstreze fix un cadru pe care utilizatorul îl mișcă.

Altfel, am apreciat mult stabilizarea clasică a cadrelor filmate și salutăm faptul că pe S21 Ultra Samsung a integrat modul „Super Steady” și pe rezoluția Full HD la 60 de cadre pe secundă.

Lăsăm mai jos două clipuri video realizate cu Galaxy S21 Ultra Ultra – una UHD@60 fps (cadre filmate de pe toate camerele, dar separat) și una FullHD la 60 fps (cadre filmate cu toate camerele în aceeași înregistrare).

VIDEO – Galaxy S21 Ultra – FullHD@60fps:

VIDEO – Galaxy S21 Ultra – 4K@60fps:

Samsung Galaxy S21 Ultra – Aplicația FOTO-VIDEO

Anul trecut, când am testat Note 20 Ultra, am desființat practic aplicația foto-video folosită de Samsung și ne-am plâns de multe opțiuni lipsă sau prost implementate. Ei bine, pentru S21 Ultra Samsung a remediat o bună parte din acele minusuri și am vrea să trecem în revistă câteva din lucrurile pe care le-am găsit că au fost îmbunătățite,d ar șți câteva aspecte ce încă n-au fost remediate complet.

Am apreciat:

1. Accesibilitatea la setări rapide. După ani de zile în care Samsung ascundea unele setări după meniuri și meniuri, în sfârșit utilizatorul are acum acces la setări rapide direct din fereastra de compoziție: formatul foto, rezoluția și cadrele de secundă, toate pot fi selectate rapid fără a fi nevoit să ieși în alte meniuri sau să faci clickuri suplimentare. Bună treabă, Samsung!

2. Filmări la 60 de cadre pe secundă pe toate camerele. Mai ales la rezoluție Full HD, filmările 60fps pot fi realizate cu toate camerele, iar utilizatorul poate comuta între ele în timpul înregistrării. Din păcate la 4K@60fps utilizatorul nu poate comuta între camere în timpul înregistrării, dar măcar are opțiunea să selecteze oricare dintre cele patru camere înainte de a apăsa „record”.

Salutăm și posibilitatea ca pe S21 Ultra să fi captate imagini în rezoluție 8K la 24 de cadre pe secundă.

3. Stabilizarea/fixarea cadrului atunci când fotografiezi / filmezi la zoom mare. Funcționează și e foarte util.

4. Fotografiezi cu camera pe care o alegi (în general). Pe Note 20 Ultra eram nemulțumiți că în prea multe situații (chiar și pe lumină bună), telefonul decidea pentru tine ce cameră să folosești – chiar dacă selectai camera de zoom, te trezeai cu foto făcut cu zoom-digital prin camera principală. Acum, pe S21 Ultra pare că Samsung a cam rezolvat problema.

În general, în perioada noastră de test, telefonul a fotografiat cu camera/senzorul pe care îl selectam noi. Doar în situații extreme (noaptea, pe lumină foarte puțină), telefonul capta cu camera principală. Și aici am dat peste o altă problemă…

Ce mai trebuie îmbunătățit:

1. Dacă noaptea vrei să fotografiezi ceva în „Night Mode” cu camera de zoom 10x, pe ecranul telefonului vei avea o imagine preview cu ce „ochești” cu camera, dar fotografia captată va fi de fapt realizată cu camera principală (cu un zoom digital). Problema apare că între cele două lentile există o distanță fizică, iar la un așa nivel de magnificație orice mm mai în sus sau în jos înseamnă practic un cadru… diferit.

Astfel pățeam următoarea situație: selectam camera 10x, fixam cadrul pe ce vedeam pe ecran, făceam poza, iar rezultatul captat prin altă cameră (cea principală), nu mai reflecta întru totul cadrul pe care noi ni l-am fixat inițial, ci era mai în stânga, mai jos, mai sus etc. (vezi foto de mai jos)

2. Efectele de tranziție între diferitele camere pe video sunt în continuare foarte deranjante și deloc fluide. Când comuți de la o cameră la alta pe filmare practic tot cadrul se mișcă, se zguduie, personajele sar în imagine când se face tranziția între camere – totul e bruscat. În trecut, această trecere de la o cameră la alta era rezolvată elegant prin tăierea de la un cadru la altul, direct, simplu – fapt care practic permitea utilizatorului să-și monteze „live” filmările cu unghiuri diferite.

E un minus pe care continuăm să îl menținem și în dreptul celui mai nou vârf de gamă de la Samsung.

Samsung Galaxy S21 Ultra – AUDIO

S21 Ultra strălucește la capitolul audio pe cât de bine o poate face un telefon în acest moment. Sunetul pe difuzoarele externe este foarte bun. Telefonul are un difuzor la bază, cel principal, dar mai are și un al doilea ascuns sub ecran, cu o fantă subtil ascunsă între rama de metal și partea de sus a ecranului.

Inclusiv sunetul difuzorului de ureche este foarte bun și permite convorbiri foarte clare.

Dacă deja ne-am obișnuit ca vârfurile de gamă Samsung să nu mai aibă tradiționala mufă audio 3,5mm, ei bine anul acesta Galaxy S21 Ultra nu mai vine din pachet nici măcar cu „tradiționalele” căști… Un mare minus pe care nu avem cum să-l ocolim.

În perioada noastră de test am putut încerca și noile căști wireless Galaxy Buds Pro de la Samsung. Despre ele avem chiar multe cuvinte de laudă.

Sunt foarte finuțe, stau bine în ureche, se aud foarte-foarte bine și au o autonomie excelentă (în săptămâna noastră de test le-am folosit constant și le-am încărcat doar o singură dată timp de 20 de minute prin wireless charging direct de la telefon – și nu neapărat că numai aveau curent…).

În plus, am apreciat că au anulare activă a zgomotului (active noise cancelation) destul de decentă pentru mărimea lor, dar mai mult am apreciat diferitele niveluri prin care căștile permit sau chiar amplifică zgomotul din mediul înconjurător – ceva foarte util atunci când mergem pe stradă, spre exemplu.

Căștile mai au și o funcție prin care recunosc atunci când vorbești și dau la minim volumul muzicii. Da, funcționează, însă cam inconstant și ne-am trezit de multe ori că volumul e redus, deși n-am vorbit nimic 🙂 Am preferat să dezactivăm funcția în cele din urmă.

Nu sunt neapărat ieftine – la circa 1.000 de lei, însă sunt foarte bune și completează perfect un telefon precum S21 Ultra.

Samsung Galaxy S21 Ultra – BATERIE și AUTONOMIE

Galaxy S21 Ultra vine cu o baterie Li-Ion de 5000 mAh ce oferă o autonomie chiar foarte bună. Nu ne așteptam, să fim sinceri, că va fi așa de bună.

În săptămâna noastră de test am ajuns, practic, să avem nevoie să încărcăm telefonul de doar trei ori… Deși l-am folosit destul de intens pe alocuri, mai ales filmând și fotografiind mult.

Uitându-ne și pe statisticile colectate putem observa că S21 Ultra poate duce în general cam două zile pline (40h+) și, eventual, cu puțin mai mult management sau o utilizare mai light ar merge chiar și trei zile între încărcări.

Problema încărcătorului eliminat din pachet…

Samsung nu mai include în pachetul vârfului de gamă Galaxy S21 Ultra și încărcătorul…. Oficial e că așa lumea va deveni un loc mai bun și mai curat, că utilizatorii deja au încărcătoare pe acasă și nu mai ajung astfel prea repede să fie aruncate etc etc. Dacă totuși vrei un încărcător rapid pentru vârful tău de gamă de 6.000 de lei, Samsung ți-l vinde separat cu 100 de lei…

Acum hai să discutăm puțin despre treaba cu „utilizatorii au deja încărcător” acasă, deci nu e nevoie neapărat de unul inclus în cutie.

Samsung prezintă și laudă S21 Ultra că e capabil de încărcare rapidă la 25W, însă practic foarte puțini utilizatori se pot „bucura” de acest lux al noului telefon fără vreo achiziție suplimentară.

Situația 1: Ești user/fan Samsung, ai un telefon de 2-3 ani (sau mai vechi) și te hotărăști să achiziționezi noul S21 Ultra. Grozav! Doar că niciunul din încărcătoarele care funcționau „rapid” cu telefoanele tale nu vor putea să-ți ofere „încărcarea rapidă” pe care Samsung o prezintă pentru S21 Ultra. Samsung a livrat încărcătoare de 25W la noi abia începând cu generația Note 10 (vara lui 2019).

Drept urmare, dacă vrei încărcarea rapidă de care e capabil S21 Ultra vei fi nevoit să achiziționezi un nou încărcător de la Samsung.

Situația 2: Te muți pe noul Samsung Galaxy S21 Ultra de pe un alt telefon de la un alt producător. Chiar dacă la acele telefoane aveai un „încărcător rapid”, cel mai probabil acesta nu va fi compatibil cu „încărcarea rapidă” de pe S21 Ultra.

Drept urmare, dacă vrei încărcarea rapidă de care e capabil S21 Ultra vei fi nevoit să achiziționezi un nou încărcător de la Samsung.

Exemplu: Am încercat S21 Ultra din test cu trei încărcătoare „rapide” diferite, de la trei producători diferiți – încărcătoare care cu respectivele lor telefoane își făceau treaba foarte bine și iute.

– Cu un încărcător de 18W de la un BlackBerry, S21 Ultra ne-a zis că se încarcă „lent”.

– Cu un încărcător de 30W de la un telefon OnePlus, telefonul se încărca doar normal, nu rapid.

– Cu un alt încărcător de 33W de la un Xiaomi, S21 Ultra se încărca doar normal, nu rapid.

– Abia cu un încărcător pe USB-C de 65W de la un Ultrabook, S21 Ultra a recunoscut „încărcarea rapidă”, dar chiar și-așa tot nu a fost la fel de iute cum ar fi trebuit… circa 1h 10m pentru 65%.

Apoi mai e și așa zisa „încărcare rapidă”. Cu un încărcător Samsung de 25W am încărcat telefonul de la la 8% la 100% în circa 1 oră și 20 de minute. Asta în condițiile în care alte telefoane lansate recent și pe la jumătate de preț vin direct din pachet cu încărcătoare de 60W+ și oferă o încărcare totală mult mai rapidă, 0-100% în 30-40 de minute.

CONCLUZIE

Galaxy S21 Ultra e un vârf de gamă la care se vede clar că Samsung a lucrat practic să rafineze toate detaliile și plusurile ultimelor generații de produse Galaxy. Iar asta poate se observă cel mai bine la design – suficient de asemănător cu generațiile anterioare cât să păstreze o linie devenită deja trademark, dar îndeajuns de nou ca prin acel modul foto redesenat, perfect integrat cu muchia de oțel a telefonului, să-ți facă cu ochiul, să vrei să-l admiri cât mai mult.

Telefonul arată foarte bine și are ecranul este superb, chiar dacă pe partea de ergonomie ar ar mai fi loc de mai bine. Pe de altă parte, software-ul din ce în ce mai cizelat și coerent se comportă excelent, iar autonomia foarte bună a bateriei ajută utilizatorul să se poată bucura cât mai mult de telefon.

Pe partea foto Samsung a reușit să impună din nou pe vârful său de gamă unul dintre cele mai capabile și versatile module care să satisfacă până și pe cei mai exigenți dintre utilizatori.

Galaxy S21 Ultra e un adevărat vârf de gamă în aproape toate privințele, exceptând una: are specificații de top, design de top, materiale premium, software excelent, camere de top, dar nu și accesorii de top – nu tu încărcător, nu tu căști, nu tu husă…

Credem însă că cea mai mare „problemă” pentru Galaxy S21 Ultra e, de fapt, predecesorul său în genealogia Samsung, și anume Note 20 Ultra.

La circa 6.000 de lei, S21 Ultra e scump și nu vine chiar cu atât de multe lucruri noi în plus, ba chiar vine cu lucruri în minus.

Când s-a lansat la un preț similar, am zis de Note 20 Ultra că e scump, însă acum, după aproape jumătate de an, prețurile au mai scăzut. În momentul de față un Note 20 Ultra costă în jur de 4.700 de lei la magazine cu renume, chiar mai ieftin prin alte părți.

La banii ăștia un utilizator primește în mare parte aceeași experiență ca pe un Galaxy S21 Ultra – o baterie puțin mai mică, o cameră zoom în minus, deși Note 20 Ultra are o cameră de 5x optic foarte capabilă, și un procesor care pe hârtie e mai slab, diferență ce în viața reală de fapt nu se simte. În schimb, din pachet, utilizatorul primește și încărcător, și căști și husă, și pe deasupra Note 20 vine și cu stylus-ul S-pen.

Galaxy S21 Ultra nu e un telefon rău, dimpotrivă – este excelent la multe capitole pentru un astfel de vârf de gamă, însă prețul ridicat de lansare și omiterea unor accesorii fac din predecesorul său o alternativă mult mai convingătoare în acest moment.

  • Ai o întrebare legată de Samsung Galaxy S21 Ultra și la care nu ai găsit răspuns în review-ul nostru? Lasă-ne un comentariu mai jos și vom încerca să-ți răspundem.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro