România se pregătește de un guvern cu 4 partide. Exemplele din Europa arată ca aceste coaliții au viață scurtă / Unde s-a negociat 480 de zile pentru un guvern

PSD, PNL, USR, UDMR se pregătesc pentru a forma viitorul guvern, într-o mișcare menită să obțină o largă majoritate după rezultatele fără precedent ale alegerilor parlamentare, care au adus trei partide radicale de dreapta în Parlament. Cum va funcționa coaliția este devreme de anticipat, dar istoria unor astfel de coaliții, în România și în Europa, arată că, de multe ori, ele au avut probleme în a finaliza mandatul.

• În cadrul proiectului european Pulse, HotNews.ro a analizat, împreună cu redacțiile partenere, ce s-a întâmplat de-a lungul timpului cu coalițiile guvernamentale formate din multe partide.
• Acest articol a fost realizat de Sebastian Pricop (HotNews.ro), alături de Kim Son Hoang (Der Standard/ Austria), Petr Jedlička (Denik Referendum/ Cehia), Riccardo Ferrazza (Il Sole 24 Ore/ Italia), Inés P. Chávarri, Ana Rodríguez, Lola García-Ajofrín (El Confidencial/ Spania), Dina Daskalopoulou (Efsyn/ Grecia) și Krassen Nikolov (Mediapool/ Bulgaria).

În România, alianțe formate chiar din partide care vor forma viitoarea coaliție pro-europeană au eșuat în trecut. A fost cazul Uniunii Social Liberale, din care făceau parte PSD și PNL și care a guvernat între 2012 și 2014. Până la urmă s-a destrămat după certuri între liberali și social-democrați. 

În chip similar, o alianță PNL-USR-UDMR, formată după alegerile din decembrie 2020 s-a destrămat la doar 8 luni după ce premierul liberal de atunci, Florin Cîțu, l-a demis pe Stelian Ion (USR) de la Justiție, iar miniștrii USR au demisionat în bloc. 

O altă coaliție PSD-PNL-UDMR formată în 2021 avea să ajungă la final, dar fără miniștrii UDMR, formațiunea ieșind din alianța guvernamentală la rotativa premierilor.

În Europa, recent două coaliții în două state importante, Franța și Germania, s-au destrămat, în primul caz guvernul fiind demis printr-o moțiune de cenzură, o premieră după 1962.

Germania, condusă mereu de coaliții

La o zi după alegerea lui Trump în SUA, coaliția federală tripartită din Germania, condusă de Olaf Scholz, s-a prăbușit, iar cancelarul a trebuit să convoace alegeri generale mai repede, în februarie 2025.

Germania a avut numai guverne de coaliție după al Doilea Război Mondial. Chiar și atunci când CDU/CSU a câștigat o majoritate absolută, în 1957, a fost format un guvern de coaliție. 

De obicei, în Germania nu există discuții înainte de alegeri, procesele de negociere fiind uneori foarte lungi, alteori foarte scurte. Cele mai lungi consultări au durat 172 de zile, iar cele mai scurte 24 de zile.

Criză politică în Franța, după ultimele alegeri generale

În Franța, nu există o tradiție a guvernelor de coaliție, iar un Parlament atât de „divizat”, așa cum a rezultat în urma ultimelor alegeri, fără o majoritate guvernamentală complet clară, a fost fără precedent. 

Președintele francez Emmanuel Macron a trecut peste rezultatul alegerilor, înfuriind partidele de stânga și l-a numit prim-ministru pe Michel Barnier, de dreapta, inițial cu sprijinul în Parlament a formațiunii lui Marine Le Pen. 

Demiterea guvernului, miercuri, în urma unei moțiuni de cenzură, a fost o mișcare fără precedent pentru societatea franceză. Ultima dată când s-a întâmplat ceva similar a fost acum 62 de ani, când a fost răsturnat guvernul Pompidou. Guvernul Barnier a avut cel mai scurt mandat din istoria Franței.

Belgia, 480 de zile fără guvern

Belgia este o țară a coalițiilor adânc înrădăcinate în clivajul flamand-valon, ca să nu mai vorbim de minoritatea germană, mică, dar bine reprezentată. Prin urmare, politica federală belgiană este caracterizată de un sistem complex de coaliții, care reflectă diversitatea lingvistică și culturală a țării. 

Ca monarhie constituțională federală, Belgia este împărțită în trei regiuni lingvistice: Flandra flamandă, Valonia francofonă și regiunea bilingvă Bruxelles. Aceste diviziuni necesită guverne de coaliție, care necesită adesea negocieri ample între mai multe partide pentru a obține o majoritate. Din punct de vedere istoric, discuțiile de coaliție au eșuat adesea din cauza diferențelor lingvistice, regionale și ideologice.

Diviziunea dintre partidele flamande și cele francofone conduce adesea la rezultate electorale fragmentate, partidele fiind nevoite să compromită interesele regionale pentru o guvernare națională. 

Discuțiile recente privind coaliția au stagnat în mod repetat, cum ar fi după alegerile federale din 2019, când a fost nevoie de 480 de zile pentru a forma un guvern. 

În ceea ce privește ultimele evoluții, după ultimele alegeri parlamentare din iunie 2024, mai multe runde de discuții de coaliție între partidele belgiene au eșuat.

Zbaterile formării viitorului guvern de la Viena

După alegerile naționale din Austria, este nevoie în medie de 62 de zile pentru a se ajunge la un acord privind un guvern de coaliție. Anul acesta, lucrurile nu merg atât de repede: alegerile au fost pe 29 septembrie, dar încă nu există un acord. 

Acest lucru nu este cu adevărat surprinzător. A început de la faptul că partidul clasat pe primul loc, formațiunea de extremă dreapta FPÖ, nu a primit mandatul de a forma un guvern, ceea ce a întârziat procesul. În plus, pentru prima dată în istorie, trei partide – ÖVP, SPÖ și Neos – negociază pentru a conveni asupra cooperării în următorii cinci ani, în mod ideal. Acest lucru face lucrurile mai dificile decât cu doi parteneri de negociere. Încă nu se poate spune când se vor încheia negocierile de coaliție.

Spania, mult timp fără guvern de coaliție națională

În Spania, acordurile dintre partide devin din ce în ce mai complexe. De obicei, alianțele sunt formate între PP, de dreapta, și PSOE, de centru-stânga, împreună cu partidele regionale. După a doua republică (1931-1939) și până în 2019, țara nu a avut un guvern de coaliție națională. Cu toate acestea, la nivel regional, guvernele de coaliție nu sunt o noutate: în Țara Bascilor, din 1987, majoritatea guvernelor au fost coaliții de partide, la fel ca în Aragon și Catalonia.

Timpii de negociere variază de la caz la caz. Una dintre cele mai aprinse dezbateri din Spania după alegerile municipale și regionale din mai 2023 a fost dacă conservatorii (PP) vor ajunge la un acord cu extrema dreapta (Vox) pentru a asigura guvernarea în cinci regiuni și, mai ales, ce vor oferi în schimb. 

Un guvern regional de coaliție se poate destrăma, dar aceasta nu înseamnă neapărat că trebuie convocate noi alegeri. În astfel de situații, strategia politică intră din nou în joc. În funcție de context, partidul rămas singur poate găsi un colac de salvare la fostul său partener sau poate căuta noi aliați.

Cehia, guvern din cinci partide

În Republica Cehă, cele mai frecvente sunt coalițiile formate din trei partide sau un guvern minoritar format din unul sau două partide, care este tolerat pe baza unui acord stabil cu principala opoziție. Cabinetul de centru-dreapta aflat în prezent la putere este o excepție: este format din cinci partide care s-au unit în două coaliții electorale înainte de ultimele alegeri. Cu toate acestea, chiar și acestea au afirmat clar înainte de alegeri că ar prefera să guverneze împreună. Negocierile lor de coaliție în 2021 au durat aproximativ două luni.

Negocierile sunt de obicei relativ scurte. Dacă există o majoritate parlamentară clară, distribuirea ministerelor și crearea unui program comun durează în medie o lună și jumătate până la două luni, iar negocierile tind să fie discrete, fără spectacol. Dacă nu există o majoritate clară, atunci negocierile sunt mai complexe și durează de obicei între șase și zece luni.

Grecia, criza datoriilor a schimbat peisajul politic

Pentru o lungă perioadă de timp, Grecia a fost un caz special în Europa în ceea ce privește formarea unui guvern. Câștigătorul alegerilor primea un bonus de până la 50 de mandate în plus față de locurile câștigate în mod normal, astfel încât negocierile de coaliție nu erau adesea necesare. Cooperarea politică în cadrul guvernului a fost utilizată doar în perioade de criză politică sau economică majoră.

Această situație a condus la un sistem bipartid relativ rigid, în care formațiunea social-democrată Pasok și cea conservatoare Nea Dimokratia (ND) au alternat la putere pentru o lungă perioadă de timp. Criza datoriilor suverane ale Greciei din anii 2010 a schimbat însă și peisajul politic. Cele două partide majore, care au fost învinuite pentru aceasta, s-au prăbușit în alegeri și au apărut alte partide.

Astfel, Alexis Tsipras de la Syriza, partid populist de stânga, a devenit prim-ministru din 2015 până în 2019. El a eliminat bonusul electoral pentru a pune capăt guvernelor cu un singur partid și pentru a promova coalițiile. Exact acest lucru este dezbătut din nou în prezent. 

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis de la ND este din ce în ce mai solicitat de colegii din partidul său și din guvernul său să schimbe din nou legea electorală pentru a promova din nou guvernele monopartidiste. Ministrul sănătății, Adonis Georgiadis, de exemplu, a declarat că nu crede în guvernele de coaliție. Și chiar dacă guvernul a negat schimbarea legii electorale, problema este încă foarte prezentă în Grecia.

Bulgaria, 7 alegeri în 3 ani și jumătate 

Bulgaria, o democrație parlamentară din 1989, a avut o experiență modestă în formarea de coaliții mari și complexe. Cea mai reușită dintre acestea a reușit să rămână la putere în perioada 2005-2009.

Astăzi, conflictele acumulate și greaua moștenire a corupției prelungesc criza politică, care durează de mai bine de trei ani, ceea ce împiedică activitatea parlamentului și nu lasă nicio șansă de a alege un guvern stabil. Liderul celui mai mare partid GERB, Boiko Borisov, a obținut doar 24,5% din voturi la alegerile din octombrie, ceea ce a obligă la formarea unor coaliții complexe care implică trei sau patru partide.

Confruntarea politică intensă conduce la o situație în care, deși a trecut mult timp de la anunțarea rezultatelor alegerilor, negocierile de coaliție nici măcar nu au început, în timp ce Parlamentul rămâne blocat, deoarece nu se poate întruni o majoritate politică pentru a alege un președinte al Parlamentului.

La 20 noiembrie, Borisov a recunoscut că nimeni nu dorește să își asume responsabilitatea alegerii unui guvern normal, deoarece acesta va trebui să rezolve probleme grave legate de finanțele publice, în timp ce protestele sociale din stradă se înmulțesc.

Niciun guvern italian nu a reușit vreodată să rămână la putere pe întreaga durată a mandatului său

Italia a avut aproape întotdeauna guverne de coaliție formate din numeroase partide. Cel actual este susținut de o coaliție de centru-dreapta formată din patru parteneri. Așa-numitele guverne „cu un singur partid” au fost rare și au fost conduse doar de creștin-democrați. Cu toate acestea, au fost de scurtă durată. În unele cazuri, guvernul a rămas la putere doar câteva luni.

Italia este cunoscută pentru sistemul său politic instabil. De la nașterea sa (1946), Republica a avut 68 de guverne și 31 de prim-miniștri. Niciun guvern nu a reușit vreodată să rămână la putere pe întreaga durată a mandatului său. Negocierile pentru formarea unui guvern pot dura până la câteva săptămâni și depind de rezultatele alegerilor și de procentul de voturi obținut de fiecare partid. 

În 2022, prim-ministrul Giorgia Meloni a preluat funcția la 27 de zile după scrutin, în timp ce în 2018 a fost nevoie de 89 de zile pentru formarea primului guvern al lui Giuseppe Conte.

Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.

Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.