România va ajunge la 16 milioane de locuitori în anul 2050. Dar există o veste și mai proastă

„Populația României ar urma să scadă până în anul 2050 cu aproape 3 milioane locuitori – în proporție de 77% prin scădere naturală și 23% prin migrație netă negativă. Iar aceasta este una dintre variantele optimiste, pentru că lucrurile ar putea sta mult mai rău”, scrie în Contributors.ro, profesorul Vasile Ghețău, prestigios cercetător în demografie și populație, care face o analiză a ultimului raport ONU privind perspectivele populației din România.

O impresionantă ceremonie a avut loc la sediul Națiunilor Unite în Ziua Mondială a Populației, 11 iulie, dedicată lansării „Reviziei 2024 a Perspectivelor Populației Mondiale” elaborate de Divizia de Populație. Este ediția a 28-a a acestui grandios proiect științific. 

Perspectivele oferă estimări pentru anii 1950-2023 (o imensă bogăție de informații din trecut) și perspective pentru anii 2024-2100  la nivel național, regional și global. Datele acoperă  237 de țări și teritorii. Sunt prezentate nu numai rezultatele estimărilor și proiectărilor, acestea din urmă în mai multe variante cu ipoteze diferite, ci și o multitudine de modele ale fenomenelor demografice majore pe vârste, instrumente care facilitează considerabil elaborarea  altor variante naționale de specialiștii interesați de domeniu. 

Vestea și mai proastă: după anul 2030 începe un declin veriginos al populației în vârstă de 20-64 ani

Populația țării ar urma să scadă până în anul 2050 cu aproape 3 milioane locuitori, în proporție de 77 la sută prin scădere naturală și 23 la sută prin migrație netă negativă. În figura 7 putem vedea declinul anual (curba în albastru, scara din dreapta) și cele două componente ale sale, spațiul dintre curbele deceselor și născuților, constituind scăderea naturală, și migrația netă. Suprafața de interes este cea în galben a perioadei 2024-2050.

Nu se pot neglija evoluțiile din suprafața 2050-2100, indispensabile pentru a vedea unde duc evoluțiile din prima perioadă și diferențele în gradul de degradare a stării populației și componentelor de schimbare. Declinul anual s-ar majora de la 100 mii locuitori în anul 2024 la peste 120 mii în anul 2050 provenind îndeosebi din reducerea numărului de născuți dar și  din regres moderat al numărului de decese și migrație externă negativă.

Declinul anual ar urma o creștere deosebit de rapidă după anul 2020 ajungând la 133 mii în anul 2062 și înscriindu-se apoi pe o inedită, catastrofală și rapidă curbă descendentă. Numărul decedaților rămâne la 250 mii pe an în aproape întreaga perioadă 2024-2050.

Efectele creșterii considerabile a speranței de viață și reducerii mortalității pe vârste asupra declinului numărului de decedați apar după anul 2050 și îndeosebi după anul 2063, prin instalarea fermă a mecanismelor de scădere și consolidare a acțiunii lor în timp. Menținerea deceselor la un nivel extrem de ridicat, chiar dacă în recul moderat, este însoțită reculul ferm al numărului de născuți.

Un recul important al deceselor început chiar după anul 2024 nu avea de unde să provină cu mortalitatea  foarte ridicată de după anul 2013 prin stagnarea ascensiunii speranței de viață. Este un exemplu de rigiditate a  fenomenului. Se poate observa, declinul ferm al numărului de decese se instalează după anul 2060 și este ferm nu numai pentru că provine din ascensiunea apreciabilă a speranței de viață și reducerea mortalității, ci și printr-un factor nou și straniu în istoria reducerii mortalității în țara noastră, declinul masiv al numărului populației. Celelalte lucruri fiind egale, într-o populație în declin accentuat și de durată numărul deceselor se înscrie pe o iremediabilă curbă descendentă.      

Contextul social actual este dominat încă de multiplele probleme ale pensiilor (o vastă operațiune defectuos concepută și realizată în toate fazele sale) și câțiva indicatori referitori la evoluția populației în vârstă de 65 ani și peste pot prezenta interes.

Am văzut în figura 6 evoluția proiectată a raportului de dependență dintre populația tânără  și cea vârstnică, pe de o parte, populații predominant inactive economic, și populația în vârstă de muncă, activă economic în cea mai mare proporție,  pe de altă parte, un raport în ascensiune spectaculoasă, cu toate implicațiile sale.

Se poate observa  că raportul nu crește în anii 2024-2030 și își declanșează ascensiunea masivă după acești ani. De la 70 locuitori tineri și vârstnici la 100 de adulți în anul 2024 raportul ar ajunge la 89 în anul 2050 și la 101 în anul 2100.

Stagnarea din anii 2024-2030 provine din rigiditatea în timp declanșării declinului întregii populații în vârstă de 20-64 ani,  compusă din 45 de generații.

Putem vedea în grafic (în zona B) că declinul populației în vârstă de 20-64 ani începe vertiginos după anul 2030. În figura 8 avem alți doi indicatori asupra aceleiași populații, cea vârstnică, raportul de dependență a populației in vârstă de 65 ani și peste la 100 locuitori în vârstă de 20-64 ani și raportul de suport potențial între populația în vârstă de 20-64 ani și 100 locuitori în vârstă de 65 ani și peste.

Indicatorii cuantifică de fapt aceeași implicație a unei sarcini mai mari a unei populații în vârstă de muncă în declin față de populația vârstnică, implicație văzută din două unghiuri. Numărul locuitorilor vârstnici la 100 de locuitori în vârstă de 20-64 ani ar urma să treacă de la 34 la  53 persoane în anul 2050 iar numărul locuitorilor în vârstă de 20-64 ani  care vor reveni  la 100 de  persoane în vârstă de 65 ani și peste ar urma să se reducă de la 293 la 190, însemnând o sarcină mai mare a unei populații în vârstă de muncă mai mici.

Un întreg univers demografic etalat pe două secole

Ne oprim în final la fascinantele și instructivele piramide ale vârstelor în anii 2024 și 2050 în figura 9. Sunt oglinda trecutului și prezentului populației țării prin generațiile 1923-2023 și scrutează un posibil viitor dramatic, posibil fără întoarcere, prin generațiile mici care vor intra în populația țării în anii care vin, generațiile 2024-2049. Un întreg univers demografic etalat pe două secole. Piramidele sunt poate prea încărcate cu elemente explicative.

Piramida anului 2024 poartă vizibil amprenta marilor variații ale natalității înainte de anul 1990, dar și după anul 1990. Domină scăderea masivă din anii 1957-1966  (zona B) pe fondul importului de la Moscova a unei legislații extrem de permisive asupra întreruperii cursului sarcinii.

Industrializarea și urbanizarea cereau forță de muncă și antrenarea femeilor în activități economice în afara gospodăriei era soluția. Un număr mare de copii nu favorizau un transfer important de populație feminină din rural în urban. Anii 1967-1989 sunt cei ai legislației brutale și forțate asupra întreruperii sarcinii cu toate dramele pentru mame și copii.

Legislația inițială a devenit și mai dură în anii 1974 și 1983, se văd oscilațiile natalității în zona C.  A urmat accesul liber la avort și căderea natalității după anul 1989 (zona D). Populația este compusă în anul 2024 predominant din generații care și-au asigurat înlocuirea în timp, cele delimitate de acolada E. Generațiile mici născute după anul 1989 din zona D anunță o continuare a deformării piramidei după anul 2050 în absența unei redresări a natalității  și intrarea în faza unei depopulări catastrofale a țării după cum arată datele din proiectările DPONU pentru anii 2050-2100.

Piramida anului 2050 marchează începutul inversării istorice a formei piramidei, prin predominarea numerică a populației din spre vârful piramidei în raport cu baza și secțiunea mediană. Generațiile 1990-2049 cu descendențe inferioare pragului de înlocuire se află în secțiunea F iar dacă adăugăm și generațiile cu descendențe similare 1962-1989 întinderea neînlocuiri ar avea  dimensiona indicata de acolada G. O populație care nu își asigură înlocuirea numerică nu are decât un drum de parcurs în viitor și acesta este cel arătat de piramida anului 2100 din prima parte a articolului.

Un cadru internațional de apreciere și comparare a declinului populației României  îl avem în figura 10 cu datele pentru țările UE-27 din aceleași proiectări. Lituania, Bulgaria, Letonia și Croația ar urma să aibă declin mai important al populației până la mijlocul secolului. Domină declinul.

Creștere a populației până la mijloul secolului ar urma să aibă loc doar în Luxemburg, Irlanda, Cipru, Suedia Franța, Danemarca. Datele Eurostat completează tabloul, în anul 2023 o creștere naturală preponderent modestă  s-a înregistrat  doar în Cipru, Irlanda, Luxemburg, Malta, Franța, Suedia.

Imigrația va juca un rol din ce în ce mai important în menținerea unei creșteri a populației, spectrul declinului populației naționale putând avea  pe plan politic. Imigrația poate compensa scăderea naturală și asigura creșterea populației dar cu potențiale  alte riscuri.

Să nu omitem în acest context  că ultimele date Eurostat asupra ratei fertilității totale sunt pe anul 2022 și nici o țară din UE-27 nu are un nivel de 2,1 copii la o femeie, valoarea prag de înlocuire în timp a generațiilor. Cele mai multe țări au valori între 1,08-1,16 (în Malta și Cipru)  și 1,5 (cifrele pentru cele două țări  ridică semne de întrebare asupra creșterii naturale  menționate anterior).

Paradoxul clasamentului țărilor după nivelul ratei fertilității totale este situarea pe primele două locuri a Franței și României, braț la braț chiar, cu 1,79 și 1,71 copii la o femeie. Franța a fost multă, multă vreme țara-fanion cu o rată mai mare de 2,1 și o politică familială admirată, și pentru faimosul „quotient familial” în stabilirea impozitului pe venit, favorizând familia/mama cu copii. Iată ce „echivalent” pot avea asupra clasamentului Eurostat aprecierile din articol asupra nivelului de 1,7 copii la o femeie în țara noastră după anul 2015.

Poate România de azi să ia măsuri pentru creșterea natalității?

Poate fi stopat declinul populației țării, un declin etalat pe 35 de ani și ferm instalat în caracteristicile natalității și mortalității? Dacă privim proiectările Diviziei de Populație ONU, după cele prezentate în articol și luând în considerare  și proiectările Eurostat, alte informații, inclusiv ierarhiile valorilor în viața tinerelor cupluri și locul ocupat de copil, răspunsul nu poate fi decât negativ.

Degradarea întregii construcții demografice pe termen lung provine fundamental din regresul nivelului natalității (fără a neglija efectele migrației). Numai o redresare a natalității ar putea diminua dimensiunea anuală a declinului și ritmul depopulării țării. Dar nu stopa declinul, revenirea la o rată a fertilității totale de 2,1 copii la o femeie fiind iluzorie.

Redresarea natalității este o problemă care preocupă toate țările din Uniunea Europeană și răspuns nu s-a identificat până acum cu toate tentativele făcute. Sau, posibil, ar putea exista politici, programe și mijloace de redresare, dar extrem de costisitoare într-un context în care o altă problemă demografică preocupantă este o realitate dură și va rămâne o realitate și mai preocupantă și costisitoare în viitor, problemele îmbătrânirii populației.

În complexul mecanism al factorilor determinanți ai declinului fertilității pe lângă cei economici și culturali apar noi factori de influență și în Addendum sunt prezentate frica și îngrijorările.  

Este capabilă societatea românească să adopte în al 12-lea ceas politici și programe de redresare a natalității?

Președintele Klaus Iohannis nu a abordat în cele două mandate starea demografică a țării și perspectivele ei. În programul de guvernare al actualei coaliții sunt 5-6 măsuri generoase de stimulare a natalității, dar au rămas doar pe hârtie. Nu au fost adoptate. Probabil vor fi reluate în viitorul program de guvernare și vor exista tot doar pe hârtie, fiind din nou înșelați.

Marcel Ciolacu și-a anunța candidatura la Președinția României în discursul ținut la Congresul PSD la 24 august 2024. În discurs s-a oprit la „… partea crucială a planului nostru de creștere în următorii 10 ani”. Ni se vorbește de mari uzine de metalurgie, siderurgie, petrochimie, oțel românesc, autostrăzi și locuințe, fabrici de medicamente, agricultură, fabrici de procesare, export, servicii, construcții, servicii medicale  și de educație, turism. 

În viziunea candidatului la Președinția României problemele demografice ale țării, declinul și depopularea țării nu există. Nu le găsim nici în prima direcție strategică, nici în a doua, nici în a treia, nici în a patra și nici în primul obiectiv, al doilea obiectiv, al treilea obiectiv, al patrulea obiectiv. 

Cui se vor adresa direcțiile și planurile, cărei populații a țării? Cine le va realiza? După proiectările DPONU în cei 10 ani de care vorbește Președintele PSD,  2025-2035,  populația rezidentă a țării  ar urma să scadă de la 19 la 17,7 milioane, însemnând un declin de  1,3 milioane și se va îndrepta cu o scădere anuală  mai mare  spre cele 16 milioane proiectate pentru anul 2050. Datele pentru cei doi ani le regăsim și în proiectările Eurostat în scenariul Baseline projections.

Iată și date pentru anul 2023 pe care Primul ministru nu le știe: decedați 242,9 mii, născuți 153,4 mii. Diferența este declinul NATURAL al populației țării într-un singur an – 90 de mii locuitori.  

Nu putem întreba dacă datele din perspectivele Divizii de Populație ONU care prefigurează un viitor catastrofal al celei mai importante bogății a țării  sunt cunoscute de cei care răspund de destinele țării – Președinția, Guvernul, Parlamentul.

A lansa idei nu este o dificultate. Poate fi riscant. O cercetare demografică amplă în populația tânără și în cea a părinților ar putea arăta o sensibilitate reală la câteva măsuri adresate copilului în primul rând. Este vorba despre acordarea de credite avantajoase tinerelor cupluri care pot și doresc să aibă copii, dar nu au locuință, cu reducerea ratelor după aducerea pe lume a primului copil în primii 2 ani de la ocuparea locuinței și o a doua reducere la al doilea copil adus pe lume după alți 2 ani, locuri asigurate în creșe și grădinițe, în școli cu masă caldă și cu servicii după școală la costuri suportabile. Este societatea românească pregătită să adopte astfel de măsuri?  

Un exercițiu teoretic. Cum se poate reveni la o creștere a populației rezidente

Evoluția populației în varianta cea mai optimistă propusă de ONU oferă unicul cadru al unui exercițiu teoretic, revenirea la creștere a unei populații în declin timp de 33 de ani (1991-2023). În această variantă rata fertilității totale este de 2,1 copii la femeie, nivel care asigură înlocuirea în timp a unei populații și instalarea pe termen foarte lung a sării de stabilitate a numărului și chiar progres numeric  modest. 

Populația va continua să scadă după anul 2024 chiar dacă rata fertilității totale ar fi egală cu 2,1 copii în anii care vin. În anul 2075 populația ar atinge numărul cel mai mic, 17257 mii, si începând cu anul următor, 2076, tendința de creștere s-ar reinstala, modestă ca dimensiune anuală. De la 17257 mii în anul 2075 ar urma să ajungă la 17722 mii in anul 2100. Această creștere de numai 465 mii locuitori în 25 de ani arată cât de complicată și rigidă este refacerea unei populații în timp din starea de populație în declin în starea de populație în ascensiune numerică, pierdută în 33 de ani (anii 1991-2023).

Evoluțiile proiectate arată și o altă fațetă a schimbărilor pe termen foarte lung  și în figura care urmează  putem examina traseul pe care îl va urma populația după revenirea la creștere până la atingerea numărului din anul 2023, 19 milioane.  Creșterea  din anii 2091-2100 este constantă, de numai  28  mii locuitori. Admițând conservarea acestei creșteri  anuale  după anul 2100 populația ar ajunge la nivelul din anul 2023  după 145 de ani, în anul 2145. Comentariile sunt de prisos. 

Frica și îngrijorarea în luarea deciziei de a avea copii

O privire asupra unor factori noi de determinare a fertilității poate fi utilă. În societatea modernă aducerea pe lume a copilului este o decizie luată în funcție de numeroși factori, poziția majoră având-o situație economică și riscul pierderii locului de muncă. S-au alăturat în timp alți factori cum sunt frica și îngrijorarea. Îngrijorările au fost asociate cu o probabilitate mai redusă de a avea copii. Printre preocupările specifice, se află  protecția mediului, schimbările climatice, sănătatea personală,  pacea, imigrația și atitudinea față de imigranți, toate diminuând probabilitatea de a  avea copii. Un viitor perceput ca nesigur  duce la o fertilitate în scădere .

Informațiile și datele sunt din Germania, provenind dintr-un panel mare și reprezentativ pentru Germania –  Socio-Economic Panel Study (SOEP) (o cercetare selectivă  longitudinală  în  15000 de gospodării ale populației). Concluziile se referă la populația Germaniei. Fiind vorba de o populație de peste 80 de milioane  locuitori este posibil ca reprezentativitatea să nu difere esențial în alte țări din vestul Europei

Ar putea apărea și un alt factor de îngrijorare, un sindrom, în decizia de  a avea ori nu copii: frica de aduce pe lume un copil care va trăi într-o țară a cărei populație era de 23 milioane în anul 1990, a ajuns la 19 milioane aproape de anul 2025, va avea 16 milioane la mijlocul secolului și va trăi, apropiindu-se se de 100 ani, într-o populație de 10 milioane, după proiectările ONU. – Citește intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro