România revine în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (mai 1956)

După încheierea celui de-al doilea război mondial, mai mulţi lideri politici din întreaga lume au considerat necesară şi oportună înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.), cu scopul de a armoniza pe plan internaţional procedurile şi activităţile de combatere a bolilor şi a epidemiilor, precum şi pentru asigurarea în mod sistematic a sănătăţii colectivităţilor umane.

Dorinţa exprimată de reprezentanţii statelor care au participat la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite – privind includerea problemei sănătăţii popoarelor pe agenda de lucru a noii instituţii internaţionale – s-a concretizat prin conceperea şi elaborarea unui proiect de Constituţie a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Paris, 18 martie – 5 aprilie 1946). Acel document a fost dezbătut şi aprobat în cadrul Conferinţei internaţionale a sănătăţii (New York, 19 iunie – 22 iulie 1946) şi a intrat în vigoare la 7 aprilie 1948, după ce liderii politici din 26 de state membre ale O.N.U. au ratificat documentul de bază al O.M.S.

România a fost acceptată în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cu drepturi depline, la 8 iunie 1948. Din păcate, fenomenele de confruntare specifice Războiului Rece au influenţat într-un mod negativ participarea reprezentanţilor României la activităţile O.M.S. Pe fondul divergenţelor majore dintre autorităţile comuniste de la Bucureşti şi guvernele Statelor Unite ale Americii şi Marii Britanii, Ministerul Sănătăţii a trimis o notă directorului general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în februarie 1950, prin care se anunţa că România „nu se mai consideră membră a Organizaţiei”. Politicienii comunişti de la Bucureşti îşi exprimau în acest fel şi o solidaritate cu celelalte ţări din Europa, aflate în sfera de influenţă sovietică şi care au renunţat, la rândul lor, din considerente ideologice, la statutul de membru al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

La începutul anului 1956, mai precis la 19 martie 1956, Grigore Preoteasa a recunoscut, în mod indirect, că decizia adoptată de guvernul României în februarie 1950 a fost o greşeală. Ministrul Afacerilor Externe a precizat, în referatul pe care l-a trimis Secretariatului C.C. al P.M.R., faptul că „participarea la lucrările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este folositoare pentru ţara noastră, întrucât prin această organizaţie se poate face un schimb larg de informaţii ştiinţifice în ceea ce priveşte tratamentul diferitelor maladii, producţia de medicamente şi aparataj medical etc. Afară de aceasta, O.M.S. organizează reuniuni ştiinţifice internaţionale în diferite domenii ale medicinii şi participă la activităţile cele mai importante ale organizaţiilor internaţionale medicale”.

În paralel şi fără o legătură cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Direcţia de propagandă şi cultură a C.C. al P.M.R. a primit ca sarcină, la 10 aprilie 1956, din partea membrilor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (Gheorghe Gheorghiu-Dej, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Nicolae Ceauşescu, Chivu Stoica, Iosif Chişinevschi, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Alexandru Moghioroş, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan şi Ştefan Voitec), „să organizeze o şedinţă cu cadrele redacţionale din presă, radio, membri de partid, unde să li se citească raportul tov. N.S. Hruşciov cu privire la cultul personalităţii (lui Iosif Stalin – nota Petre Opriş) şi urmările lui”. Listele cu numele participanţilor la şedinţa respectivă urmau să fie verificate de membrii Secretariatului C.C. al P.M.R., înainte de desfăşurarea acesteia.

Pentru a-şi recăpăta statutul în Organizaţia Mondială a Sănătăţii, autorităţile române au acceptat la 10 aprilie 1956 – la fel ca şi cele din statele comuniste retrase, în perioada 1949-1950, din O.M.S. – să achite cotizaţia restantă din anul 1949 (15.857 dolari). De asemenea, guvernul de la Bucureşti şi membrii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. au fost de acord să se plătească 40.580 dolari, sumă care reprezenta cotizaţia României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru anul 1956.

Statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au acceptat să reprimească, în grup, ţările comuniste din Europa Centrală şi Est. Evenimentul respectiv a avut loc în luna mai 1956, în timpul celei de-a IX-a Adunări Mondiale a Sănătăţii.

Câţiva ani mai târziu, reprezentanţii României au ocupat, temporar, funcţii de conducere importante în organizaţia menţionată: vicepreşedinte al Adunării Mondiale a Sănătăţii (1959), vicepreşedinte al consiliului executiv al O.M.S. şi preşedintele uneia dintre comisiile Adunării Mondiale a Sănătăţii (1969).

Referatul întocmit de Grigore Preoteasa şi adresat Secretariatului C.C. al P.M.R., privind reluarea de către autorităţile române a activităţilor în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (19 martie 1956).

Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro