Sari direct la conținut

România își va retrage militarii din Afganistan începând din luna mai

HotNews.ro
romani in Afganistan, Foto: MApN
romani in Afganistan, Foto: MApN

România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii din Afganistan, afirmă ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, după participarea, miercuri, la reuniunea extraordinară comună a miniştrilor de externe şi miniştrilor apărării din statele membre NATO, organizată în format videoconferinţă.

Aliaţii din cadrul NATO şi-au anunţat miercuri decizia de a începe retragerea forţelor lor angajate în misiunea din Afganistan de la 1 mai pentru a o finaliza „în câteva luni”, potrivit unui comunicat publicat de Alianţă şi citat de AFP.

„Urmare discuţiilor aliate, miniştrii afacerilor externe şi ai apărării aliaţi au adoptat o Declaraţie comună a Consiliului Nord-Atlantic prin care au decis demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu 1 mai 2021. Ca unul din cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi în prezent, România va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii”, a scris ministrul Apărării pe pagina sa de Facebook.

Potrivit unui comunicat al MApN, citat de Agerpres, partea română a apreciat, în cadrul reuniunii, maniera de raportare a SUA la ansamblul problematicii situaţiei din Afganistan, atât din perspectiva dialogului şi coordonării cu Aliaţii, cât şi în ceea ce priveşte impulsionarea negocierilor şi procesului de pace intra-afgan.

Totodată, a evidenţiat angajamentul de lungă durată al României pentru stabilitatea şi securitatea Afganistanului şi a subliniat necesitatea luării în considerare a intereselor de securitate ale Aliaţilor şi ale Afganistanului, precum şi importanţa menţinerii solidarităţii şi unităţii NATO.

În context, ministrul Ciucă a subliniat importanţa focalizării atenţiei asupra aplicării măsurilor consistente de asigurare a protecţiei forţelor NATO din Afganistan în perioada următoare, concomitent cu o abordare coordonată privind retragerea trupelor. Oficialul român a exprimat, totodată, aprecieri pentru procesul de planificare derulat de Autorităţile Militare NATO, arată sursa citată.

De asemenea, în contextul discuţiilor, a fost abordată şi situaţia de securitate recent creată în Vecinătatea Estică. „Miniştrii de externe şi ai apărării din statele membre NATO au exprimat îngrijorarea privind evoluţiile recente şi creşterea semnificativă a prezenţei trupelor militare ruse în Crimeea ilegal ocupată şi la frontiera de est a Ucrainei”, se mai arată în comunicatul MApN.

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus marți că aliații NATO vor părăsi Afganistanul în coordonare cu retragerea planificată a trupelor americane până la 11 septembrie.

În jur de 7.000 de forțe ale coaliției, în principal din țări NATO dar și din Australia, Noua Zeelandă și Georgia se află în prezent în Afganistan, acestea depășindu-i ca număr pe cei 2.500 de soldați americani rămași în țară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro