Rusia, ce urmeaza?

S-a incheiat sau nu epoca lui Vladimir Putin in Rusia? Viitorul politic al lui Putin depinde de evolutia relatiei cu succesorul sau, Dmitri Medvedev. Chiar daca dispunem de mai multe informatii despre Medvedev decat aveam despre Putin in momentul in care Boris Eltin l-a desemnat succesor al sau in august 1999, sunt greu de evaluat variantele posibile de evolutie ale acestuia. Medvedev n-a fost niciodata un om politic public, ci doar un aparatcik, un tehnocrat, chiar om de afaceri pentru o scurta perioada. Medvedev n-a fost desemnat succesor de catre Putin doar pentru ca cei doi se cunosc de mult si au lucrat impreuna la Petersburg sau pentru ca i-ar fi loial, ci a fost ales, in primul si in primul rand, pentru ca nu are ambitii politice. Sau, deocamdata, Putin nu le-a descoperit. Putin spera sa supravietuiasca politic in era Medvedev si chiar sa joace un rol de prim-plan. De aceea, Putin l-a preferat pe Medvedev celuilalt prim-vicepremier, Serghei Ivanov, care, fara sa inteleaga situatia politica, a inceput sa se comporte in 2007 ca un viitor stapan al Rusiei. A fost o greseala fundamentala.

Chiar daca nu putem prognoza cum va evolua Medvedev ca presedinte, puterea are in Rusia o logica a ei. Spre deosebire de alte tari, in Rusia puterea este personificata si precis localizata in cabinetele Kremlinului. Fiecare noua administratie care se succede se formeaza pe scheletul celei precedente. Asa s-a intamplat si cu administratia Putin, care a functionat in primii ani cu personalul mostenit de la Eltin. Pozitii cheie, precum cea de premier sau de sef al administratiei prezidentiale, au fost detinute de Kasianov si Volosin, supravietuitori ai anturajului lui Eltin, dominat atunci de oligarhii Berezovski si Abramovici. Treptat, Putin si-a construit propria sa echipa. {i a inceput sa critice, insa fara excese, mostenirea epocii eltiniene.

S-a respectat astfel traditia puterii in Rusia/URSS, cand succesorul se distanteaza de predecesor. Asa s-a intamplat si la 1801, cand tarului Pavel, asasinat, i-a urmat fiul sau, Alexandru I, la fel si in 1953, cand lui Stalin ii succede o troica formata din Beria–Malenkov–Hrusciov. De altfel, transferul puterii a generat mereu convulsii in Rusia ca in nicio alta parte. Modelele dupa care s-a facut transferul puterii s-au format greu si au fost adesea contestate. Spre deosebire de alte perioade din istoria Rusiei, modelul succesorului „desemnat si ales democratic“ de electorat, model inaugurat de Eltin in 1999, este unul pasnic, care are in centrul lui tocmai principiul imunitatii predecesorului, ceea ce asigura un transfer nesangeros al puterii. Este un progres evident pentru Rusia. Acest lucru merita sa fie subliniat. |nsa logica sistemului de putere din Rusia cere ca succesorul sa-si nege predecesorul. Acest lucru se va intampla in timp si cu Medvedev.

Chiar daca Medvedev personal nu are deocamdata ambitii politice, in jurul lui se va forma, mai devreme sau mai tarziu, o echipa. Poate chiar din oamenii mosteniti de la administratia Putin. Ramasi la Kremlin, ei nu vor dori sa imparta puterea cu guvernul in fruntea caruia cel mai probabil va fi numit Putin. De aceea, mai devreme sau mai tarziu, chiar daca Medvedev isi va reconfirma loialitatea fata de Putin de cate ori va avea ocazia, intre administratia prezidentiala si guvern vor aparea conflicte.

Daca nu se schimba radical regulile jocului politic prin adoptarea unei noi Constitutii, in Rusia se vor concura doua centre de putere: Kremlinul lui Medvedev si guvernul lui Putin. Spectrul dualitatii puterii reinvie. Rusia a mai trecut prin asemenea crize, dintre care unele s-au incheiat cu razboaie civile. Crizele mai recente, din perioada sovietica, i-au pus fata in fata pe seful partidului si pe cel al Consiliului de Ministri (Hrusciov–Malenkov, Brejnev–Kosighin) care, dupa ce au colaborat mai multi ani, si-au transat, in cele din urma, relatia de putere dintre ei. |n biroul de la Kremlin este loc pentru un singur om. |mpreuna, unul langa altul, pot sta doar sub pavajul de piatra din Arhanghelski Sobor din Kremlin, unde sunt inmormantati, unul la picioarele celuilalt, cnejii si tarii Rusiei.

Sub „verticala puterii“, in varful careia se afla presedintele, pe care Putin a construit-o cu migala vreme de 8 ani, a asezat acum o bomba: cele peste 80% pe care le are in sondajele de opinie. Dintr-o data, omul care se bucura de cea mai mare incredere in opinia publica paraseste Kremlinul, simbolul puterii, si devine omul doi in stat. Nimeni nu poate raspunde la intrebarea cum va functiona „verticala puterii“ intre presedinte si premier. Informatiile dinspre elita regionala nu sunt deloc incurajatoare. |ntr-o federatie asimetrica de dimensiunile Rusiei, loialitatea elitei regionale este fundamentala. Or, in acest moment elita regionala nu stie incotro sa se orienteze: spre Kremlin, ca si pana acum, sau spre Casa Alba, sediul guvernului Rusiei, unde-si va avea biroul Putin. De la 10 decembrie 2007, din momentul anuntarii succesorului, si pana la sfarsitul lunii februarie, s-a putut observa cum nu doar elitele regionale, ci si membrii echipelor lui Putin si marelui perdant al transferului de putere, Ivanov, s-au imbulzit la coada la viitorul presedinte al Rusiei, Medvedev.

De aici si reactia lui Putin, care, in sedinta Consiliului de Stat din 8 februarie, a prezentat Strategia dezvoltarii Rusiei pana in 2020, incercand sa convinga birocratia rusa ca va juca un rol important inca mult timp de acum incolo.

Nimeni nu stie ce vrea Putin. Faptul ca a trasat o strategie pana in 2020 nu inseamna nimic. {i Hrusciov a schitat planul de intrare in comunism in 1980. Se vorbeste de revenirea lui Putin la Kremlin, existand chiar un site de Internet Putin2012. |nsa cine a plecat de la Kremlin nu s-a mai intors acolo niciodata, decat langa zidul Kremlinului din Piata Rosie, pentru a fi ingropat. Preluarea sefiei guvernului de la Moscova de catre Putin amana sine die alte potentiale proiecte, cum ar fi introducerea functiei de lider national sau cea de presedinte al Uniunii Rusia-Belarus.

Daca nu se va adapta noului statut de al doilea om in stat, Putin ar putea spori prerogativele sefului guvernului in raport cu presedintele doar prin modificarea Constitutiei din decembrie 1993. Teoretic, el are in Duma de Stat majoritatea absoluta pentru a declansa procedura de modificare a Legii fundamentale.

Doar teoretic, pentru ca busola deputatilor le arata intotdeauna ca puterea este la Kremlin, nu in alt loc. Or, o republica parlamentara ar fi impotriva traditiei de sute de ani din Rusia. Interventiile publice, atat ale lui Putin, cat si ale lui Medvedev, arata, pe de o parte, ca Putin nu este pregatit sa devina al doilea om in stat si, pe de alta parte, ca Medvedev nu poate deocamdata sa depaseasca statutul de vicepremier tehnocrat. De astfel de probleme Rusia nu s-a mai lovit niciodata. Daca elita de la Moscova nu va rezolva aceste dileme, Rusia s-ar putea confrunta cu o veritabila criza a sistemului politic, ale carei baze au fost puse de Constitutia din 1993.

Singurele solutii pentru a evita scurtcircuitarea sistemului sunt asimilarea de catre Putin a noului sau statut de al doilea om in stat sau retragerea sa de pe scena politica. Cum aceste variante par putin probabile, in acest moment, iar alte solutii, cum ar fi modificarea Constitutiei, demisia lui Medvedev si revenirea lui Putin la Kremlin, pe langa faptul ca ar compromite si asa compromisa „democratie rusa“, sunt si greu de realizat, Rusia nu va putea sa evite un proces de dezagregare a puterii. Asta inseamna ca unitatea elitei ruse se fisureaza, isi face loc pluralismul, mai devreme sau mai tarziu extinzandu-se libertatile. |n acest fel s-ar crea conditiile pentru ca Rusia sa redescopere valorile lumii occidentale.

Occidentul, insa, nu va putea influenta evolutiile din Rusia. Vectorul occidental este puternic in Ucraina si Georgia pentru ca aceste tari au ales sa se integreze in structurile europene si euro-atlantice. |n Rusia, Occidentul n-a fost niciodata un factor influent. |n acest moment, Rusia nu vrea si nici nu poate sa se integreze in lumea occidentala, desi acolo ii este locul. Din pacate, astazi nimeni nu mai vorbeste de integrarea Rusiei. {i mai trista este constatarea ca Occidentul a consolidat pozitia actualului establishment de la Moscova. Neintelegand ce se intampla in Rusia, cancelariile occidentale nu adopta o politica adecvata. De fapt, nici nu-i prea pasa Occidentului de ce se intampla in aceasta tara. Liderii occidentali stiu ca opinia publica nu-i va sanctiona niciodata pentru ca se imbratiseaza cu Putin, seful unei structuri de putere de tip mafiot. Iar Kremlinul stie ca politicienii occidentali au si ei un pret. Bani sa le cumpere bunavointa se gasesc in Rusia.

Occidentului ii lipseste o strategie in relatia cu Rusia. Din pacate, liderii occidentali nu au pe agenda democratizarea acestui imens spatiu. Unii dintre ei, convinsi intim ca rusii sunt inapti ca rasa pentru democratia de tip occidental, se limiteaza fie la a produce discursuri antirusesti, fie asteapta posturi bine remunerate in fruntea unor sucursale ale Gazprom. Niciodata Occidentul n-a fost mai putin pregatit pentru o criza politica in Rusia decat este astazi.