Sari direct la conținut

Rusia primeste o lovitura neasteptata din partea Chinei, Putin ameninta iar Europa

HotNews.ro

Rusia a suferit un esec neasteptat in negocierile cu China pentru un imprumut acordat companiilor petroliere de stat Rosneft si Transneft. Chinezii si-au confirmat, o data in plus, renumele de cei mai dificili negociatori, scrie RBC Daily. In aceeasi zi, premierul Vladimir Putin a avertizat Europa ca trebuie sa se decida repede daca mai vrea gazoductul North Stream, iritat de disensiunile politice din interiorul UE.

China, conditii inacceptabile pentru Rusia

Delegatia rusa care a negociat cu China obtinerea unui credit in valoare de 25 miliarde de dolari s-a intors cu mina goala. Partile nu au reusit sa ajunga la o intelegere privind conditiile de creditare, din care cauza tratativele au fost intrerupte de partea rusa, scrie RBK. Acordul vizand contruirea unei ramificatii spre China a olegoductului Siberia de nord (valoarea proiectului – 600 milioane dolari) si care urma sa fie deservit de Rosneft, a fost semnat de Transneft si compania petroliera chineza de stat CNPC la sfarsitul lui octombrie.

Presa a speculat ca partea chineza va putea acorda Rosneft si Transneft un imprumut de 20-25 miliarde de dolari, in contul viitoarelor livrari, din care 15 miliarde erau destinate Rosneft in calitate de avans pentru livrari.

Sursele RBK apropiate discutiilor au declarat ca partea chineza a cerut o dobanda Libor +5%, ceea ce este egal cu conditiile unui credit bancar.

Putin ameninta ca renunta la Nord Stream

Europa trebuie sa decida mai repede daca are sau nu nevoie de gazoductul Nord Stream prin Marea Baltica, a declarat premierul rus, Vladimir Putin, la intalnirea cu omologul sau din Finlanda, Matti Vanhanen. Daca volumul de gaze propus europenilor de Gazprom nu este necesar, Rusia va spori capacitatile de productie de gaze lichefiat si va vinde carburantul pe alte piete mondiale, a amenintat Putin, citat de RBC.

Prima ramificatie a conductei din Rusia in Germania, cu o capacitate anuala de 27,5 miliarde metri cubi, urma sa fie data in functiune in 2010. Constructia celei de-a doua ramificatii, capabila sa ajunga pana la 55 miliarde metri de cubi de gaze, ar urma sa fie gata in 2012.

Impotriva constructiei Nord Stream se pronunta o serie de tari, inclusiv Estonia, Polonia, Suedia si Finlanda, motivand pozitia lor prin temeri privind situatia ecologica din Marea Baltica. Expertii cred insa ca aceste tari, in special Polonia, sunt nelinistite in primul rand de pierderea profitului obtinut din tranzitul gazului rusesc.

Daca Europa nu are nevoie de Nord Stream, Rusia va construi uzine de prelucrare a gazelor si va trimite carburantul pe pietele mondiale, inclusiv europene, numai ca la un pret mult mai mare, a afirmat Putin.

In opinia analistului Vitali Kriukov, de la firma de consultanta Kapital, posibilitatea ca Rusia sa renunte la proiecul Nord Stream este destul de neplacuta pentru europeni. Gazul lichefiat costa, cu adevarat, mai mult decat cel transportat prin conducte, pentru ca are un cost de productie mai ridicat. Nici Rusia nu este avantajata de revizuirea planurilor sale. In Europa sunt cele mai mari preturi la gaze, iar Nord Stream ar fi garantat Gazpromului un consumator stabili si bun platnic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro