Saptamana Barroso

Miercuri se incheie probabil cea mai dificila saptamana din viata politica a lui Jose Manuel Barroso, candidat pentru un nou mandat in fruntea Comisiei Europene. Sustinut de liderii celor 27 de state membre, dar criticat de pe alocuri de acestia, unic candidat, dar cu o puternica opozitie din partea verzilor si socilistilor din Parlamentul European, Barroso a avut o vara intensa, care se va incheia prin votul pe care i-l va da Parlamentul in 16 septembrie. Unul pozitiv, dupa toate anticiparile.

Portughezul Jose Manuel Barroso nu a impresionat in cei cinci ani de mandat, spun contestatarii sai. Primul esec, respingerea Tratatului Constitutional de Franta si Olanda, un esec si al Comisiei, aflata de putin vreme in functie la momentul respectiv. Apoi s-a spus ca a fost un presedinte slab, ca nu au existat mari initiative in perioada sa, in afara pachetului de schimbari climatice, ca executivul european, cum mai este numita Comisia Europeana, nu a avut reactia dorita in criza economica prin care trece Europa de un an de zile aproape.

Asadar, in ciuda sprijinului explicit pe care l-a obtinut de la liderii statelor membre ale UE, vara lui Barroso a fost zbuciumata. Unii spun ca Sarkozy sau Merkel sau Brown isi doresc un functionar precum Barroso, nu un politician puternic precum a fost Jacques Delors – considerat, pana acum, cel mai de succes presedinte al Comisiei, in cea mai de succes perioada a ei -, pentru ca, in criza actuala, nu se stie cand e nevoie sa impuna niste masuri protectioniste, iar un presedinte puternic al Comisiei ar fi o piedica.

Unul ca Barroso nu le-ar pune probleme, in ciuda declaratiilor pe care le face si in ciuda faptului ca e privit ca un atlanticist, cu o puternica simpatie fata de SUA si o formatie mai degraba britanica: eviziunea sa asupra economiei e liberala, sustine extinderea europeana si evita marile proiecte federaliste. Motive care nu il fac extrem de simpatic la Paris si Berlin, dar care pot fi trecute cu vederea atata vreme cat le trateaza cu condescendenta. Cat despre comportamentul sau, multe state mici l-au acuzat ca s-a purtat cu manusi cu marile state UE. Barroso e diplomat si nu a vrut sa supere pe nimeni. Iar atunci cand faci politica la nivelul Europei, e bine sa nu superi pe nimeni daca vrei sa iti pastrezi pozitia, se pare.

Asa ca la Consiliul din vara, sefii celor 27 de state UE, reprezentanti ai unor guvernari de dreapta si de stanga deopotriva, si-au exprimat in mod formal sustinerea lui Barroso pentru un nou mandat si au trimis nominalizarea sa Parlamentului European.

O vara de negocieri fierbinti

Aici lucrurile pareau sa se complice, cu opozitia socialistilor, liberalilor si verzilor, care au venit in contrapondere grupului de centru-dreapta, PPE, care si-a exprimat din start sustinerea pentru portughez si, oarecum paradoxal, a euroscepticilor. O sustinere insa insuficienta, asa ca Barroso a avut parte de ceva emotii pe parcursul verii. Sau asa parea. Oricum, odata ce Parlamentul European, in noua sa componenta, a decis sa nu voteze nominalizarea lui Barroso si spunea ca probabil asta nu se va intampla decat dupa referendumul din Irlanda asupra Tratatului de la Lisabona, din 2 octombrie, a fost clar ca Jose Manuel Barroso trebuia sa vina cu ceva consistent in fata legislativului de la Strasbourg si a eurodeputatilor, care credeau ca au fost cu obstinatie ignorati in primii cinci ani de mandat ai portughezului.

Vara a fost marcata de negocieri intense la nivel european, iar ele au pivotat si in jurul lui Barroso. De aceea un portofoliu de comisar promis de el cu siguranta, nu este o certitudine ca ar putea fi obtinut. De ce spun asta? Pentru ca, intr-o discutie Barroso-Basescu, se pare ca presedintele roman ar fi solicitat portofoliul transporturilor. Insa presedintele Comisiei i-a spus ca are ceva mai bun pentru Romania, adica agricultura.

Cu o astfel de certitudine s-a jonglat apoi intreaga vara in Romania, cand toti cei din administratie, toti cei abilitati, au declarat fara retineri ca noi asta tintim in noul Colegiu si ca avem sprijinul Frantei. O Franta care, intre noi fie vorba, si-a aratat dintii fata de Barroso si nu o singura data: pe langa emotiile pe care i le-a dat Sarkozy intr-o anumita perioada presedintelui Comisiei, pana cand si-a declarat sustinerea totala si fara cale de intoarcere, saptamanile trecute a reaparut ipoteze unei alternative la Barroso in cazul in care nu ar fi votat de Parlamentul European: Francois Fillon, actualul premier francez.

Totul insa, probabil, pentru a adauga un pic de sare si piper afacerilor europene, considerate in general destul de plictisitoare.

Mai mult, liberalii si socialistii din PE au avansat ideea ca Verhofstadt, fost premier belgian, liderul liberalilor din PE, sa poata fi propunerea alternativa la Jose Manuel Barroso. Numai ca lipsa lor de unitate si consecventa in deciziile deja luate – inainte vacantei de vara spuneau clar ca nu il vor vota pe presedintele Comisiei inainte de referendumul din Irlanda – le-a stirbit din credibilitate. Ce fel de contestatar esti daca nu propui o alternativa? Alternativa a lipsit, Barroso fiind unicul candidat.

Barroso la raport

Peste vara, portughezul a pregatit un program politic si economic pentru iesirea din criza, pe care l-a trimis spre analiza grupurilor politice din Parlamentul European, in fata carora l-a prezentat si detaliat miercurea si joia trecuta.

Unii spun ca planul nu este suficient de ambitios si ca nu sunt chestiuni controversate, care sa miste lucrurile, altii vad jumatatea plina a paharului, aratand ca este pentru prima data cand un presedinte al Comisiei – un candidat la aceasta functie – prezinta un astfel de program PE inainte de nominalizarea sa. Si ca planul este destul de nuantat, ceea ce n-ar fi fost in cazul in care Barroso n-ar fi aspirat la realegerea in fruntea Comisiei.

Asadar, dupa ce grupurile politice l-au audiat saptamana trecuta, in afara verzilor, cu usile inchise, Conferinta Presedintilor (presedintii grupurilor politice din PE) a decis supunerea la votul parlamentului a candidaturii lui Barroso miercuri, 16 septembrie.

Se anticipeaza obtinerea unei majoritati menite sa ii asigure inca cinci ani la sefia Comisiei Europene, probabil in jur de 314 voturi. Numai ca sunt deja eurodeputati care spun ca, daca irlandezii ratifica Tratatul de la Lisabona, candidatura lui Barroso ar trebui supusa din nou votului, intrucat, potrivit acestui tratat, ar trebui votat cu majoritate absoluta, adica 369 de voturi, mult mai dificil de obtinut. Este o chestiune legala care trebuie transata.

Nu de alta, dar daca presedintele este ales pe un tratat, iar Comisia se va constitui pe un alt tratat, unde e coerenta?

Dupa confirmarea prin vot a lui Barroso, sefii de stat si de guvern ai statelor membre se vor intalni sa decida componenta Comisiei, portofoliile si numarul acestora. Si vor trebui sa se grabeasca, pentru ca ea sa fie alcatuita tot sub Tratatul de la Nisa sub care e votat presedintele. Insa, pe de alta parte, documentul prevede mai putini comisari decat numarul statelor membre. Un post este usor de rezolvat: tara care va obtine postul de inalt reprezentant pentru politica externa (potrivit Tratatului de la Lisabona ministrul de externe al UE) nu va obtine un loc in Comisie. Insa este un post. Pe de alta parte, si Lisabona indica faptul ca din 2014 numarul comisarilor trebuie redus.

Negocierile sunt dure, iar Barroso a fost in centrul lor. Ramane sa vedem ce a negociat, ce a cedat pentru ca el sa isi pastreze pozitia de sef al Comisiei Europene.