Sase banci europene cer sprijin financiar pentru Romania
Sase banci europene mari cer Comisiei Europene ca aceasta sa acorde sprijin financiar Romaniei si Ucrainei, tari in care acestea sunt prezente ca importanti creditori ai economiei reale, a transmis Bloomberg. Potrivit agentiei citate, pe adresa Uniunii Europeane a fost trimisa o propunere in 12 puncte de sprijinire a respectivelor tari. Pentru cresterea lichiditatilor, se propune printre altele acordarea pentru aceste banci a unor credite in dolari sau euro si garantarea creditelor de consum de catre institutii financiare precum Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare.
Apelul a fost semnat de bancile UniCredit si Intesa SanPaolo din Italia, Erste Bank si Raiffeisen Bank din Austria, banca franceza Société Générale, precum si de banca belgiana KBC.
Potrivit unor analisti, aceste banci, care au interese majore in regiunea Europei de Est, pot asigura, in cazul in care vor fi sprijinite, “un colac de salvare a capitalului”, dar daca mai multe dintre ele se retrag din regiune, unele tari est-europene pot intra in colaps. Guvernul austriac a semnalat deja ca sistemul bancar din Europa de Est asteapta un sprijin din partea Uniunii Europene prin intermediul fondurilor de coeziune, al Bancii Centrale Europene si al Bancii Europene de Investitii. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat ca sprijina acest demers. Reprezentantii bancilor amintite, contactate de Blomberg, au refuzat sa comenteze gestul lor.
Citeste si comenteaza informatia pe blogul lui Dan Popa.