Sase femei in confruntare cu oglinda. Jurnal de Romania. Constanta, cel mai nou spectacol semnat Carmen Lidia Vidu, are premiera in weekend

Primul episod al „Jurnalului de Romania” are drept protagonisti sase actori din Sfintu Gheorghe, din Secuime. In episodul doi, Carmen Lidia Vidu muta operatiunea de dezvaluire si invaluire a unui oras in Dobrogea, tot cu sase protagonisti, dar toate femei – actrite la Teatrul de Stat Constanta. „Jurnal de Romania.Constanta”, cel mai nou spectacol semnat Carmen Lidia Vidu, are premiera in weekend – vineri, sambata si duminica, de la ora 19:00, la Teatrul de Stat Constanta.

„Jurnal de Romania. Constanta”

Premiera: Vineri 3 martie, sambata 4 martie si duminica 5 martie, la ora 19:00

Teatrul de Stat Constanta

Regia: Carmen Lidia Vidu

Cu: Mirela Pana, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Laura Iordan Adrian, Alina Mantu si Florina Stanculet

Scenografie: Lacramioara Dumitrascu

Coregrafie: Cristiana Dragan

Montaj video & fotografie: Cristina Baciu

Costume: Lacramioara Dumitrascu

Pagina de Facebook:https://www.facebook.com/JurnaldeConstanta

„Jurnal de Romania” este un proiect multidisciplinar care reuneste filmul experimental, artele vizuale si teatrul. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectiva antropologico-vizuala a comunitatilor privite din unghiul actorilor care locuiesc si activeaza acolo.

„Vreau sa vad cum arata Romania mai putin turistica si mai putin televizata, ma intereseaza o viata normala, dar a unor oameni mai putin simpli, adica a unor oameni de cultura. Combinatia de actor, viata din spatele scenei si orasele Romaniei poate genera o imagine si un discurs aparte, profund si totusi usor de digerat. E un punct de vedere asupra Romaniei 2017, o tara in care sunt multe tensiuni, in care teatrul cunoaste mai mult ca oricand lupte interne si in care viata de zi cu zi e macinata de probleme sociale, politice si culturale. Spectacolul de teatru se doreste a fi un vehicul de comunicare.” – Carmen Lidia Vidu

Repetitii „Jurnal de Romania. Constanta” / Foto: Marian Adochitei

De ce numai femei? Pentru ca barbatii de prin ale noastre teatre ori sufera de neimplicare si blazare, ori nu se simt in stare a se privi in oglinda, fara menajamente, pentru a-si contura un autoportret cu natura vie a orasului unde locuiesc, asa cum ii ispiteste Carmen Lidia Vidu, prin al sau „Jurnal de Romania”.

De regula, legatura speciala a femeilor cu oglinda este redusa la fascinatia lor pentru propriul chip sau la smintita lor preocupare de a-si ascunde / repara defectele fizice si de a iesi in lume nu doar dichisite, ci mai ales tainuite in spatele unei masti captivante sau macar acceptate de cei din jur. Dar femeile inteleg cel mai bine rostul oglinzii, care coincide cu rostul unei autentice pagini de jurnal. Pentru femei, a avea o oglinda inseamna a avea mereu curiozitatea de a-si cauta /controla/masura identitatea. O curiozitate care nu poate fi despartita de nevoia de a REFLECTA la cum arati, la ce se intimpla cu tine/ce esti si la ce poti deveni. Ma oglindesc, deci gindesc. Ma oglindesc, deci povestesc – nuanteaza regizoarea Carmen Lidia Vidu, si astfel sase actrite devin autoarele unor pagini cu parfum de femeie din Jurnal de Romania.Constanta.

Ma oglindesc, deci ma razvratesc – este gindul ce le aseamana si le aduna pe cele sase actrite din Constanta, iar confesiunile lor lasa in urma autoportretele unor femei care au experimentat nesupunerea, refuzind a se lasa inghesuite in imaginea reflectata de oglinda societatii constantene, unde eliberarea din captivitatea unor prejudecati este inca la primii pasi. Femei care au experimentat diverse forme ale fricii, cu durerile, umilintele si rusinile lor. Frica de batul educatoarei de la gradinita, frica de judecata si palma parintilor, frica de bolile stiute si nestiute care ne pot surpa trupurile si schimonosi sufletele, frica de adevaruri ce pot stirni rupturi si violente conjugale si salvarea prin recursul la minciuna, frica de gura lumii care te vrea maritata si femeie ce stie sa tina de barbat, frica de a fi minoritar, frica de ignoranta, frica de singuratatea in doi si durerea de a-ti vedea iubitul transformat intr-o lighioana ce te forteaza sa alegi intre el si copil.

Repetitii „Jurnal de Romania. Constanta” / Foto: Marian Adochitei

Femei nascute in anul in care s-a plins mult, sau venite pe lume datorita unui ciorap rupt. Femei care si-au vazut tatal doar in poze, sau care au crescut cu dorinta de a intra la SRI, pentru a porni in cautarea tatalui pierdut. Femei care si-au gasit insotitorul de drum, altele care traiesc inca sentimentul ratarii si nu reusesc a semna pacea cu sine. Femei care au descoperit ca nevoile lor pot naste un nou tip de familie, o familie ferita de spaima intoarcerii acasa. Femei care traiesc bucuria pura si simpla a refugiului in locul preferat: o sufragerie, unde sa te inghesui pe canapea, intre sot si copil, privind impreuna la tv; un culcus de unde sa privesti spre perdeaua verde din casa si sa visezi la lumea ta verde-albastra; Delfinariul sau piatra de linga Cazino, pe care sa stai ore intregi si de unde sa te intorci acasa cu gindurile limpezite si cu sperantele renascute.

Femei care ii recunosc pe turistii straini si romani veniti la mare dupa miros. Femei care au crescut cu povesti ascultate la radio, sau care au inceput a descoperi lumea prin serialele englezesti Linia Maritima Onedin si Poldark. Femei care au facut arte martiale, dans si gimnastica, care invata tehnici de respiratie si de supravietuire, si care sint exasperate de mizeria si saracia unui oras cu un fabulos potential de dezvoltare, dar stors si abandonat de politicieni. Femei cu origini amestecate, prin familiile carora ratacesc cite un turc, un tatar, un bulgar, aroman sau cine mai stie ce alta mixtura de natii. Femei mereu in cautarea oglinzilor care nu le mint, femei militante si naive, care nu se feresc sa recunoasca : ma oglindesc, deci incerc sa aflu cum si de ce traiesc.

Femeia care si-a pierdut echilibrul dupa ce si-a vizitat fratele vitreg de la Psihiatrie, unde bolnavii sint batuti cu ligheanul in cap, injectati prin pijamale si lasati sa doarma in umezeala hainelor demult neschimbate. Femeia-singura actrita tataroaica din Constanta, pentru care viata este o eterna naveta intre spital-teatru si intre tatari-romani. Femeia care striga ca de minoritari este nevoie doar in campanii electorale, apoi nimeni nu ii mai asculta, desi cei diferiti au atitea de dezvaluit si de daruit, incepind cu primul verset din Coran, care este „Citeste, citeste, citeste!”, pina la experienta traumatizanta de a lucra intr-un spital si minunea de a te trezi vindecata doar la teatru. Un teatru cirpit, unde sase actrite asteapta spectatorii din Dobrogea si de pretutindeni, pentru a trece impreuna pragul unor oglinzi nevazute. Oglinzile ascunse in confesiunea unui om, intr-o carte, un film, un tablou, un dans, o fotografie, o melodie – un spectacol: „Jurnal de Romania.Constanta”.