Schimbări climatice: Tot mai multe națiuni își pregătesc planuri pentru „dezastre sanitare” – analiză Reuters
Guvernele se concentrează din ce în ce mai mult asupra riscurilor pentru sănătate cauzate de schimbările climatice, majoritatea națiunilor luând în considerare în planurile lor climatice preocupări de la malarie până la boli de inimă, potrivit datelor comunicate în exclusivitate pentru Reuters de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Mai mult de 90 % dintre țări au inclus riscurile pentru sănătate în angajamentele lor de combatere a schimbărilor climatice, cunoscute sub numele de contribuții determinate la nivel național (NDC), față de 70 % în 2020, potrivit noilor date ale OMS, care urmează să fie publicate într-un raport viitor.
Directorul OMS pentru sănătate publică și mediu, Maria Neira, a declarat că această criza climatică amenință pilonii cheie ai sănătății publice – inclusiv accesul la hrană, apă, adăpost și aer curat – iar țările ar putea întâmpina dificultăți în a răspunde în mod adecvat la riscurile în creștere.
„Schimbările climatice vor alimenta toate posibilele dezastre de sănătate la care ne așteptăm. Trebuie să ne asigurăm că dispunem de sisteme de sănătate adaptate la secolul XXI”, a declarat Neira înainte de lansarea vineri a raportului anual al OMS privind statisticile de sănătate.
„Trebuie să schimbăm povestea (privind schimbările climatice). Până acum, ne-am concentrat prea mult pe ghețari, pe generația următoare și pe planetă”, a spus ea într-un interviu.
Dar „argumentul sănătății pentru acțiunea în domeniul climei poate fi foarte puternic și poate fi cel care ar putea motiva guvernele”.
La începutul acestei luni, președintele desemnat al COP28 din Emiratele Arabe Unite, Sultan al-Jaber, a declarat că summitul ONU privind clima din decembrie va fi primul care va dedica o zi sănătății și va găzdui o reuniune ministerială privind sănătatea și clima.
Într-un alt raport publicat în această săptămână, Alianța globală pentru climă și sănătate – un grup de organizații din domeniul sănătății – a constatat că țările bogate sunt în urma națiunilor cu venituri mai mici în ceea ce privește integrarea preocupărilor legate de sănătate în NDC-urile lor.
Lumea este pe cale să depășească o crește a temperaturii de 1,5C
Constatările vin în contextul în care Organizația Meteorologică Mondială a avertizat miercuri că există o probabilitate tot mai mare ca temperatura medie globală să depășească în următorii cinci ani limita de încălzire de 1,5 grade Celsius (2,7F) stabilită în Acordul de la Paris din 2015.
Oamenii de știință din domeniul climei au avertizat că limita de 1,5C este un punct de inflexiune crucial, după care impactul, de la creșterea nivelului mării la temperaturile extreme, este posibil să devină mult mai sever.
Cel mai recent raport al Grupului interguvernamental al ONU privind schimbările climatice (IPCC) a evidențiat diverse riscuri pentru sănătate sensibile la schimbările climatice, cum ar fi stresul termic, o creștere a bolilor care se răspândesc prin intermediul alimentelor, creșterea penuriei de apă, schimbări în familiile de insecte și paraziți și înrăutățirea condițiilor de sănătate mintală.