Science Report: Primii Homo sapiens care au părăsit Africa nu sunt chiar cei la care v-ați fi gândit. Nu știm când a apărut primul sărut, dar a venit cu probleme. Omul a devenit cel mai important factor evolutiv al planetei

​Primii Homo sapiens care au părăsit Africa nu sunt chiar cei la care v-ați fi gândit ● Nu știm când a apărut primul sărut, dar a venit cu probleme ● Omul a devenit cel mai important factor evolutiv al planetei

Primii Homo sapiens care au părăsit Africa nu sunt chiar cei la care v-ați fi gândit

Problematica evoluției și a migrațiilor umane a fost și a rămas una complexă, în ciuda aparentului consens din mediul științific. Și când spun consens, mă gândesc în special la ipoteza „Out of Africa 2”, cea care spune că Homo sapiens a evoluat undeva în estul sau sudul Africii, asta acum vreo 200.000 de ani, apoi ar fi migrat, acum circa 60.000 de ani, colonizând inițial Asia și Australia, apoi Europa și America.

Ipoteza asta, în realitate, are multe hibe. Multe lucruri care nu se leagă. Iar unul dintre aspectele astea tocmai a ieșit la iveală, deși modul în care a fost intrepretat pentru a se mula pe Out of Africa 2 încă lasă de dorit. Să vă explic.

Conform ipotezei general acceptate, prima mare migrație din Africa, „Out of Africa 1”, ar fi avut loc acum circa 1,9 milioane de ani și l-a avut în primul plan pe Homo erectus. De atunci și până acum 60.000 de ani, nimănui nu i-a mai dat prin cap să migreze. Practic, atunci are loc „Out of Africa 2”, episod major care îl are ca personaj central pe Homo sapiens.

Homo sapiens care, zice-se, ar fi apărut fie prin Etiopia, fie prin Africa de Sud, fie prin Maroc, deși ultima variantă e trasă de păr rău de tot. Mai mult, tot prin Etiopia, și la doi pași de locul în care ar fi apărut Homo sapiens, ar fi apărut și o subspecie, Homo sapiens idaltu.

Studiul despre care am pomenit la început aparține unui grup de geneticieni de la Universitatea din California și a apărut în revista Nature. În el se spune că au fost identificate urmele genetice nu ale unei singure populații ancestrale africane, ci a două populații distincte, dar care au făcut schimb de gene de-a lungul timpului. Mai mult, ele au origini care merg până acum 400.000 de ani, cu mult înaintea apariției speciei Homo sapiens.

Bomboana pe coliva concluziilor studiului este că populațiile cu pricina ar fi dat naștere unui grup mixt, ai cărui urmași ar fi părăsit Africa acum 50.000 – 60.000 de ani. Având în vedere, că prezența lui Homo sapiens este bine documentată arheologic la 200.000 de ani în Orientul Mijlociu, și cam tot pe la aceeași vârstă în China, ca să nu mai spunem de prezența lui H. sapiens, mai nou, în Europa, la aproape 60.000 de ani, e clar că există în continuare aspecte care, pur și simplu, nu se leagă.

Numai ideea a două grupuri distincte neagă din start ipoteza evoluției liniare susținută de „Out of Africa 2”. Varianta alternativă, numită „ipoteza multiregională”, care susține că nu a existat un singur Eden pentru specia umană, ci multe puncte în care indivizi au evoluat, s-au intersectat și au făcut shimb de gene, este considerată în continuare o cenușăreasă. Și asta deși, culmea, ar putea explica incluziv cazul celor două specii distincte africane.

Nu știm când a apărut primul sărut, dar a venit cu probleme

Sărutul, ca practică în sine, este un act ale cărui origini poate că nu vor fi dezvăluite niciodată. Există cercetători care spun că el ar avea chiar origini simiene, având în vedere că maimuțele bonobo și cimpanzeii îl practică. Alții spun că ar fi un comportament învățat, iar originile sale ar fi cu mult mai noi decât ne imaginăm.

Mare atenție, vorbim azi despre sărutul romantic, nu despre cel prietenesc-părintesc. Cel din urmă se regăsește în toate culturile lumii, în timp ce primul este ceva mai rar. Acesta este și subiectul unui studiu interesant apărut recent în revista Science, studiu semnat de doi cercetători danezi, unul de la Universitatea din Copenhaga, celălalt de la Oxford.

Cei doi au plecat de la ideea că sărutul a fost o cale de transmitere a unor agenți patogeni care au dus la proliferarea herpesului. Așa că s-au apucat să caute date despre posibila recrudescență a acestei infecții, date care să le poată da un indiciu despre originile practicii sărutului. Și le-au găsit.

Mai exact, este vorba despre texte cuneiforme din Mesopotamia, care merge de acum 3.800 de ani, până acum 4.500 de ani, în care se vorbește despre sărutul romantic. Mai mult, acum 4.500 de ani este pomenită și o boală, numită bu’sanu, ale cărei descrieri semănă izbitor cu cele ale herpesului.

Autorii citează și un alt studiu, care a analizat transmiterea de bacterii orale de la neanderthalieni la Homo sapiens acum 100.000 de ani (apropo de știrea de mai sus, nu cumva asta neagă Out of Africa 2?), ceea ce arată că, posibil, cele două specii s-au pupăcit în preistorie mai abitir decât credeam noi.

În concluzie, spun cercetătorii danezi, sărutul este, cel mai probabil, o practică străveche. Una care nu doar că ne-a arătat afecțiunea unii față de alții, dar ne-a și umplut, ocazional, de herpes și alte infecții. Pe de altă parte, practica era deja una comună în Mesopotamia și Egipt acum 4.500 de ani. Iar faptul că acestea aveau legături comerciale cu zone care ajungeau până India, ne-ar putea spune că schimbul de pasiuni și microbi era deja ceva obișnuit în zorii antichității.

Omul a devenit cel mai important factor evolutiv al planetei

Un studiu publicat tot în Science, care a implicat un număr uriaș de cercetători (287 din 26 de țări și 160 de orașe), practic cel mai amplu studiu de profil realizat vreodată, ne arată că omul, în acest moment, este cel mai important factor evolutiv al planetei.

Specialiștii au analizat, în acest caz, banalul trifoi alb (Trifolium repens), o plantă originară din Eurasia, dar care s-a răspândit peste tot în lume. Peste 100.000 de mostre au fost colectate din toate colțurile lumii și analizate de specialiști.

Astfel s-a putut observa că subspeciile care trăiesc în zonele urbane sunt aproape identice, indiferent de unde ar fi fost colectate. Nu același lucru se poate spune despre cele care trăiesc în păduri sau ferme, și care prezintă diferențe clare, date de motoarele tradiționale ale evoluției… mediu, climă șamd.

Practic, spun specialiștii, acesta este un model clasic de evoluție adaptivă paralelă, una care populații seprate capătă trăsături similare deși trăiesc în zone diferite. Iar asta arată că modul în care omul a modificat mediul înconjurător este un factor evolutiv cu o influență cu mult mai mare decât s-ar fi anticipat.

Concluzia trasă de cercetători este una frumoasă, duioasă chiar, dar slabe șanse să fie pusă în practică prea curând. Anume că, știind că avem deja această putere asupra naturii, să încercăm să o modificăm în moduri benefice atât pentru ea, cât și pentru noi.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro