Science Report: Și totuși de ce au dispărut megalodonii, uriașii rechini preistorici? Mandibula mamiferelor a fost și rămâne un mister evolutiv. O moleculă care permite existența vieții a fost identificată în Nebuloasa Orion

​Și totuși de ce au dispărut megalodonii, uriașii rechini preistorici? ● Mandibula mamiferelor a fost și rămâne un mister evolutiv ● O moleculă care permite existența vieții a fost identificată în Nebuloasa Orion

Și totuși de ce au dispărut megalodonii, uriașii rechini preistorici?

Având în vedere că la începutul lunii august are loc lansarea unei producții hollywodiene în care Jason Statham se bate iar cu megalodonii, o producție în care s-au pompat bani grei inclusiv pentru promovare, nu se putea să nu apară și niște studii științifice care să ne mai dezvăluie nouă ceva legat de uriașii rechini preistorici, căci așa funcționează lucrurile.

Cu această ocazie, aflăm nu doar cât de serioase sunt unele publicații științifice, în cazul de față PNAS, ci și motivul pentru care megalodonii și-au dat obștescul sfârșit evolutiv. Iar toată revelația este semnată de un colectiv de cercetători americani căci, evident, la ei în țară are loc premiera filmului.

Având în vedere că megalodonii, ca toți rechinii, aveau corpul cartilaginos, singurele părți care au trecut testul timpului sunt dinții. Dinți care, făcând niște calcule matematice simple, ne arată că acești rechini care au trăit în intervalul de acum 23 – 3,6 milioane de ani atingeau dimensiuni și de 15-20 metri lungime. Mai mult decât dublu față de cei mai mari rechini de azi. Cel puțin așa se prezumă, pentru că nimeni nu știe dacă megalodonii erau niște bondoci sau erau alungiți.

Plecând tot de la dinți, cercetătorii amintiți au calculat rația de izotopi de oxigen și de fosfat de calciu existentă în resturile fosile. Pe baza acesteia, au putut determina, zic ei, faptul că megalodonii aveau o temperatură corporală mai ridicată decât cea a mediului înconjurător. Mai mult, și-ar fi putut modifica temperatura medie cu până la șapte grade Celsius, în funcție de necesități.

Pe românește, animalul avea sânge cald. Iar asta l-ar fi făcut vulnerabil în fața schimbărilor climatice cu care s-a confruntat acum 3,6 milioane de ani. Mai exact, pe fondul încălzirii gloale de atunci, prada megalodonilor, recte balenele, s-ar fi împuținat, iar primii au murit de inaniție. Nu același lucru s-a întâmplat cu rechinii din specia Marele Alb, sau cu alte vreo cinci specii de rechini, care există pe Terra de vreo 33 de milioane de ani și, la fel ca și megalodonii, au sânge cald. Dar, având dimensiuni mai reduse, au putut trece cu bine peste încălzirile globale.

Iată că se atinge și subiectul schimbărilor climatice. Deci, succes maxim! Acum, de ce îi omoară Jason Statham pe ultimii megalodoni, așa nu știm să vă mai explicăm.

Mandibula mamiferelor a fost și rămâne un mister evolutiv

De la balene și până la șoricei, toate mamiferele care au existat vreodată au avut o trăsătură în comun (una dintre ele), mandibula rigidă, formată dintr-un singur os. Iar asta pare o ciudățenie, căci nimeni nu a putut explica de ce această trăsătură reprezintă un avantaj evolutiv.

Dacă ne uităm la reptile, spre exemplu, putem observa că mandibula acestora este formată din mai multe oase. Șerpii au patru oase ale mandibulei, fapt care le permite să înghită prăzi mult mai mari decât capul lor. Hadrozaurii, dinozaurii cu cioc de rață, aveau șase oase ale mandibulei, iar asta le oferea un proces al masticației mult mai complex decât al vacilor de azi, dacă e să facem o comparație. Iar exemplele ar putea continua. Și atunci, de ce a primat această trăsătură, respectiv mandibula rigidă, la mamifere?

O explicație vine de la un un grup de cercetători, tot americani, într-un studiu publicat în Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences. Paleontologii cu pricina sunt de părere că această aparent involuție a venit cu un avantaj major. Mai exact, oasele mandibulei existente la strămoșii mamiferelor au evoluat în ceea ce azi este urechea internă. Iar asta ar fi oferit mamiferelor un atu față de reptile sau alte vertebrate.

Rămâne însă un mister modul în care urechea internă complexă a mamiferelor le-a ajutat pe acestea să ocupe mai toate nișele ecologice lăsate libere de dispariția dinozaurilor, asta fiind o întrebare la care specialiștii speră să poată răspunde în viitorul apropiat.

O moleculă care permite existența vieții a fost identificată în Nebuloasa Orion

Este vorba despre metenium (CH3+) , un carbocation (un ion care conține un atom de carbon încărcat pozitiv) sau, dacă preferați o variantă mai simplă, o moleculă despre care se credea că joacă un rol important în ceea ce înseamnă chimia organică. Adică viață.

Informația vine de la telescopul James Webb și a fost confirmată de o echipă internațională formată din nu mai puțin de 56 de cercetători, în revista Nature. Așa cum subliniază și autorii studiului, meteniul nu este unul dintre ingredientele esențiale pentru existența vieții, însă rolul său este unul important, căci poate ajuta la formarea unor molecule de carbon mai complexe.

Meteniul a fost detectat în discul de praf și gaz care orbitează în jurul unei stele roșii pitice botezate d203-506. Discul nu e ceva nemaivăzut. În fapt, toate stelele îl au în jurul lor atunci când se află într-o etapă incipientă a formării unui sistem stelar. Nemaivăzut a fost tocmai meteniul, căci este pentru prima oară când el este detectat în afara sistemului nostru solar.

Paradoxul este că discul protoplanetar al stelei amintite este bombardat cu radiații ultraviolete de la stele din imediata vecinătate. Iar asta ar însemna că moleculele necesare vieții, dacă ele există, ar fi distruse. Și totuși, tocmai radiațiile ultraviolete ar permite formarea meteniului.

Secretul ar consta tocmai în faptul că radiațiile ultraviolete nu durează mult (doar câteva milioane de ani), iar faptul că ele schimbă chimia unui disc protoplanetar ar putea însemna că dau un imbold apariției unor molecule mai complexe care, teoretic, ar genera chimia organică.

Se prezumă că și sistemul nostru solar a trecut printr-o etapă similară la originile sale. Evident, descoperirea meteniului nu confirmă existența vieții. Dar este posibil ca acolo, în Nebuloasa Orion, să asistăm la formarea premizelor apariției vieții.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro