Science Report: SpaceX face subiectul unei anchete federale după lansarea rachetei Starship. Cum, când și de ce am început să clipim. Mergem în direcția corectă, dar nu la viteza care trebuie

​SpaceX face subiectul unei anchete federale după lansarea rachetei Starship ● Cum, când și de ce am început să clipim ● Mergem în direcția corectă, dar nu la viteza care trebuie

SpaceX face subiectul unei anchete federale după lansarea rachetei Starship

După ce s-au pupat și s-au felicitat cu șampanie pentru zborul de test al rachetei Starship, zbor care s-a încheiat cu o explozie la puțin peste trei minute de la lansare, Elon Musk și ceilalți oficiali SpaceX trebuie să dea cu subsemnatul în fața unei comisii a Administrației Federale a Aviației (FAA). Mai mult, au și toate viitoarele lansări blocate prin decizie guvernamentală, până la finalizarea anchetei.

Ideea este că inginerii SpaceX și toți oficialii companiei au făcut niște calcule greșite. Unele care s-au soldat nu doar cu un crater sub platforma de lansare, ci și cu reziduuri toxice aruncate pe plajele din regiunea Boca Chica, Texas, acolo unde a avut loc lansarea. Iar cum plajele alea reprezintă locul de cuibărit al mai multor specii de păsări și țestoase, toate amenințate cu dispariția, înseamnă că SpaceX cam e bună de plată.

Din datele preliminare, lansarea rachetei Starship, cea mai mare ever, s-a soldat și cu geamuri sparte pe o rază de vreo zece kilometri, plus particule de cenușă care au acoperit acoperișurile caselor și școlilor din Port Isabel. Cât despre bucățile de beton încins care au lovit rezervoarele de combustibil din apropiere ca niște șrapnele, avariind toată coșmelia, asta chiar se putea solda cu un dezastru.

Din datele oferite de FAA, SpaceX nu a pregătit o platformă care să absoarbă atât șocul, flăcările cât și reziduurile care rezultă la o astfel de lansare. Iar baza de la Boca Chico, comparativ cu alte baze similare, nu are astfel de măsuri de siguranță. Deci, pe SpaceX pică vina și viitoarele cheltuieli.

Oricum, nu vă așteptați să închidă americanii SpaceX doar pentru atât. Compania merge înainte cu ceea ce avea planificat. Tot ce trebuie să facă Elon Musk și ai lui este să dea asigurări clare că astfel de accidente nu se mai întâmplă, să plătească stricăciunile, să își ceară scuze țestoaselor și păsărilor, asta înainte de a aplica din nou pentru licență. Ca dovadă, chiar ieri, 25 aprilie, SpaceX a primit ok-ul de a folosi în viitor o bază de lansare a rachetelor din California. Asta fiind a cincea bază pe care compania lui Musk are voie să o folosească.

Cum, când și de ce am început să clipim

Clipitul este o acțiune involuntară, pe care nu o băgați de seamă decât arareori. Ca și cu respiratul. Nu poți să te abții prea mult nici de la una, nici de la cealaltă, oricât ai vrea, că nu te lasă organismul. Problema e însă alta. Anume că acțiunea asta a clipitului este mult mai veche și mai importantă decât vă imaginați.

Revelația asta ne-au împărtășit-o mai mulți cercetători americani de la universitățile din Pennsylvania și New Jersey, într-un studiu pe care l-au publicat în revista PNAS. Și, spun oamenii de știință, clipitul vine de la pești și s-a transmis la toate tetrapodele (amfibieni, reptile, păsări, mamifere) de ieri și de azi.

La o primă vedere, afirmația pare puțin bizară pentru că, așa cum știe și un copil, peștii nu clipesc. Pur și simplu, nu au pleoapele necesare pentru așa ceva. Corect, dar există unii care au făcut pasul ăsta evolutiv. Mai mult, au mai făcut și un al pas crucial în evoluția vieții, anume pasul din apă pe uscat. De fapt, cei doi pași au cam venit la pachet.

Pe scurt, undeva acum circa 400 de milioane de ani, prin Devonian, niște pești s-au gândit, cu capul lor, să iasă și să vadă cum e viața și în alt mediu decât cel acvatic. Aici au descoperit un lucru. Anume că ochii, organe care apucaseră deja să fie inventate de evoluție sub apă, nu mai funcționau la fel și pe uscat, în sensul că trebuiau să fie menținuți umezi. Asta o dată.

Apoi, în acest mediu nou, în ochi riscau să intre tot felul de impurități. Nu în ultimul rând, cum se jucau ei pe acolo, cum se alergau și cum țopăiau, se puteau da cu capul de vreo piatră, de vreun băț șamd., și să se lovească la ochi. Deci, trebuiau să se protejeze cumva. Așa au apărut pleoapele primitive și, implicit, acțiunea clipitului, una care îndeplinea toate funcțiile menționate anterior.

De unde știu oamenii de știință americani toate lucrurile astea? Pentru că și azi există specii de pești care fac tranziția de la apă la uscat, vezi cazul peștilor cățărători. Diferența este că peștii ăștia nu au pleoape, dar își pot retracta ochii bulbucați în orbite, acolo unde sunt acoperiți pe moment de o membrană care îndeplinește funcția de pleoapă. Cum nu au nici glande lacrimale, peștii cu pricina folosesc mucusul care le acoperă pielea, împreună cu apa, pentru a-și umezi ochii.

La final, după ce au stat cu ochii pe peștii respectivi timp îndelungat și după ce i-au supus la tot felul de teste, oamenii de știință americani au descoperit că ei clipesc doar când sunt pe uscat. Din ce motive? Din toate cele menționate mai sus. De aici și concluzia că reacția asta a apărut odată cu primii pași în afara mediului acvatic, acum undeva vreo 400 de milioane de ani. Tot ca o concluzie, pe cât de banală e acțiunea clipitului, fără ea nu ați fi fost aici, ci ați fi hălăduit încă prin mări, oceane și băltoace, fără să aveți habar ce frumos este pe uscat.

Mergem în direcția corectă, dar nu la viteza care trebuie

Ratificat în anul 2015, Acordul de la Paris impunea ca statele semnatare (196 la număr) să facă toate eforturile pentru a opri creșterea temperaturilor globale undeva pe la, ideal, 1,5 grade Celsius. Asta până la jumătatea secolului al XXI-lea. Până aici, toate bune și frumoase.

Un prim pas important era renunțarea la combustibilii fosili, în special la cărbune. Cum omenirea eliberează anual circa 15 miliarde de tone de dioxid de carbon în atmosferă, și cum 40% din cantitatea asta rezultă numai din arderea cărbunilor, decizia este atât simplă, cât și logică. Și multe dintre țările care au semnat acordul au și trecut la acțiune în sensul amintit. Sau, cel puțin, au făcut-o la nivel declarativ.

Un studiu realizat de cercetători de la universitățile din Göteborg și Lund, studiu apărut recent în revista IOPscience, arată că, din păcate, doar Gambia se află în grafic. Absolut toate celelalte țări fie au rămas la stadiul de promisiuni, fie s-au mișcat mult prea lent pe calea reducerii consumului de cărbune. Cum s-ar zice, mergem în direcția care trebuie, dar cu o cu totul altă viteză decât ar trebui.

Iar asta se traduce, în cel mai realist scenariu, cu o creștere de circa 3 grade Celsius a temperaturilor medii globale până la jumătatea secolului. Adică dublu față de cât ar fi fost limita acceptabilă. Ce înseamnă 3 grade în plus nici nu are rost să mai spunem. S-a spus deja și în anii trecuți, și bine nu va fi. Deloc.

Problema este că, dimpotrivă, pe fondul conflictului din Ucraina, consumul de cărbune a crescut cu 1,2% numai în 2022 și continuă să crească. Asta după ce scăzuse cu 3,1% în 2020. Iar în ritmul ăsta de vals, cu un pas înainte și doi înapoi, viitorul sună din ce în ce mai rău.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimedimages.ro