Science Report: Un drum vechi de 7.000 de ani a fost descoperit pe fundul Mării Adriatice. Cercetătorii au descoperit urmele a ceea ce pare a fi prima mare extincție a vieții. Dilema autorităților australiene, să ucidă cangurii sau să îi lase să moară de foame

​Un drum vechi de 7.000 de ani a fost descoperit pe fundul Mării Adriatice ● Cercetătorii au descoperit urmele a ceea ce pare a fi prima mare extincție a vieții ● Dilema autorităților australiene, să ucidă cangurii sau să îi lase să moară de foame

Un drum vechi de 7.000 de ani a fost descoperit pe fundul Mării Adriatice

Încă din anul 2021, o așezare neolitică veche de circa șapte milenii a fost descoperită în largul coastei dalmate, nu departe de insula Korčula. Arheologii de la Universitatea din Zadar au descoperit atunci nu doar urmele unei așezări, ci și pe cele ale zidurilor care o înconjurau.

Din datele obținute până acum, așezarea ar fi fost plasată pe o insulă artificială, legată de partea continentală printr-o fâșie îngustă de uscat. Mai nou, arheologii au reușit să identifice și drumul care lega așezarea de insula Korčula.

Drumul, cu o lățime de 4 metri, aflat la o adâncime de circa 4-5 metri, a fost pavat cu dale de piatră, ceea ce reprezintă o inovație pentru vremurile respective. În fapt, primele drumuri pavate au fost consemnate în Mesopotamia și Egipt, acum circa șase, respectiv, cinci milenii.

Ceea ce este și mai interesant este că, în partea opusă a insulei Korčula, arheologii au descoperit o așezare aproape identică, ceea ce trădează o adevărată rețea de insule artificiale legate între ele cu drumuri de piatră.

Ambele așezări au fost atribuite culturii Hvar, o cultură neolitică locală, care a apărut acum circa șapte milenii și a dăinuit până acum 4.500 de ani.

Cercetătorii au descoperit urmele a ceea ce pare a fi prima mare extincție a vieții

În principiu, cam toate erele geologice sunt separate între ele de un eveniment catastrofal. Unul care duce la schimbări semnificative în ceea ce privește flora și fauna vremii. Unele sunt de mai mică amploare, în timp ce altele au pus în pericol însăși existența vieții per total.

De-a lungul timpului, paleontologii și geologii au putut identifica cinci mari episoade marcate de dispariția în masă a formelor de viață, unele care au dus la extincția a cel puțin 50% dintre organismele complexe din vremea respectivă. Pe cel de al șaselea episod, unul dintre cele mai rapide, se zice că îl trăim în prezent.

Se pare însă că mai sunt episoade necunoscute din istoria vieții pe care trebuie să le aflăm. Iar unul dintre ele tocmai a fost prezentat într-un studiu apărut în revista PNAS, studiu semnat de mai mulți cercetători de la universitățile din California și Virginia.

Episodul la care fac trimitere specialiștii americani s-ar fi petrecut acum circa 550 de milioane, în timpul unei era geologice numită Ediacaran. Ca o informație suplimentară, Ediacaranul este o eră geologică acceptată de comunitatea științifică de abia în 1990. Ea se întinde de acum 635 de milioane de ani până acum circa 540 de milioane de ani, atunci când este urmată de Cambrian.

Ediacaranul mai este definit prin apariția și proliferarea unor forme de viață atipice, animale exclusiv acvatice, cu forme ciudate, nemaivăzute în prezent sau în alte ere geologice, fără forme organice dure (schelet, cochilie, dinți etc.).

Din datele colectate de specialiști, acum 550 de milioane de ani se înregistrează o dispariție a aproximativ 70% dintre grupurile animale care apăruseră în prima parte a Ediacaranului, un procent care plasează această extincție puțin cunoscută între cele mai mari din istoria Terrei. Ca o comparație, evenimentul catastrofal care a dus la dispariția dinozaurilor acum 66 de milioane de ani, se face vinovat de extincția a 80% dintre formele de viață.

Oamenii nu știință nu pot spune acum ce anume a dus la acest episod. Un indiciu ar putea veni din faptul că, paradoxal, extincției din Ediacaran îi supraviețuiesc în general organismele de mari dimensiuni. Asta ar putea susține ideea că supraviețuitorii erau mai bine adaptați unui mediu în care nivelul de oxigen scăzuse dramatic. Dar, deocamdată, astea sunt doar speculații.

Dilema autorităților australiene, să ucidă cangurii sau să îi lase să moară de foame

Confruntate cu episoade de secetă tot mai severe, autoritățile din Australia au luat o decizie care deja a provocat rumoare în rândul organizațiilor ecologiste din întreaga lume. Anume să împuște un număr mare de canguri, decât să îi lase să moară de foame într-un număr care ar atinge proporții „catastrofale”.

Numai anul trecut, pe fondul secetei acute, în anumite zone din Australia au dispărut între 80 și 90% dintre canguri. Chiar dacă sunt specie protejată, numărul cangurilor depășește în prezent 30 de milioane de exemplare, cu predicții care arată că numărul lor se va putea dubla, iar asta înseamnă că existența speciei nu va fi periclitată.

De fapt, susțin autoritățile australiene, măsura este una menită să protejeze cangurii, prin păstrarea unui număr optim. Chiar și fără secetă, în jur de cinci milioane de canguri sunt uciși anual pentru carne. A-i lăsa să trăiască înseamnă a-i condamna pe cei mai mulți la o moarte lentă prin înfometare.

Acesta este și paradoxul cu care se confruntă oficialitățile australiene și, deopotrivă, organizațiile ecologiste care militează pentru interzicerea uciderii lor… a nu-i mai vâna înseamnă a înrăutăți lucrurile.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro