Scutecele de unică folosință pentru copii: Autoritatea sanitară franceză emite o alertă privind „riscuri”, producătorii sunt somați să acționeze / Nu există niciun risc imediat pentru sănătatea copiilor
Parfumuri, dioxine … anumite substanțe chimice detectate în scutecele de unică folosință pot prezenta „riscuri” pe termen lung pentru bebeluși iar prezența acestora trebuie cel puțin redusă de producători „în câteva luni”, a cerut miercuri guvernul francez, după o alertă lansată de agenția franceză de securitate sanitară, scrie AFP.
Franța va lucra în acest timp pentru elaborarea de praguri de toxicitate pentru aceste produse, praguri care nu există pentru scutece, și va pleda la Bruxelles pentru reguli europene mai stricte.
Scutecele de unică folosință sunt supuse în UE unei reglementări generale privind produsele de consum și nu unor reguli specifice precum există pentru unele produse cosmetice.
Potrivit Agenției pentru securitate sanitară Anses, există un risc potențial „pe termen lung” legat de „depășirea pragurilor sanitare pentru un anumit număr de substanțe”, a explicat Gérard Lasfargues, director delegat al Anses, sesizat în ianuarie 2017 de guvern.
Este vorba de parfumuri (butilfenil metil propional și hidroxisohexil-3-ciclohexan-carboxaldehide), precum și anumite hidrocarburi aromatice policiclice (uneori cancerigene) sau dioxine.
Cu toate acestea, precizează Anses, nu există nicio dovadă că scutecele de unică folosință ar fi nefaste.
„Țin să asigur părinții, Anses spune că nu există niciun risc imediat pentru sănătatea copiilor”, a declarat ministrul Sănătății Agnès Buzyn. „Evident, trebuie să continuăm să punem scutece copiilor noștri”.
În urma acestui aviz, ministerele Economiei, Sănătății și Tranziției ecologice au convocat miercuri dimineața producătorii și distribuitorii sectorului pentru a le cere ca în 15 zile să prezinte un plan de acțiune pentru eliminarea acestor substanțe.
Pentru acest aviz, „primul” de acest tip la nivel mondial pentru scutece, Anses a evaluat riscul potențial „în condiții de utilizare realiste”. „A fost calculată cantitatea absorbită în funcție de timpul de purtare, de numărul de scutece purtate de bebeluși, până la 36 de luni, și au fost comparate cu valorile toxicologice de referință pentru fiecare dintre aceste substanțe”, explică Gérard Lasfargues, precizând cu un bebeluș poartă între 3.800 și 4.800 de scutece.
Prima țintă, parfumurile, pentru care Anses cere „suprimarea” totală. Potențial alergene, sunt singurele dintre aceste produse adăugate intenționat de producători.
„Scutecele noastre sunt sigure și au fost întotdeauna”, a afirmat într-un comunicat companie Pampers (grupul american Procter and Gamble), care spune că a „pus deja în practică recomandările formulate în raport”.
Și alte mărci de scutece spun că respectă cele mai înalte criterii de securitate. Președinta mărcii franceze Joone, Carole Juge-Llewellyn, s-a declarat „extrem de satisfăcută” de raportul Anses, asigurând că a lansat marca sa pentru „a răspunde acestei probleme de opacitate” a industriei.
Avizul Anses este bazat pe analiza a 23 de mărci de scutece „printre cele mai folosite”, dar nu citează nicio marcă, datele fiind anonimizate. „Contaminarea privește toate tipurile de scutece, inclusiv cele denumite ecologice”, a mai spus Gérald Lasfargues.