Sibex: Leul continua sa castige teren in fata euro
La Sibex, sedinta de la mijlocul saptamanii a adus tranzactii pe derivatele financiare, valutare si cele pe indicele Dow Jones. Volumul de transfer s-a mentinut la un nivel bun, pana la ora 17:30 fiind inregistrate 5.400 de contracte, cu o valoare de 28 milioane de lei.
Ca si in sedinta precedenta, investitorii au stat cu ochii pe piata derivatelor valutare unde perechea EUR/RON a facut obiectul a 413 contracte pana cu o ora si jumatate inaintea inchiderii. Pe piata interbancara euro a coborat pana la minimul ultimelor zece luni, ca efect al vanzarilor de valuta de catre jucatori straini. De asemenea, BNR a anuntat un curs de referinta de 4,1260 lei/euro, mai mic cu 1,79 de bani fata de nivelul de marti.
Pe acest fond si preturile futures ale euro de la Sibex s-au redus, cotatia pierzand 3,07 bani pe scadenta iunie si 4 bani pe scadenta septembrie, conform datelor din piata de la ora 17:30. Tot la ora mentionata, cotatia pentru decembrie pierdea 1,78 bani. De asemenea, s-a inregistrat si prima tranzactie pe termenul de un an (martie 2012) in raport cu care moneda unica era evaluata la 4,2222 lei.
„Cresterea leului poate fi pusa pe seama unui posibile interventii a BNR in saptamanile anterioare, cu scopul aprecierii leului pentru a contrabalansa scumpirile”, a declarat un broker.
Pe segmentul financiar, derivatele pe actiunile SIF5 Oltenia au evoluat mixt, permitand speculatorilor sa aplice strategii atat pe vanzare cat si pe cumparare, ambele cu potential de profit. Totusi, pe scadenta scurta (iunie) tendinta dominanta a fost cea de scadere. In acest context, interesul pentru DESIF5, a fost unul ridicat, volumul de transfer fiind de 3.200 contracte incheiate pana la ora 17:30. Pe scadenta iunie se observau 3.100 contracte incheiate la valori intre 1,6023 si 1,6499 lei/actiune. La ora mentionata, cotatia DESIF5 iunie scadea cu 1,14%, iar pentru scadentele septembrie si decembrie 2011, DESIF5 se apreciau cu 0,86 si 0,58%, pe un volum mai redus.
In sectorul indicilor, cotatiile futures ale Dow Jones au scazut, influentate de pierderile principalilor indici bursieri europeni si a faptului ca indicele DJIA pierdea mai mult de 16 puncte in debutul sedintei de tranzactionare de la NYSE. In SUA a fost publicat nivelul anualizat al indicatorului New Home Sales pentru luna februarie. Indicatorul a scazut luna precedenta la nivelul de 250000, estimarile specialistilor fiind o scadere pana la 291000. Pe piata Sibex la ora 17:30 indicele DJIA scadea cu 22 puncte pe scadenta iunie si cu 40 puncte pe scadenta septembrie. La aceeasi ora, indicele scadea cu 24 puncte pe scadenta decembrie 2011.
Pe piata derivatelor pe aur de la Sibiu metalul pretios crestea cu 13,4 dolari /uncie pe scadenta aprilie in timp ce pe scadenta iunie se inregistra un avans de 18,6 dolari. Cotatia aurului a crescut in cursul zilei de miercuri la New York pana aproape de nivelul record, pe fondul situatiei din Libia dar si pe fondul crizei datoriilor din Europa.
Au mai fost tranzactionate si derivatele pe actiunile Fondul Proprietatea, pe scadenta iunie, volumul fiind insa unul redus. Cotatia DEFPR iunie scadea, la ora 17:30, cu 1,26%.