Sari direct la conținut

Soluţia propusă de Ministerul Educaţiei pentru dezamorsarea situaţiei de la Colegiul Gheorghe Şincai din Capitală. Ecaterina Andronescu: „Eu cred că le lipseşte dialogul”

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres

Directoarea Colegiului „Gheorghe Şincai”, Silvia Muşătoiu, şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, se vor întâlni săptămâna viitoare la Ministerul Educaţiei pentru a discuta despre situaţia contractului administrativ-financiar care ar trebui, potrivit legii, să existe între primărie şi directoare. Cel puţin asta promite Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, care a declarat pentru HotNews.ro că a vorbit atât cu directoarea, cât şi cu primarul. Reamintim că directoarea de la Colegiul „Gheorghe Şincai” din Capitală a primit săptămâna aceasta două sesizări din partea inspectoratului prin care i se pune în vedere să „respecte legea” pentru că altfel riscă să piardă finanţarea.

CITEŞTE şi Cum riscă să-și piardă Colegiul „Gheorghe Șincai” directoarea care s-a ridicat în fața „micilor Dumnezei” din primării: profesoara nu semnează cum vrea primarul, inspectoratul trece în tabăra primăriei / Profesori: „Vom face grevă”

„Am vorbit cu primarul care m-a asigurat că nu există nicio problemă de finanţare. După părerea mea cred că este o îngrijorare nejustificată a doamnei directoare. Dacă ordonatorul de credite vrea să facă achiziţiile la cele mai mici preţuri pentru toate şcolile atunci e treaba lui. Nu e vorba numai de o singură şcoală. Săptămâna viitoare voi încerca să-i aduc pe amândoi, şi pe directoare şi pe primar, la aceeaşi masă să discute. Eu cred că asta le lipseşte: dialogul”, a declarat Ecaterina Andronescu.

La rândul ei, Silvia Muşătoiu a confirmat că Ecaterina Andronescu a propus o întâlnire dar nu a precizat ziua întâlnirii. Directoarea a spus că va merge la orice întâlnire legată de şcoală.

Reamintim că războiul de uzură dintre directoarea Colegiului Gheorghe Şincai din Capitală şi Primăria Sectorului 4 a pornit de la faptul că, recent, primarul Daniel Băluţă a semnat contractul pe care fiecare şcoală din sector ar trebui să-l aibă cu primăria. Este vorba de contractul administrativ – financiar pe care fiecare director de şcoală ar trebui să-l semneze cu primarul, aşa cum prevede legea. Însă, contractul propus de primarul Daniel Băluţă este modificat faţă de cel standard prevăzut în ordinul de ministru privind concursurile pentru posturile de directori.

De atunci, şi sindicaliştii şi părinţii au ieşit cu poziţii publice prin care au spus că presiunile asupra şcolii şi asupra directoarei trebuie să înceteze.

După cum HotNews.ro a relatat, sindicaliştii de la Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“ au somat public Primăria Sectorului 4, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Ministerul Educației Naționale să oprească orice fel de presiuni la adresa Silviei Mihaela Mușătoiu, director al Colegiului Național „Gheorghe Șincai“ privind semnarea contractului de management administrativ-financiar.

De asemenea, părinţii elevilor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” s-au alăturat şi ei sindicaliştilor şi profesorilor din liceu și au adresat o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, primarului Daniel Băluţă şi Inspectoratului Municipiului Bucureşti prin care cer stoparea presiunilor asupra şcolii.

Într-un răspuns pentru Hotnews.ro, primarul Daniel Băluţă a reacţionat pentru prima dată în conflictul cu directoarea de la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Capitală şi a spus primăria dă banii și „este normal să avem un control asupra acestui lucru. Faptul că impunem anumite firme este o manipulare ordinară”.

CITEŞTE şi

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro