Sari direct la conținut

Statele Unite sancţionează persoane şi firme acuzate de colaborare cu reţeaua teroristă Stat Islamic

HotNews.ro
Steven Mnuchin, Foto: Captura YouTube
Steven Mnuchin, Foto: Captura YouTube

Statele Unite au impus, luni, sancţiuni vizând firme şi persoane active în Turcia şi în Orientul Mijlociu, din cauza susţinerii logistice acordate reţelei teroriste Stat Islamic, informează Mediafax citând Reuters.

Potrivit Departamentului american al Trezoreriei, sunt vizate firmele turce Sahloul Money Exchange Company, Al-Sultan Money Transfer Company şi ACL Ithalat Ihracat, precum şi cetăţenii turci Ismail Bayaltun şi Ahmet Bayaltun.

De asemenea, pe lista sancţiunilor a fost introdusă organizaţia afgană Nejaat şi doi membri ai conducerii acesteia, Sayed Habib Ahmad Khan şi Rohullah Wakil.

Secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, a declarat că este vorba de intensificarea presiunilor asupra reţelei teroriste Stat Islamic după uciderea liderului acesteia, Abu Bakr al-Baghdadi, de către forţele speciale americane.

„După operaţiunea plină de succes împotriva lui al-Baghdadi, Administraţia Donald Trump este determinată să distrugă în totalitate reţeaua rămasă de celule teroriste”, a declarat Steven Mnuchin.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro