Pădurea de 400 ha de la Feredeni rămâne la stat: Anisia Fischer pierde procesul
Pădurea Feredeni rămâne în proprietatea statului. În suprafaţă de aproape 400 ha, pădurea din apropierea comunei Deleni fusese revendicată de Anisia Fischer, ultima urmaşă a unor evrei care stăpâneau acum 100 de ani mii de hectare în judeţele Iaşi şi Botoşani. Cererea femeii a fost respinsă, judecătorii considerând că aceasta nu a urmat procedura legală pentru revendicare, scrie Ziarul de Iași.
Pădurea de la Feredeni fusese cumpărată de fraţii Carol şi Froim Fischer în 1939. Un an mai târziu însă, evreilor li s-a interzis să mai deţină proprietăţi funciare, acestea fiind confiscate în cadrul aşa-numitei politici de „românizare” a statului. Reglementările antievreieşti au fost abrogate în decembrie 1944, când legea 641 a dispus restituirea către foştii proprietari a terenurilor confiscate. În baza acestei legi, vechi de aproape 80 de ani, a cerut şi Anisia Fischer retrocedarea a 372,52 ha de pădure. Aceasta a chemat în judecată statul român prin Direcţia Finanţelor Publice şi Regia Naţională „Romsilva”, care administrează pădurea, prin Ocolul Silvic Hârlău. În instanţă, reprezentanţii Ocolului Silvic au arătat că Fischer ar fi trebuit să urmeze calea stabilită de legile fondului funciar, adresându-se cu o cerere comisiei locale din Deleni.
În plus, pădurea Feredeni mai fusese revendicată prin justiţie în două rânduri, în ambele dăţi plângerile fiind respinse, scrie Ziarul de Iași.