Nicuşor Dan îi răspunde lui Ciucu: Am redus cheltuielile cu un miliard de lei, 2.700 de angajaţi au fost disponibilizaţi
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, apreciază că preşedintele PNL Bucureşti, Ciprian Ciucu, „a ales o cale populistă” atunci când i-a reproşat că nu a făcut reforme şi că nu a redus suficient cheltuielile, notează Agerpres.
Într-un interviu la postul B1 TV, Nicuşor Dan a subliniat că în anul care a trecut de la preluarea mandatului a diminuat cheltuielile de la 3 la 2 miliarde de lei, iar 2.700 de angajaţi au fost daţi afară în urma desfiinţării unor companii municipale.
„Dacă să reduci cheltuielile cu o treime, de la 3 la 2 miliarde, nu înseamnă reformă… nu ştii ce să mai spui. Să dai afară 2.700 de oameni… dacă nici asta nu înseamnă reformă. Ei erau angajaţi ai unor companii pe care le-am desfiinţat. Asta e reforma. Bineînţeles că se mai pot face anumite lucruri şi evident că le vom face în timp pe toate acestea. Numai că lipseşte un miliard. Adică de la trei miliarde la două miliarde a fost un efort pe care l-am făcut anul acesta. De la două miliarde la un miliard e imposibil”, a spus primarul general.
Precizările acestuia vin după ce, în urmă cu o zi, el atrăgea atenţia asupra faptului că, potrivit proiectului actual al bugetului naţional, în 2022 veniturile reale ale Primăriei Municipiului Bucureşti ar urma să fie înjumătăţite faţă de cele din 2021. Nicuşor Dan a afirmat că, în contextul în care suma pentru subvenţii ar urma să crească de la 2 miliarde de lei la 3 miliarde de lei, va rămâne doar un miliard de lei pentru investiţii, instituţii de cultură, spitale, infrastructură sau consolidarea clădirilor cu risc seismic.
„Eu am venit şi am spus o chestiune foarte gravă. Din bugetul nostru lipseşte un miliard şi o să ne fie imposibil să ne descurcăm fără miliardul acesta. Domnul Ciucu a ales o cale populistă, în care să profite de moment ca să mă critice, fără să vină cu o soluţie la miliardul care lipseşte (…) Bugetul naţional o să se voteze probabil mâine. O să fie promulgat peste încă una-două zile de preşedintele României. Din momentul acela, o să avem 45 de zile, conform legii, să venim cu bugetul local. O să vin, evident, şi eu cu o propunere – pentru că este atributul meu legal – de buget local al Municipiului Bucureşti. O să aştept şi bugetele alternative ale partidelor din CGMB”, a spus el.
Edilul general a menţionat că, în acest an, cele 19 spitale aflate în subordinea Municipalităţii au primit de la autoritatea locală 200 de milioane de lei, instituţiile culturale (teatre, muzee, circul, centre culturale) au avut un buget de 300 de milioane de lei, iar iluminatul public a reprezentat 80 de milioane de lei.
„Eu când vorbesc de două miliarde, vorbesc de un buget redus drastic, pentru că noi am preluat primăria într-o situaţie financiară extrem de dificilă, care avea tot aceleaşi două miliarde venituri, dar care avea cheltuieli de trei. (…) Eu sper în continuare să existe înţelepciunea… pentru că nu este exclusiv responsabilitatea primarului municipiului să rezolve problema asta. Este o responsabilitate comună a celor care conduc oraşul la nivelul Consiliului General, a partidelor lor şi mai ales a celor care conduc România, la nivel general”, a mai spus Nicuşor Dan.
Ciprian Ciucu, președintele PNL București, i-a cerut miercuri primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să înceapă reforma Primăriei promisă în campania electorală, să taie din voucherele date de Gabriela Firea și să reducă cu 25% numărul de angajați din instituție. Ciucu spune că PNL va demara aceste reforme chiar dacă sunt nepopulare, cu sau fără primarul general. Președintele PNL București mai spune că nu te poți duce cu mâna întinsă la Guvern, să ceri un miliard de lei, fără să tai din cheltuieli. Ciucu spune că PNL îl susține în continuare pe Nicușor Dan, dar trebuie să coopereze.
Citește și:
- Nicușor Dan: Așa cum arată acum bugetul național, veniturile Primăriei Capitalei au fost reduse la jumătate/ Am cerut ajutor de la Guvern pentru plata subvenției sau să împărțim cu Sectoarele
- Ciprian Ciucu îi cere lui Nicușor Dan să taie din voucherele date de Firea și să reducă numărul de angajați ai Primăriei cu 25%: Dacă nu se iau măsuri, Primăria intră în incapacitate de plată în aprilie