Primăria Capitalei a finalizat evaluarea managerilor instituțiilor de cultură: un singur manager din 16 își pierde contractul de mandat
Primăria Municipiului București a încheiat evaluările managerilor instituțiilor de cultură. Unul singur din cei 16 manageri a luat notă mai mică de 7 și potrivit reglementărilor i se încheie contractul. Primăria Capitalei a dat aceste cifre, însă nu a precizat ce notă a luat fiecare manager și cine își pierde mandatul.
Din 16 manageri ai teatrelor și muzeelor din București, 12 au trecut prin evaluarea anuală, iar restul de 4, prin evaluarea finală, fiind la final de mandat.
La evaluarea anuală, 3 au obținut note mai mari de 9, 7 au obținut note cuprinse între 8 și 9, 1 a obținut o notă mai mică de 8, 1 a obținut o notă mai mică de 7.
Cei 4 manageri care au trecut prin evaluarea finală au obținut următoarele note: doi manageri au obținut note mai mari de 9, iar doi au obținut note mai mici de 9.
”Managerii care obțin o notă mai mare de 7 la evaluarea anuală își continuă contractul de management; cei care obțin o notă mai mică de 8 nu mai au dreptul să participe la evaluarea finală, iar în cazul celor care iau sub nota 7, contractul de management încetează imediat, autoritatea publică fiind obligată să demareze organizarea unui nou concurs de management. În cazul evaluărilor finale, dacă managerii obțin peste nota 9 vor avea dreptul exclusiv de a depune un nou proiect de management, pe când cei care obțin sub nota 9 vor putea depune un proiect de management în condiții de concurs, alături de alți aplicanți pentru poziția de manager al instituției de cultură”, se arată în comunicatul transmis de Primăria Capitalei.
Evaluările au avut loc în perioada 6-12 aprilie a.c. și au fost realizate de către o comisie special constituită, potrivit legii. 2/3 din această Comisie a fost reprezentată din specialiști în domeniu, restul membrilor fiind desemnați de către PMB.
Cele 12 instituții care au făcut obiectul evaluărilor anuale sunt: Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, Teatrul de Comedie, Teatrul de Animație ȚĂNDĂRICĂ , Teatrul Tineretului ”METROPOLIS”, Teatrul ”ION CREANGĂ”, Teatrul MASCA, Teatrul MIC, Teatrul ODEON, Teatrul ”C.I.NOTTARA”, Școala de Artă București, Casa de Cultură ”FR.SCHILLER”, Biblioteca Metropolitană București.
Celelalte 4 instituții care au trecut prin evaluarea finală sunt: Opera Comică pentru Copii, Teatrul EXCELSIOR, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române.
Din comisia de evaluare au făcut parte următorii: Alexandru Boureanu – manager al Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova, Dan Cristi Cogălniceanu – manager al Teatrului ,,Sica Alexandrescu” din Brașov, prof.univ.dr. Bogdana Darie-Crețu – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, Adrian Neacșu – doctor în artele spectacolului la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, Șerban Puiu – conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Anca Sigartău – doctor în artele spectacolului, Virgil Nițulescu – director al Muzeului Țăranului Român, Marius Chivu – scriitor, traducător și cronicar literar, Marilena Stoica – director în cadrul Bibliotecii Central Universitare, Costel Cașcaval – actor de teatru și film, Raluca Iacob – expert politici publice culturale și președinte al Asociației MetruCub.
Din Comisia de evaluare au mai făcut parte, ca reprezentanți din partea PMB, Diana Punga (administrator public), Liliana Toderiuc Fedorca (directoarea Direcției Cultură, Învățământ, Turism) și Andrei Rizea (din partea Direcției Economice).
Toate interviurile au fost înregistrate și pot fi vizionate pe site-ul Primăriei Municipiului București la următorul link.
La evaluarea pentru anul 2020, managerii instituțiilor de cultură au obținut următoarele note:
- Teatrul Metropolis -George Ivașcu – 8.01
- Teatrul Odeon- Dumitru Cristian Șofron – 8.99
- Muzeul Municipiului București – Adrian Aurel Majuru – 9,5
- Muzeul Național al Literaturii Române – Ioan Cristescu – 9,3
- Teatrul Excelsior – Adrian Găzdaru – 8,01
- Teatrul Nottara – Marinela Țepuș 8.33
- Teatrul Ion Creangă – Petre Gabriel Coșeveanu – 8.48
- Teatrul de Animație Țăndărică – Octavian Călin Mocanu – 9.31
- Casa de Cultură Fr. Schiller – Mariana Duliu – 7.73
- Biblioteca Metropolitană București – Ramona-Ioana Mezei – 8.35
- Școala de Artă București – Petronela Tegu – 8.24
- Opera Comică pentru Copii – Ana Felicia Filip – 8,91
- Teatrul Dramaturgilor Români -Marius Bodochi – 8.52
- Teatrul Masca – Dana Anca Florea – 9.06
- Teatrul Mic – Gheorghe Colceag – 8.71
- Teatrul de Comedie – Gheorghe Mihăiță – 8.68
- Teatrul de Revistă Constantin Tănase – Vasile Muraru – 8.69