Sari direct la conținut

Nicușor Dan: Primăria Capitalei va înlocui anul acesta 77 de km de conductă magistrală din fonduri nerambursabile

HotNews.ro
Lucrare Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Lucrare Termoenergetica, Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

Primăria Capitalei a deschis anul acesta, până acum, 9 șantiere pentru modernizarea rețelei de termoficare, a anunțat primarul general, Nicușor Dan. Acesta spune că în 2024 vor fi înlocuiți 77 de km de rețea principală de termoficare.

„9 șantiere sunt deschise în prezent în toate cele 6 sectoare ale orașului pentru modernizarea rețelei de termoficare. În total, 77 de km de conductă magistrală vor fi înlocuiți anul acesta doar din fonduri nerambursabile, europene și naționale. La aceștia se vor adăuga și alții lucrați din fondurile locale și ale Termoenergetica”, a anunțat Nicușor Dan.

Anul trecut, Primăria Capitalei a schimbat 50 de km de conductă principală, dintre care 26,6 km cu fonduri nerambursabile.

Primăria Capitalei a înlocuit în 2023 aproximativ 100 de kilometri de rețea de termoficare, dintre care 50 de kilometri de rețea magistrală, iar restul rețea secundară, potrivit datelor comunicate de instituție la solicitarea HotNews.ro. Municipalitatea are în derulare trei proiecte mari prin care reabilitează rețeaua de termoficare, cel mai important fiind cel de modernizare a 210 kilometri de rețea principală, cu fonduri europene – 260 de milioane de euro. Din aceștia, anul trecut s-au înlocuit 10 kilometri, iar vestea bună este că, deși ciclul de finanțare a fost încheiat, banii nu se vor pierde, proiectul fiind fazat. Vestea proastă este că în 2023 numărul de avarii a crescut față de 2022, iar numărul de debranșări rămâne ridicat. În ultimii patru ani, au renunțat la sistemul centralizat de încălzire aproape 11.000 de locuințe.

Câți kilometri de rețea de termoficare a înlocuit Primăria Capitalei în ultimii trei ani?

Conform datelor transmise la solcitarea HotNews.ro, situația este următoarea:

  • În anul 2020 au fost înlocuiți 27,013 kilometri de rețea primară
  • În anul 2021 au fost înlocuiți 28,16 kilometri
  • În anul 2022 au fost înlocuiți 29,063 kilometri rețea primară
  • În anul 2023 au fost înlocuiți 50,075 kilometri de rețea primară

Municipalitatea are trei proiecte mari pentru modernizarea rețelei de termoficare – unul pe fonduri europene, unul cu bani de la Ministerul Dezvoltării și unul cu bani de la bugetul local.

Câte avarii au avut loc în 2023 la rețeaua de termoficare?

În anul 2022, au fost înregistrate 2.241 de avarii pe rețeaua primară, iar în 2023, pe aceeași rețea, s-au înregistrat 2.489 de avarii, potrivit datelor transmise de municipalitate.

Aproape 11.000 de apartamente au fost debranșate de la termoficare în ultimii 4 ani

În anul 2020 au fost înregistrate 1241 de debranșări, iar în anul 2021, compania a avizat 2568 de dosare de debranșare.

În 2022, numărul acestora a crescut la 3570, iar în anul 2023, până la 30 noiembrie fuseseră înregistrate 3369 de debranșări, potrivit datelor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Sistemul centralizat de încălzire din București, pierderi de aproape 40% în 2022

Sistemul centralizat de termoficare din București a avut în 2022 pierderi de căldură de circa 40%, cu aproape 3% mai mult decât în 2021, potrivit bilanțului energetic aprobat de Consiliul General al Municipiului București. Din cele circa 3,9 milioane gigacalorii intrate în rețeaua principală, circa 1,22 milioane s-au pierdut. Pierderile sunt acoperite de municipalitate.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro