Savantul dr. Stefan Odobleja, victima unui rapt stiintific

Sintagma „romanul s-a nascut poet” impune aproape obligatoriu consecutiva retorica: moare el si poet?, si ea, la randu-i, ridica naucitoarea intrebare: cel nascut roman, tot roman isi da obstescul sfarsit? Stiut fiind ca sunt milioane de romani, care n-au murit ca romani, identitatea nationala se clatina sub semnul interogatiei de sine.

Daca se pune problema asa, atestarea calitatii de roman se cuvine cu precadere celor ce au intrat in eternitate, daruind viata vesnica etniei careia-i apartineau. Cand simti nevoia unei reinvieri spirituale, coborarea in infernul uitarii devine obligatorie.

Locul proletculturnicilor comunismului internationalist a fost luat de banetculturnicii liberalismului globalist, tot asa cum in locul cenzurii comuniste s-a instituit indexarea postdecembrista, avand drept tel final imediat asternerea prafului tacerii si a pulberii uitarii asupra a tot ceea ce nu este pe placul ocultei, care a preluat acum pe langa parghiile puterii economice si

militare si pe cele ale culturii, aflate in prezent pe cele mai inalte trepte in topul aprecierii internationale. Nimic sau cat mai putin despre dr. Nicolae Paulescu, George Manu, Mircea Vulcanescu, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr etc., interdictie venita din partea organismelor promotoare ale gandirii/orientarii antitraditionaliste si antiromanesti.

Cu mult timp in urma, intr-o emisiune televizata regretatul academician, dr. Nicolae Cajal, facand un top pe etnii al celui mai prestigios premiu international, Premiul Nobel, afirma cu indreptatita mandrie ca locul intai ii revine propriei etnii.

Ceea ce a uitat insa sa spuna, sau nu a fost, poate, momentul sa o faca, ca doua asemenea premii de o exceptionala valoare stiintifica au fost furate modestei (?) culturi romane. E vorba de doctorul Nicolae C. Paulescu, descoperitorul insulinei, si dr. Stefan Odobleja a carui Psihologie consonantista sta la baza ciberneticii, epocala descoperire a secolului trecut.

Am fost, asadar, prin rapt, exclusi din locul mai mult decat legitim de a detine, ca natiune, proprietatea asupra unei culturi recunoscute pe plan universal.

Nu voi face referire la oamenii de mare si aleasa cultura pe care i-am intalnit in temnitele si lagarele comuniste. Dumitru Berciu, Constantin Oprisan, Dan Mizrahi, Raul Sorban, Gr.

Popa, Lucian Valea etc., nume de prestigiu in domeniul caruia ii apartin: stiinta, filosofie, literatura, arta, pentru a acorda un spatiu mai larg doctorului Stefan Odobleja, personalitate de vrednica si vesnica pomenire, pe care l-am cunoscut intr-o perioada de cernita aducere aminte.

Se vorbeste tot mai mult despre miturile lumii moderne si unul dintre acestea este mitul uitarii aruncat asupra a ceea ce nu convine mai marilor lumii acesteia.

Revista Amfitrion din Turnu Severin a dedicat in 2002, cu prilejul centenarului nasterii marelui savant, un numar omagial, din care voi reproduce cateva texte edificatoare pentru problematica acestei comunicari, si in primul rand, pentru ilustrarea succintului istoric al drumului de la psihologia consonantista a lui Stefan Odobleja la teoria ciberneticii a lui Norbert Wiener.

Doctorul militar Stefan Odobleja a publicat la Lugoj, in limba franceza, in doua volume, in anii 1938-1939 Psihologie consonantiste, avand copyright-ul Librariei „Maloine” din Paris.

„A se vedea cum timp de un secol nici un roman nu a primit mult ravnitul Premiu Nobel, desi savanti prioritari intr-ale stiintei a avut. In cazul lui Stefan Odobleja s-a gasit ca principal vinovat razboiul din pricina caruia s-a intrerupt receptarea capodoperei.

(…) 150 de exemplare le-a trimis autorul in aceiasi ani, 1939-1942, la persoane si biblioteci din marile orase europene, dar si din America si Asia, fiind constient de valoarea in premiera a operei sale, scrisa de aceea intr-o limba de circulatie universala. Intr-adevar, razboiul a intrerupt circulatia cartii, dar dupa aceea? In strainatate a aparut o singura recenzie, cea semnata de S.M.

Strong in revista „Psyhological Abstracts”, ianuarie 1941. In tara, la fel, o singura recenzie semnata de C. Atanasiu in revista „Spirit militar modern” din ianuarie 1939.”

Se cuvine sa mentionez aici spusele lui Stefan Odobleja, care, in discutiile purtate cu domnia sa, a facut referire la un congres international al medicilor militari, la care au luat parte si doi medici americani, si unde a distribuit participantilor cartea sa.

Ulterior, in timpul razboiului, stranie coincidenta, cei doi medici au facut parte dintr-o echipa de cercetatori aflata sub conducerea lui Norbert Wiener.

„Stefan Odobleja, parintele ciberneticii, si-a trait ultimii ani de viata cu sentimentul ca a fost jefuit de opera vietii sale si nu o opera oarecare.

Cand incerca, cu mijloace mai mult decat modeste, sa-si revendice paternitatea ideilor, l-am insotit in scurte peripluri prin centrul orasului, fiind martor al dramaticelor sale framantari.

Tocmai aparuse in timpul acela (1968-1972) in revista Tribuna un articol semnat de Nicolae Margineanu, in care autorul ii acorda „Psihologiei consonantiste” calitatea de cel mai bun tratat de psihologie din cultura romana. Am incercat sa-l consolez facand referire la aceasta recunoastere. Raspunsul sau s-a rostogolit printre lacrimi abia retinute: „E prea putin”.

Liviu Petrina reproduce din cartea aparuta la Craiova, post-mortem: „Buchetul de idei al ciberneticii aparute intre 1948-1978 se aseamana pana la confundare cu buchetul de idei al Psihologiei consonantiste din 1938″.

Am fost martorul luptei savantului, care nu era in gratiile puteri politice, pentru afirmarea ideilor sale, care au premers principiile ciberneticii lui Norbert Wiener. Cele mai grele confruntari le-a purtat in ultimii ani de viata cu savantii romani, precum acad. Stefan Milcu, acad. Balaceanu Stolnici, acad.

Edmund Nicolau, Nicolae Margineanu etc., aflati in varful lumii stiintifice ale acelor vremuri. Acestia s-au straduit sa-l convinga pe Stefan Odobleja sa renunte la revendicarea primordialitatii operei sale. Intamplator sau nu, cativa dintre acestia erau masoni.

Traia in conditii greu de imaginat. Locuia intr-o casuta facuta din chirpici, cu frica ca, potrivit planurilor de sistematizare, locuinta ii va fi demolata. Umbla imbracat mai mult decat modest. Parea complet strain de bunurile materiale si exteriorul lui trada de fapt, drama unei personalitati neintelese, lasand impresia unei fiinte instrainate de sine insasi.

Nici vorba de a avea posibilitatea de a publica in paginile presei locale. De frica de a nu-i fi confiscate exemplarele ce le mai poseda, savantul a rupt din cartea sa paginile despre socialism si comunism in care a aratat mersul satanic al celor doua ideologii de stanga.

„In fine, s-a pierdut mult timp cu incercarile de a atrage atentia forurilor academice (si de partid), cu rezultate timide, asa cum s-a intamplat si la Congresul ciberneticienilor de pretutindeni, tinut la Bucuresti in august 1975, cand lui Stefan Odobleja i s-a cenzurat comunicarea, luandu-i-se si acest prilej de a argumenta intaietatea ideilor.(…) Au mai trecut apoi inca trei ani

pana a se lua hotararea, oficial, de a se difuza Psychologie consonantiste, cele 600 de volume tinute de autor intr-o lada dintr-un sopron. Totul era grabit, tot ce nu se facuse in cei 10 ani de cand autorul isi incepuse noua aventura cu destinul, parea a se ingramadi acum intr-o luna, acea luna august a anului 1978.

Am participat si la acest febril travaliu: am smuls din volumul II foile cu pricina despre comunism”.

„E drept, dupa moartea lui Stefan Odobleja (1978) (…) a fost publicata versiunea romaneasca a psihologiei consonantiste /1982) sub ingrijirea acad.

Mihai Draganescu, s-a constituit Academia Stefan Odobleja, la Lugano (1980), au fost publicate actele Simpozionului international , tinut la Lugoj (1982-1983), iar regretatul Constantin Negreanu a editat in 1986, la Scrisul romanesc un volum de cuprinzand productii literare selectate din manuscrisele savantului (…) iar Directia Judeteana Mehedinti a Arhivelor

Statului a selectat de curand corespondenta, editand-o intr-un volum (273 pagini) proaspat aparut la Editura MGM din Craiova” (6).

Tarziu, mult prea tarziu, a putut sa inceapa batalia pentru recunoasterea valorii operei sale, avandu-i alaturi pe Bajureanu Stelian, dr. Al. Olaru, acad. Draganescu, prof. Golu, acad. Ioan Iovit Popescu, Liviu Petrina si multi altii.

Evocarea omului de stiinta au facut-o si o fac de peste doua decenii cercetatori devotati care s-au aplecat cu acribie asupra operei sale incercand sa o puna in valoare. Eu ma voi referi la Stefan Odobleja, pe atunci (1968-1976) membru al cenaclului literar de pe langa casa de cultura din Turnu Severin. Traia prin anii ‘60-’72 intr-o mare izolare, intr-o mare tristete.

Stia ca are de spus semenilor sai lucruri de o valoare fundamentala, dar nu avea conditiile de a comunica aceste lucruri. Si tocmai de aceea frecventa sedintele de joi seara ale cenaclului literar.

Aducea cu sine mari planse de desen pe care erau reprezentate scheme si grafice, care sa faca accesibile tinerilor sai auditori esenta gandirii sale. Tinerii veneau insa la aceste intalniri atrasi de poezie, fiind ei insisi fluturi ai versurilor rostite la varsta inocentei, dar si a indraznelilor. Reactia savantului a fost incredibila si cu consecinte faste.

Nu dupa mult timp a inceput sa-si versifice gandurile profunde, grele, de o bogatie fabuloasa. A ales calea mestesugului poetic pentru a se face inteles. Ceea ce a fost la inceput o joaca de-a rima si de-a ritmul a devenit cu timpul stare poetica (…).

Si inca o marturie: o fosta eleva de la Liceul din Strehaia, Crina Bratiloveanu, a terminat la Iasi cu calificativul maxim Facultatea de filologie-limba franceza. A fost incadrata la catedra de limba franceza a Facultatii de Medicina din Iasi. Dupa un an de activitate didactica a simtit ca e timpul de a se afirma si in planul cercetarii stiintifice.

A venit la Turnu Severin cu rugamintea s-o ajut sa-si gaseasca tema unei comunicari care sa aiba tangenta cu profilul facultatii unde preda limba franceza. La vremea aceea tocmai gasisem intr-o biblioteca prafuita Descantecele lui Anton Gorovei. I-am propus subiectul .

Am intrezarit apoi ca mai potrivita ar fi o comunicare despre opera savantului Stefan Odobleja. Am fost acasa la domnul doctor si, vazand entuziasmul nostru, s-a aratat dispus sa ne ajute la redactarea comunicarii, vazandu-ne stangacia in tratarea unei opere, care ne depasea capacitatea de a o intelege la justa ei valoare.

Sesiunea de comunicari a Facultatii de medicina din Iasi a inclus in program lucrarea despre dr. Odobleja, dar in ultimul moment a fost retras acordul. Crina Bratiloveanu a incercat sa publice lucrarea in revista Cronica, dar s-a lovit de aceeasi lipsa de intelegere.

A aparut apoi interviul lui Valeriu Armeanu in revista Tribuna care a marcat iesirea din anonimat a unei opere, care intre timp a devenit celebra. (…) Extrag cateva idei din scrisoarea adresata semnatarului randurilor de mai sus de catre Crina Bratiloveanu, expediata din Iasi la data de 6.III.1972: <in am="None" demersuri.

Am anuntat lucrarea in catedra la o sedinta la care a participat tovarasul prorector. Dansul mi-a spus sa ii dau lucrarea sa o vada si daca este buna o va publica in revista . Sefa mea de catedra l-a informat si pe seful catedrei de care s-a aratat foarte interesat sa vada numaidecat lucrarea.

Sper sa ajungem in cele din urma la un liman si sa se rezolve in modul cel mai fericit aceasta problema. A fost prima incercare de a pune in circuitul public opera marelui savant, soldata cu un esec. N-a fost primul”

Iata si o marturie a unui pusti de 15-16 ani, atunci membru al cenaclului, devenit ulterior poet apreciat, autor al catorva carti de poezie. „Prezenta unui om de 70 de ani in mijlocul unor pusti de 15-16 ani parea, in mod obligatoriu, menita sa urzeasca itele unui ritual a carui fatala rigurozitate ma indoiam a o intelege, necum a o mentine (…) Ne urmarea.

Ne urmarea cu fata blanda de trandafir galben si cu privirea sa care exista parca fara si dincolo de ochi”.

O precizare. Interventia brutala a securitatii care m-a supus unei anchete, greu de inteles si suportat, pe parcursul a patru ani, 1972-1976, m-a determinat/ obligat sa-mi dau demisia din functia de presedinte al cenaclului in 1972 si la retragerea definitiva din acest cenaclu.

La o dorita vitrina a scrierilor fundamentale ale culturii romane isi asteapta locul cuvenit cartea dedicata lui Stefan Odobleja, de fapt, cea care si-a autodedicat-o genialul consonantist/cibernetician.

Prof. Mihai Buracu