Sari direct la conținut

Relația părinți-bunici în creșterea copiilor: reguli care ar putea aduce pacea

HotNews.ro
Relația bunici-nepoți, Foto: © Jkha | Dreamstime.com
Relația bunici-nepoți, Foto: © Jkha | Dreamstime.com

Cea mai mare problemă în relația părinți-bunici vine din dezacordurile cu privire la creșterea copiilor. Unde greșim și cum am putea preveni situațiile potențial conflictuale?

Mamele sunt cele mai stresate de ce fac bunicii cu nepoții, arată mai multe studii. Potrivit unui sondaj realizat de Spitalul de Copii al Fundației Charles Stewart Mott, SUA, majoritatea părinților spun că întâmpină dezacorduri majore (6%) și minore (37%) cu bunicii în privința felului cum ar trebui crescuți copiii. Cincisprezece la sută dintre părinți spun că dezacordurile au un efect negativ asupra relației copiilor cu bunicii.

În mod ideal, bunicii fac viața mai ușoară părinților, iar să le ceri ajutor bunicilor în creșterea copiilor, tot în mod ideal, ar trebui să-i onoreze pe bunici și să îi facă să se simtă doriți. Însă pentru părinți sfaturile nesolicitate sunt percepute ca și critici și ignorate. Bunicii își iubesc nepoții și vor ca nepoții să-i iubească. Uneori, însă, merg un pic prea departe. Le dau nepoților prea mult. Fac prea multe pentru ei. Nu respectă regulile părinților.

Ce pierd bunicii

Bunicii care refuză să respecte regulile părinților pot plăti un preț mare: limitarea timpului petrecut cu nepoții. Ei trebuie să înțeleagă că de această dată au un rol extern și să se adapteze regulilor pe care părinții le stabilesc pentru propriul copil. Un pas în spate din partea lor va ține cearta la distanță și le poate fi în avantaj.

Ce pierd părinții

Ajutor. Și nu numai. Bunicii iubesc necondiționat la fel ca părinții. Indiferent cât s-ar schimba parentingul, regula de bază tot iubirea rămâne. Problemele pot apărea atunci când bunicii intervin sau subminează ceea ce spun părinții – sau când părinții uită să ia în considerare sentimentele bunicilor. Subminarea autorității de către bunici reprezintă un semnal de alarmă la care mulți părinți reacționează prin renunțarea la ajutorul pe care îl primesc din partea bunicilor.

Sfaturi care aduc pacea între părinți și bunici

Următoarele sfaturi sunt bune atât pentru părinți, cât și pentru bunici. Au ceva din înțelepciunea plină de iubire a parentingului modern și vă ajută mai degrabă să găsiți puncte comune, decât să vă gândiți cât de largă este prăpastia dintre generații:

PENTRU PĂRINȚI

Explicați ce vă deranjează

Dacă ești un părinte a cărui autoritate a fost călcată în picioare de bunici, trage adânc aer în piept și gândește-te: e posibil să fi greșit, cine nu greșește, nu?; probabil că au făcut-o cu intenții bune; poate că nu au înțeles și poate nici tu nu le-ai explicat foarte clar consecințele încălcării regulilor în educația celor mici. Ajută-i să simtă că ai nevoie de ajutorul lor, însă așa cum vrei tu.

Ca părinte, pune limitele clare

Când un bunic le spune nepoților „Părinții tăi nu știu ce fac” sau „Nu aș face niciodată așa” ori părinților: „Dă-le o pauză, ești prea strict cu ei”, este vorba despre depășirea limitelor. Dacă îi spun deschis părintelui: „Cred că nu ar trebui să faci așa” sau „Eu așa aș face” fără să fie întrebat, ei arată o lipsă de respect pentru regulile și ideile tale. Atunci trebuie să te asiguri, ca părinte, că îți stabilești clar limitele.

Anunță-i pe bunici când au depășit o limită cu care nu te simți confortabil, cum ar fi să îți ofere sfaturi nesolicitate despre creșterea copiilor. Poți spune: „Apreciez că te interesează asta, dar te voi întreba când am nevoie de ajutor”. Sau „Știu că s-ar putea să vezi diferit lucrurile, dar aș aprecia să urmezi modelul meu în acest caz”. Oferă-le un rol, astfel încât să simtă că pot contribui. Ia-i cu tine la pediatru dacă le este greu să înțeleagă cum s-au schimbat sfaturile parentale și medicale. În felul acesta, pot pune întrebări și pot descoperi modalități bune de a te sprijini. Implicându-i mai degrabă rezolvi conflictul decât să crești animozitatea dintre generații.

Părinții trebuie să își rezolve probleme din copilărie

Dacă evenimente din copilărie sunt motivul pentru care relația cu părinții nu funcționează în prezent, rezolvați-le! Ducându-le mai departe într-un conflict deschis cu bunicii copilului, nu veți face decât să stricați și relația pe care copiii ar putea să o aibă cu bunicii lor. Cereți ajutorul unui psihoterapeut și rezolvați problemele care încă vă apasă. Un psiholog vă poate învăța și cum să gestionați relația cu ei pe viitor.

Susține-ți partenerul

Susține-ți partenerul atunci când vine vorba de parenting. S-ar putea să fie nevoie să le spui părinților tăi să se retragă puțin atunci când partenerul consideră că aceștia deranjează. Deși este important să transmiți acest lucru, asigură-te că nu îi faci niciodată să se simtă ca o povară. Comunică limitele, dar găsește modalități de a-i face și pe bunici să se simtă respectați, onorați și doriți.

PENTRU BUNICI

Dacă nu ți se cere (opinie, ajutor) atunci nu oferi

Sfaturile nesolicitate sunt rareori binevenite, iar dacă vin de la proprii părinți sau socrii, cel mai probabil vor fi percepute ca critici. Bunicii ar trebuie să încerce să renunțe la așteptările despre cum ar dori să meargă lucrurile sau cum cred ei că ar trebui să meargă lucrurile. Bucurați-vă că puteți oferi ajutorul cerut, nu vă oferiți să dați mai mult decât dacă vi se cere. Dacă respectați această limită, probabil că vi se va cere părerea, și atunci veți fi liber să vă exprimați ideile.

Nu interveni între părinți și copii

Bunicii nu ar trebui să își lăse nepoții să îi pună la mijloc atunci când se plâng de părinții lor. S-ar putea să spună că părinții lor nu le cumpără ceea ce vor sau că nu îi lăsa să se joace cât vor ei pe telefoane. Arată-le empatie, dar nu luați parte nici a părinților, nici a nepoților. Și mai ales nu criticați. Acest lucru va duce doar la probleme.

Stabilește-ți bine rolul ca bunic

Fii clar, sincer și atent la ceea ce vei face și nu vei face ca bunic. Unii bunici simt că și-au încheiat datoria în a crește copiii și nu vor să fie chemați să aibă grijă de nepoți ori să fie prezenți la fiecare eveniment. Alții tânjesc după a face parte din noua familie a copiilor lor. Trebuie să fie foarte clar ce vrei/poți și îți asumi să faci ca bunic. Comunicarea sinceră va preveni problemele legate de așteptările celorlalți. Dacă locuiești în apropiere, ești dispus să fii chemat să iei și să duci nepoții în diferite locuri, să stai cu ei cât părinții lipsesc, să fii chemat chiar și în ultimul moment când se întâmplă ceva, să participi din public la evenimente sportive, de exemplu? Cât de des? Cu cât ești mai clar cu privire la rolul tău cu atât mai bine este pentru toți cei implicați.

Arătați-le copiilor că aveți încredere în ei ca părinți

Chiar dacă nu sunteți de acord cu ceea ce fac părinții (atâta timp cât nu există probleme de sănătate sau siguranță), aveți încredere în ei. Amintiți-vă că nu sunteți părinți, sunteți bunici. A interveni în modul în care copilul tău și partenerul său își cresc copiii va cauza doar probleme. Rețineți că lumea s-a schimbat și ceea ce a funcționat cu ani în urmă s-ar putea să nu mai funcționeze la fel de bine acum.

Nimănui nu-i place compania persoanelor care nu au decât de criticat. Cei criticați se simt judecați sau învinovățiți și devin defensivi ori furioși. În loc de critică, întreabă cum poți fi de ajutor. Comunicarea pozitivă va face minuni în relația părinți-bunici.

Faceți lucrurile să funcționeze

Ca bunici, ajutați dacă puteți, altfel nu puneți bețe în roate. Nu e ușor să fii părinte, iar ca bunici știți asta deja. Părinții de azi sunt copiii voștri și au încă nevoie de voi. Și copiii lor au nevoie de dragostea voastră. Chiar dacă vremurile s-au schimbat, bunicii au rolul lor bine determinat.

Sursa foto: Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro