De ce mănâncă prea puțin un copil sau chiar refuză mâncarea?

Un subiect aproape obsesiv, care nu lipsește niciodată din discuțiile dintre părinți, este cel despre alimentația copilului: dacă, ce și cât mănâncă. Întrebarea este: mănâncă prea puțin față de ce? Față de cât își dorește părintele să mănânce sau față de cât ar trebui să mănânce la vârsta lui? Explicăm cauzele posibile și ce se poate face.

Un aspect de care poate mulți părinți nu țin cont este acela că un copil mic are un stomac mic și că porțiile lui de mâncare trebuie să fie adaptate capacității stomacului său.

Este deci un lucru obișnuit ca un copil mic să mănânce porții mici. Apoi, pofta de mâncare a copiilor mici variază și din cauza creșterii, dar și din cauza nivelului lor de activitate. După vârsta de un an creșterea nu mai este atât de rapidă, ea încetinește, prin urmare copiii mici nu mai mănâncă atât de mult ca atunci când erau bebeluși. Și mai este vorba și de faptul că un copil mic este foarte interesat de lumea din jurul lui, ca urmare atenția pe care o acordă mâncării durează destul de puțin.

Fără amenințări, forțare și mituire!

În altă ordine de idei, nu se trage concluzia „Copilul meu mănâncă prea puțin” dacă asta s-a întâmplat la o singură masă sau doar într-o singură zi. Are relevanță doar dacă a trecut cel puțin o săptămână în care apetitul lui a fost vizibil diminuat. Este în regulă dacă azi sau săptămâna asta a mâncat mai puțin, s-ar putea ca mâine sau săptămâna viitoare să mănânce mai mult.

Dr. Katja Rowell, medic specialist în alimentația copiilor și autoarea cărții „Helping Your Child With Extreme Picky Eating“ (n.red. „Cum ajutăm copiii extrem de mofturoși”), „copilul poate mânca mult la o masă și foarte puțin la următoarea, ori poate avea zile la rând în care refuză totul. Și cu toate acestea este absolut normal“.

Una dintre cele mai mari greșeli pe care le poate face un părinte este de a pune presiune pe copil, de a-l certa, amenința și forța să mănânce. Acest lucru poate avea un efect negativ pe termen lung, opusul celui dorit: copilul se va îndepărta de mâncare și nu va mai asocia mesele cu ceva plăcut. La fel de periculos este să se încerce mituirea lui cu alimente din categoria celor nesănătoase (bomboane, ciocolată, prăjituri etc) pentru a-l determina să mănânce mâncare sănătoasă și nutritivă.

Independența se manifestă și vizavi de mâncare

O altă situație pe care părinții nu și-o explică este aceea în care copilul este atras de o mâncare, o acceptă și o consumă cu plăcere, iar a doua zi o refuză categoric. Ce să se fi întâmplat de pe o zi pe alta, fiind vorba de exact aceeași mâncare?! Nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, acesta este un comportament obișnuit al celor mici, este unul dintre modurile în care ei își arată independența. Pofta de mâncare a copilul scade și mai mult dacă ajunge să fie presat să mănânce atunci când trece printr-o fază în care este mai pretențios”, potrivit totuldespremame.ro

Motive de luat în seamă

De ce mănâncă prea puțin un copil sau chiar refuză mâncarea? Este o întrebare cu multiple răspunsuri, motivele fiind variate:

• Constipația– un copil constipat, care nu și-a golit intestinele, este firesc să nu aibă poftă de mâncare;
• Problemele dentare – o măsea care erupe, o aftă sau o altă leziune în cavitatea bucală sunt motive întemeiate pentru care copilul refuză să mănânce;
• Îmbolnăvirile: tusea și febra provoacă pierderea apetitului la copii; chiar și un copil prea obosit va mânca mai puțin pentru că va prefera să consume mai multe lichide;
• Tulburările emoționale: absența unui părinte sau a unui membru al familiei (călătorie, divorț, deces) îi poate diminua dorința de a mânca;
• Lipsa activității fizice: un copil care nu are suficientă activitate fizică nu va avea nici poftă de mâncare;
• Lipsa unui program de mese și oferirea de gustări consistente între mese: ca și rutina de somn, și cea a meselor este una importantă. În privința gustărilor, dacă i se vor oferi între mese sau va avea acces permanent la ele, consumul acestora va interfera cu apetitul la mesele principale.
• Mâncarea condimentată/aromatizată: nu toți copiii au aceleași preferințe ca adulții. Chiar dacă după vârsta de un an și jumătate – doi ani, un copil poate mânca ce mănâncă și adulții, există totuși niște limite. Nu i se va putea pretinde să mănânce, de exemplu, picant, cu piper, boia sau usturoi. Este posibil să mănânce puțin sau chiar să refuze mâncarea inclusiv dacă aceasta conține condimente și ierburi aromatice. O altă capcană sunt produsele semipreparate, congelate sau tip fast-food. Dacă i se vor oferi, dând de gustul lor, diferit de cel al mâncării preparate în casă, există marele risc ca pe aceasta din urmă să înceapă să o refuze.
• Meniurile repetitive sau prea diversificate: dacă va primi prea des același fel de mâncare, sau, dimpotrivă, va fi pus prea des în fața unor „noutăți”, acest lucru îi va îngreuna capacitatea de adaptare. Pus în situația de a face alegeri alimentare, copilul își va forma mai degrabă obiceiul de a refuza totul.
• Textura alimentelor: deși nu sunt des întâlnite, există situații când copilul nu mănâncă bine deoarece este mai sensibil la diferitele texturi când vine vorba de alimente. Unora nu le plac alimentele cu textură umedă sau alunecoasă, de aceea le evită, iar părintele rămâne cu impresia că este pretențios la mâncare. Situația este asemănătoare și dacă acesta este sensibil la anumite mirosuri.

Cum îl faci să mănânce

• În primul rând, trebuie reținut că a mânca singur este plictisitor. Da, chiar și pentru copii! Așa că este în interesul copilului ca masa să fie servită în familie (este ideal!) sau măcar împreună cu unul dintre părinți, frați sau bunici. Atunci când văd la masă și pe altcineva care mănâncă, șansele să mănânce și el sunt mai mari.
• Servește-i copilului aceleași alimente pe care le mănâncă și restul familiei. Văzându-i pe adulți că mănâncă, este mai probabil ca și copilul să vrea să mănânce.
• Dacă cel mic nu mănâncă tot ce i se pune în farfurie, cantitatea poate fi redusă și lăsat să ceară el dacă nu s-a săturat. În niciun caz nu trebuie forțat să termine totul din farfurie, pentru că acest lucru poate face ca mesele să fie stresante pentru el.
• Poate fi de ajutor ca micuțul să fie implicat în pregătirea mesei, iar în timpul ei să i se spună și arate că este bună și consumată cu plăcere tocmai datorită contribuției lui.
• Stabilește o limită de timp de aproximativ 20 de minute pentru o masă. Dacă până la expirarea timpului nu a mâncat ce avea în farfurie, farfuria este luată (cu calm!) de la masă. Nu i se va oferi o alternativă, nu i se va oferi o gustare până la masa următoare, ci doar apă, pentru menținerea unei hidratări optime. Sunt șanse mari ca procedând în acest fel, mofturile și refuzurile să înceteze, pentru că foamea le învinge.

Când trebuie să te adresezi medicului

În cazul în care copilul e sănătos, se dezvoltă normal, corespunzător graficelor de creștere, are suficientă energie și este vioi, chiar dacă părintelui i se pare că mănâncă puțin, totuși înseamnă că este suficient pentru el. În schimb, dacă cel mic nu se dezvoltă corespunzător, dacă acceptă doar un număr foarte redus de alimente, dacă refuză grupuri întregi de alimente de mai mult de câteva săptămâni sau refuză constant mâncarea, este indicat să se ia legătura cu pediatrul sau cu medicul de familie.