Sari direct la conținut

Coronavirus: Peste 1.000 de infecții în Germania, cel mai mare număr din ultimele trei luni / Testarea obligatorie a celor care sosesc din zonele de risc începe sâmbătă

HotNews.ro
Coronavirus Germania, Foto: Profimedia Images/John Macdougall/AFP
Coronavirus Germania, Foto: Profimedia Images/John Macdougall/AFP

Germania a înregistrat joi cel mai mare număr de cazuri noi de infecţii zilnice cu coronavirus în ultimele trei luni, potrivit Institutului Robert Koch, ministrul sănătății german anunțând că testarea obligatorie a călătorilor sosiți din zone de risc va începe de sâmbătă, relatează dpa și Agerpres.

Institutul Robert Koch (RKI) a înregistrat 1.045 de noi infecţii în ultimele 24 de ore, pentru prima dată după 7 mai când numărul a depăşit 1.000. Cazurile zilnice în Germania au început apoi să scadă, dar au crescut din nou de la sfârşitul lunii iulie.

Vârful de până acum al epidemiei a fost la începutul lunii aprilie, când Germania a înregistrat peste 6.000 de cazuri pe zi. RKI a confirmat până în prezent cel puţin 213.067 de cazuri în Germania şi 9.175 de decese asociate.

Epidemia actuală nu se datorează unor focare localizate, aşa cum a fost cazul la un abator din landul de vest Renania de Nord-Westfalia la jumătatea lunii iunie. Cazurile sunt mai degrabă în creştere treptată peste tot, în timp ce experţii se tem că aceasta face mai dificil să fie limitate prin restricţii regionale.

Şcolile din 16 landuri ale Germaniei urmează să se redeschidă săptămâna următoare. Ministrul sănătăţii Jens Spahn urmează să prezinte o actualizare cu privire la strategia guvernului într-o conferinţă de presă ce va avea loc joi mai târziu.

Cea mai recentă rată de reproducere, sau valoarea R, care măsoară capacitatea bolii de a se răspândi, a fost de 0,9, în scădere de la 1,02, ceea ce înseamnă că o persoană infectată infectează aproximativ o altă persoană. Rata are un decalaj de timp de aproximativ 10 zile.

RKI a subliniat că, pentru ca epidemia să dispară, rata trebuie să rămână sub 1.

Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, a anunțat joi că testarea obligatorie a sosirilor din zonele de risc va începe de sâmbătă, autoritățile germane incluzând aproape toate țările din afara Uniunii Europene în această categorie, precum și unele zone din cadrul blocului comunitar.

Testarea va fi gratuită și este menită să înlocuiască măsura de plasare în carantină timp de 14 zile a persoanelor intrate în țară, ministrul Jens Spahn anunțând că amenda pentru refuzarea efectuării testului va putea ajunge până la 25.000 de euro.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro