Coronavirus SUA: Cel mai mare număr de cazuri din ultima jumătate de an. Media ultimelor 7 zile, de cinci ori mai mare decât acum o lună
Statele Unite au ajuns miercuri la un total de peste 100.000 de infectări cu coronavirus, cel mai înalt nivel din ultimele șase luni, arată un calcul Reuters, în condițiile în care varianta Delta face ravagii în zonele cu rată mică a vaccinării.
Media ultimelor 7 zile este de aproape 95.000 de cazuri de Covid-19, ceea ce înseamnă o creștere de cinci ori în mai puțin de o lună, potrivit datelor Reuters.
În următoarele săptămâni, numărul cazurilor de Sars-Cov-2 s-ar putea dubla la 200.000 pe zi din cauza variantei Delta, a declarat Anthony Fauci. ”Dacă apare alta tulpină cu aceeași capacitate mare de transmitere, dar ce provoacă și forme mai severe ale bolii, atunci chiar vom avea probleme”, a adăugat Fauci.
Varianta Delta provoacă 83% din infecțiile noi cu coronavirus raportate în Statele Unite, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor.
Ratele vaccinării variază mult în SUA, de la Vermont, unde 76% dintre rezidenți au primit cel puțin o doză, până la Mississipi, unde procentul este de 40%.
Persoanele nevaccinate reprezintă aproape 97% dintre cazurile grave, potrivit Echipei de Reacție la Covid-19 de la Casa Albă.
Numărul deceselor din SUA a crescut cu 33% în săptămâna ce a trecut, cu o medie de 377 de decese pe zi.