Casa Albă acuză Beijingul de "tactici de intimidare" în Marea Chinei de Sud
Casa Albă a acuzat marți Beijingul că recurge la „tactici de intimidare” în Marea Chinei de Sud, ape bogate în resurse naturale pe care Republica Populară le revendică aproape în totalitate, scrie AFP.
„Recenta intensificare a eforturilor Chinei de a descuraja alte țări din Marea Chinei de Sud să exploateze resurse este îngrijorătoare”, a scris pe Twitter John Bolton, consilier pentru securitate națională al Casei Albe.
„Statele Unite îi susțin ferm pe cei care se opun comportamentelor coercitive și tacticilor de intimidare care amenință pacea și securitatea regională”, a adăugat el.
China, care folosește argumentul prezenței istorice, își dispută cu mai multe țări (Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei) insulele din această vastă maritimă, traversată de rute esențiale ale comerțului maritim.
Beijingul este acuzat că militarizează marea Chinei de Sud, amplasând nave de război și instalând avanposturi.
Washingtonul a criticat în repetate rânduri tentativele Chinei de a exercita o dominație tot mai mare în aceste ape. Afirmațiile lui Bolton intervin în plin război comercial între cele două mari puteri mondiale.