Cursurile Liceului German din Arad, unde 40 de copii au ajuns la spital, suspendate joi și vineri
Cursurile la Liceul German din Arad rămân suspendate joi și vineri în urma problemelor legate de deratizare și vor fi reluate, cel mai probabil, luni, după ce vor fi continuate în această perioadă acțiunile de curățenie. 40 de elevi au ajuns la spital, cu simptome de intoxicație, după dezinsecție.
Purtătorul de cuvânt al ISJ Arad, Laura Nădăban a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că vineri va avea loc o reevaluare a situației pentru a se decide reluarea cursurilor.
„În ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad s-a hotărât să rămână suspendate cursurile la Liceul German și joi și vineri, iar vineri se va reevalua situația pentru a se vedea dacă se vor relua luni. Acțiunile de curățenie vor continua în aceste zile”, a spus Nădăban.
Cursurile de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn” din Arad au fost suspendate, în urma unei dezinsecții și deratizări cu probleme.
40 de elevi au ajuns până marți dimineața la Spitalul din Arad cu iritaţii ale pielii, ochilor şi cu dureri abdominale. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Arad, 14 copii au fost internaţi.