Școală din Dolj, acuzată că a inventat elevi pentru a păstra posturile de director și secretar
Școala „Damian” din comuna Sadova, județul Dolj, este investigată după ce 24 de cadre didactice de la altă instituție de învățământ au depus o plângere, reclamând că circa 27 de copii au fost înscriși fictiv în catalog și în sistemul informatic pentru a fi păstrate posturile de director și secretar, transmite Mediafax.
Reclamația a fost făcută de dascălii Școlii Gimnaziale Sadova în anul școlar 2017-2018, iar potrivit liderului de sindicat din această școală, conducerea Școlii „Damian” ar fi inventat elevi pentru a nu-și pierde personalitatea juridică, dar și pentru a primi mai mulți bani de la stat.
Cristina Gîrd, liderul de sindicat din Școala Gimnazială Sadova, a declarat că aproximativ 27 de copii au fost înscriși fictiv atât în cataloagele Școlii „Damian”, cât și în cele ale grădiniței arondate acesteia.
„Ei au descoperit că nu le ajung copiii. Ca să aibă personalitate juridică, trebuie să aibă minim 300 de copii. Le mai trebuiau vreo 30 de copii. Aici intervine inventatul. De exemplu, era o fetiță care venea la grădinița Sadova, care a trecut tot în subordinea școlii Damian, iar în sistemul informatic ea figura de două ori: o dată cu CNP bun la Grădinița „Damian” și o dată cu CNP schimbat la grădinița unde venea. Avea CNP cu zero, asta însemnând că acel copil nu are acte sau că sunt niște probleme. Mai este un alt caz, al unor gemeni. Unul era trecut la o grădiniță, altul era la alta, deși părinții au dat și declarații că ei n-au făcut cerere să-i înscrie și nici nu i-au adus la grădiniță. Exemplele continuă până pe la 27 de cazuri. Școala unde lucrez eu a pierdut, din această cauză, undeva la 200 de copii. Dacă scădem toți copiii pe care i-au luat, ei ar avea pe la o sută și ceva de copii. N-au copii de personalitate juridică. Dar această personalitate juridică a generat post pentru doamna director, pentru domnul secretar și tot așa”, a declarat Cristina Gîrd.
Aceasta a mai spus că instituția pe care o reprezintă a pierdut mai multe posturi, în ultimii ani, după ce numărul de copii a scăzut din cauza școlii concurente din localitate. Aceasta acuză autoritățile locale că sunt părtașe la aceste nereguli.
„Totul s-a făcut cu aprobarea primarului și a Consiliului Local. Vă dați seama, din Damian e domnul primar. Unde bate pentru voturi? În 2011 au luat prima grădiniță. Primele sesizări le-am făcut în 2017. (…) Știți cum funcționează învățământul, cu costuri standard per elev. Iar în momentul în care iei de la o școală niște elevi, se creează deficit bugetar. Ca să nu mai spun că și catedrele dispar, că se împart în două.(…) S-au pierdut posturi la școala noastră și în fiecare an va fi așa”, a mai spus Gîrd.
În replică, primarul comunei Sadova, Eugen Safta, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că a decis să mențină și cea de-a doua școală cu personalitate juridică pentru că la „Damian” rezultatele școlare ar fi mult mai bune și totul s-a făcut legal.
„Din punctul acesta de vedere, al CNP-urilor, au fost făcute verificări de către Inspectoratul Școlar și de către Poliția Bechet și, din câte știu eu, nu au existat astfel de probleme.(…) Locațiile sunt aceleași ca și înainte, dar fiind tăvălugul prea mare pentru un director să se deplaseze în șase locuri să urmărească activitatea și calitatea actului de învățământ și ce se întâmplă din punct de vedere administrativ, e foarte greu. Mai ales când faci naveta. Și atunci, ca să se poată ocupa mai bine și de elevi și de problemele administrative, am zis să fie doi directori. (…) Am solicitat asta datorită faptului că la Școala „Damian” sunt performanțele mult mai mari decât la Școala Sadova. Așa s-a hotărât în Consiliu, așa mi-au cerut și cadrele didactice atunci”, a spus Safta.
Polițiștii doljeni și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj fac cercetări în acest caz, fiind ridicate mai multe documente de la școala unde există acuzații că s-a fi „inventat” elevi pentru a-și păstra personalitatea juridică.
„Pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar în care se fac cercetări pentru fals, uz de fals, obţinere ilegală de fonduri și deturnare de fonduri. A fost depusă o plângere semnată de 24 de cadre didactice”, a spus Magda Bădescu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Dolj spun că așteaptă rezultatul anchetei pentru a putea trage o concluzie și afirmă că responsabilitatea încărcării datelor în sistemul informatic aparține comisiei constituite la nivelul fiecărei unități de învățământ.