Consiliul Elevilor cere să fie prelungite mandatele actualilor directori de școală până la finalizarea concursului, în loc de „numirea din pix” a unor interimari
Consiliul Național al Elevilor solicită inspectoratelor școlare să nu numească directori de școală interimari din august, când expiră mandatele acestora, și până la anul când se finalizează concursul național pentru ocuparea posturilor, ci să prelungească mandatele directorilor actuali, pentru „a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime.”
„În contextul expirării mandatelor actualilor directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ la sfârşitul lunii august 2021, dar şi în contextul amânării nejustificate a organizării concursurilor pentru ocuparea acestor posturi, inspectoratele şcolare vor avea atribuţia de a numi directori interimari cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar. Consiliul Naţional al Elevilor a atras atenţia în repetate rânduri cu privire la acest subiect, întrucât numirea unor directori interimari din pixul inspectoratelor şcolare, fără a se baza pe o serie de competenţe manageriale reale, poate conduce la situaţii în care unităţile de învăţământ din ţară să fie administrate de persoane fără experienţă, care nu cunosc nevoile comunităţii şcolare pe care vor fi nevoiţi să o coordoneze, mai ales în contextul începerii unui nou an şcolar”, precizează reprezentanții elevilor într-un comunicat de presă.
CNE solicită inspectoratelor şcolare „să prelungească mandatele actualilor directori, pentru a asigura atât continuitatea în managementul educaţional, cât şi coordonarea aspectelor care ţin de începerea anului şcolar în condiţii optime. Totodată, este necesar ca Ministerul Educaţiei să asigure organizarea unui concurs bazat pe competenţe, astfel încât, odată cu începerea semestrului al doilea al anului şcolar viitor, directorii de şcoli să nu fie aserviţi factorului politic, ci să aibă capacitatea de a evalua starea de fapt din teritoriu, dar şi de a aplica strategii manageriale care să satisfacă nevoile comunităţilor şcolare.”
Amintim că mandatele directorilor și directorilor adjuncți de școală – peste 9700 – expiră la finalul lunii august, iar concursul pentru ocuparea acestor posturi se finalizează cu numiri abia în ianuarie 2022.
Pe 15 octombrie are loc proba scrisă națională, iar în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie se vor desfășura interviurile.
Până atunci, ar urma să fie numiți directori de școală interimari de către inspectoratele școlare, după ce președintele Klaus Iohannis a întors Parlamentului pentru reexaminare o lege prin care se depolitiza numirea directorilor interimari.
Acest proiect, inițiat de parlamentari USR PLUS, prevedea ca interimarii să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare.
Președintele Klaus Iohannis a trimis spre reexaminare proiectul pe 21 iulie, care va intra în procedură legislativă din septembrie, în noua sesiune parlamentară.
„Educaţia din România va fi pusă în faţa faptului împlinit – numirile directorilor vor putea fi făcute de inspectoratele şcolare, care nu sunt obligate să desemneze persoane cu experienţă în domeniul managementului educaţional. În contextul debutului noului an şcolar, este iresponsabil ca unităţile de învăţământ să fie conduse de directori fără experienţă. Astfel, suntem îndreptăţiţi să ne întrebăm sub ce formă va începe şcoala peste doar o lună, având în vedere că vor exista directori nevoiţi să coordoneze pregătirea deschiderii şcolilor, într-un context incert şi neclar, pe care nimeni nu şi-l asumă cu adevărat”, a declarat Silviu Morcan, noul preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicatul de presă.