Sari direct la conținut

Noile reguli de acordare a burselor pentru elevi. Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite în 15 noiembrie

HotNews.ro
Scoala, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Scoala, Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bursele de merit se vor acorda pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei pentru a include toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50, conform noii metodologii aprobate de Ministerul Educației. În urma controverselor din spațiul public, instituția a decis, de asemenea, să renunțe la decizia de condiționare a acordării burselor pentru elevii din familii monoparentale, inclusiv pentru elevii cu unul dintre părinți decedați. Pentru lunile septembrie și octombrie, bursele vor fi plătite în 15 noiembrie.

Ministerul Educației a anunțat marți că metodologia-cadru de acordare a burselor școlare a fost trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial.

Documentul prevede următoarele:

  • bursele de merit se acordă pentru 30% din elevii din fiecare clasă, cu posibilitatea extinderii listei de beneficiari pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda pe baza mediei notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare;
  • bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învățământul liceal sau profesional;
  • bursele de merit se vor acorda și pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare, respectiv pentru participarea în loturile restrânse de pregătire pentru olimpiadele internaționale;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii monoparentale, inclusiv elevilor cu unul dintre părinți decedați, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • bursele sociale se acordă elevilor cu deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului;
  • bursele sociale se acordă elevilor din familii cu un venit mediu net lunar/membru de familie, pe ultimele 12 luni, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

Metodologia de acordare a burselor școlare va fi disponibilă pe www.edu.ro, după publicarea în Monitorul Oficial.

Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite în 15 noiembrie

////

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro